Reclamantul A a chemat în judecată pe pârâta S.C. B S.R.L. solicitând instanţei de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța, în baza probelor administrate, să fie obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 5500 lei reprezentând drepturi salariale restante și cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că a fost salariatul pârâtei în baza contractului individual de muncă înregistrat la ITM sub nr. abc/2011 și că, la data încetării contractului individual de muncă prin demisia sa, pârâta îi datora drepturi salariale restante în cuantum de 5500 lei.
În probaţiune, reclamantul a precizat că se prevalează de proba cu înscrisuri.
Ce apărări concrete a formulat pârâta în cauză?
Pârâta a formulat cerere reconvenţională ce a fost depusă la dosarul cauzei prin care aceasta a solicitat ca pârâtul-reclamant reconvenţional A să plătească reclamantei-pârâte reconvenţionale SC B SRL suma de 5.000 lei.
Prin cererea reconvenţională depusa SC B SRL a arătat că la data de 01.06.2011, prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „angajament” redactat şi semnat de reclamant, înregistrat la sediul pârâtei sub nr. xyz/01.16.2011, reclamantul s-a obligat ca, în cazul plecării din firmă în perioada 01.06.2011-01.06.2012, să plătească pârâtei daune în sumă de 5000 lei.
La data de 02.09.2011, reclamantul a solicitat încetarea contractului individual de muncă prin demisie începând cu 01.09.2011, măsură dispusă de pârâtă prin Decizia www/05.09.2011. Contractul de muncă încetând anterior datei de 01.06.2012, reclamantul datorează pârâtei suma de 5000 lei la care s-a obligat prin angajament.
Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat şi cum a argumentat hotărârea respectivă?
Prin sentinţa civilă nr. wwo/15.11.2013, instanţa de judecată a admis acţiunea formulată de reclamantul A în contradictoriu cu pârâta S.C. B S.R.L, şi, în consecinţă a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 5500 lei reprezentând drepturi salariale restante și suma de 1500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Totodată instanţa a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta SC B SRL în contradictoriu cu reclamantul-pârât reconvenţional A şi în consecinţă a obligat pârâtul reconvenţional A să plătească reclamantei reconvenţionale SC B SRL suma de 5.000 lei; a respins cererea privind cheltuielile de judecată ca nedovedită.
Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamantul a fost angajatul pârâtei, în baza contractului individual de muncă înregistrat la ITM sub nr. abc/2011.
La data de 01.06.2011, prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „angajament” redactat şi semnat de reclamant, înregistrat la sediul pârâtei sub nr. xyz/01.06.2011, reclamantul s-a obligat ca în cazul plecării din firmă în perioada 01.06.2011-01.06.2012, să plătească pârâtei daune în sumă de 5000 lei.
Faţă de acest angajament reclamantul a invocat nulitatea absolută susţinând că s-au încălcat dispoziţiile art. 41 alin. 1 din Constituţie fiindu-i îngrădită libertatea de muncă.
Invocându-se nulitatea absolută, instanţă a reţinut că aceasta poate fi invocată oricând, astfel că acţiunea pârâtei nu poate fi considerată tardiv introdusă. Angajamentul din 01.06.2011, vizând raporturile de muncă dintre părţi, poate fi interpretat ca o clauză a contractului individual de muncă, stabilită prin voinţa reclamantului şi acceptată de pârâtă. Reclamantul nu-şi poate invoca propria culpă.
Astfel, prin acest înscris reclamantul s-a obligat ca în cazul încetării raportului de muncă prin demisie în perioada 01.06.2011-01.06.2012 să plătească paratei daune în cuantum de 5000 lei.
La data de 02.09.2011, reclamantul a solicitat încetarea contractului individual de muncă începând cu 01.09.2011, măsură dispusă de pârâtă prin Decizia www/05.09.2011. Contractul de muncă încetând anterior datei de 01.06.2012, reclamantul datorează pârâtei suma de 5000 lei la care s-a obligat prin angajament.
Angajamentul în sine nu constituie însă titlu executor astfel că, în mod greşit pârâta a reţinut drepturile salariale ale reclamantului, în sumă de 5500 lei, în baza angajamentului, reţinerile din salariu putându-se face doar cu respectarea dispoziţiilor Codului Muncii.
Pentru considerentele reţinute s-a apreciat întemeiată acţiunea reclamantului cu privire la plata drepturilor salariale restante în cuantum de 5500 lei şi cererea reconvenţională privind daunele în sumă de 5000 lei.
Reclamantul-pârât reconvenţional A nu a fost obligat la cheltuieli de judecată deoarece pârâta-reclamantă reconvenţional SC B SRL nu a făcut dovada unor asemenea cheltuieli, deşi s-a pus în vedere reprezentantului acesteia să facă dovada cheltuielilor de judecată solicitate.
Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către reclamantul A şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioară?
Da, sentinţa civilă nr. wwo/15.11.2013 a instanţei de fond a fost atacată de către reclamantul A; instanţa superioară a admis recursul declarat de reclamantul A împotriva sentinţei civile nr. wwo/15.11.2013 care a fost modificată în sensul că s-a constatat nulitatea absolută a actului denumit „Angajament” cu nr. xyz/01.06.2011, înregistrat la pârâtă. Având în vedere soluţia capătului de cerere din acţiunea principală care se referă la nulitatea absolută a înscrisului menţionat anterior, s-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta S.C. B SRL care se referă la executarea obligaţiei stabilite prin „angajament”.
Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa de recurs a avut în vedere următoarele considerente:
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, „Angajamentul” luat de recurentul-reclamant în data de 01.06.2011, înregistrat la intimata-pârâtă sub nr. xyz/01.06.2011 reprezintă o clauză a contractului individual de muncă, din conţinutul înscrisului rezultând că ea reprezintă acordul de voinţă al ambelor părţi. Astfel, în actul menţionat se precizează că recurentul „este de acord şi se angajează” ca în cazul în care va demisiona în perioada 01.06.2011-01.06.2012 să plătească pârâtei SC B SRL suma de 5000 lei cu titlu de daune.
Întrucât părţile se obligă reciproc una faţă de cealaltă contractul individual de muncă este sinalagmatic, cauza obligaţiei uneia dintre părţi o constituie executarea obligaţiei celeilalte părţi.
Reţinând că scopul imediat (causa proxima) stabilit pentru contractele sinalagmatice este reprezentarea sau prefigurarea mentală a contraprestaţiei, instanța de recurs a apreciat că, deşi recurentul-reclamant s-a obligat să plătească 5000 lei în cazul în care va demisiona în perioada 01.06.2011-01.06.2012, pârâtă nu s-a obligat la o contraprestaţie. Drept urmare, deoarece lipseşte scopul imediat, cauza clauzei a cărei nulitate se solicită nu este valabilă, iar sancţiunea specifică a nevalabilităţii cauzei actului juridic civil este nulitatea absolută a acestuia.
Mai mult, spre deosebire de dreptul civil care este guvernat de principiul libertăţii contractuale, în dreptul muncii libertatea contractuală este limitată prin lege în interesul protecţiei salariaţilor. Astel, potrivit art. 38 din Codul muncii, salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate. Raţiunea acestei limitări o reprezintă raportul de subordonare dintre părţile contractului individual de muncă, condiţiile acestuia trebuie interpretate strict deoarece relaţia de subordonare poate genera abuzuri.
În consecinţă, se apreciază că în mod nelegal prima instanţă a apreciat că „Angajamentul” luat de recurentul reclamant este valabil.
(P) Caută orice dosar aflat în instanţă în Lege5 Online! Lege5 este un soft de documentare legislativă disponibil în variantele Online, Desktop şi Mobile.
