Studiu de caz: Nulitatea absolută a angajamentului de plată în cazul demisiei

Reclamanta A a chemat în judecată pe pârâta SC B SRL solicitând instanţei de judecată să oblige pârâta să plătească reclamantei suma de 2500 lei reprezentând drepturi salariale restante, suma de 2500 lei reprezentând daune morale și cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În probaţiune, reclamanta a precizat că se prevalează de proba cu înscrisuri.

Ce apărări concrete a formulat pârâta în cauză?

Pârâta a formulat întâmpinare în care a invocat excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, precum și cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea pârâtei reconvenţional A. să plătească reclamantei reconvenţionale SC B SRL suma de 2.000 lei, solicitând și cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat şi cum a argumentat hotărârea respectivă?

Prin sentinţa civilă nr. Xyz/20.12.2014 pronunţată de Tribunalul Y, a fost respinsă excepţia tardivităţii introducerii acţiunii formulată de pârâta SC B SRL şi a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta SC B SRL şi, în consecinţă a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2500 lei reprezentând drepturi salariale restante. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei 1500 lei cheltuieli de judecată. S-au respins celelalte capete de cerere.

Totodată a fost admisă în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta SC B SRL în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvenţional A. şi în consecinţă a fost obligată pârâta reconvenţional A. să plătească reclamantei reconvenţionale SC B SRL suma de 2.000 lei. A fost respinsă cererea pârâtei reclamante SC B SRL privind cheltuielile de judecată ca nedovedită.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa a avut în vedere următoarele considerente:

Reclamanta a fost angajata pârâtei, în baza contractului individual de muncă înregistrat la ITM sub nr. zas./2012.

La data de 01.11.2012, prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „angajament” redactat şi semnat de reclamantă, înregistrat la sediul pârâtei sub nr. xza/01.11.2012, reclamanta se obligă ca în cazul plecării din firmă în perioada 01.11.2012-01.11.2013, să plătească daune în sumă de 2000 lei.

Faţă de acest angajament reclamanta a invocat nulitatea absolută susţinând că s-au încălcat dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Constituţie fiindu-i îngrădită libertatea de muncă.

Invocându-se nulitatea absolută, prima instanţă a reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. d) Codul Muncii, aceasta putând fi invocată oricând, astfel că acţiunea nu poate fi considerată tardiv introdusă.

Angajamentul din 01.11.2012, vizând raporturile de muncă dintre părţi, poate fi interpretat ca o clauză a contractului individual de muncă, stabilită prin voinţa reclamantei şi acceptată de pârâtă. Reclamanta nu-şi poate invoca propria culpă.

Astfel, prin acest înscris se obligă ca în cazul încetării raportului de muncă în perioada 01.11.2012-01.11.2013 să plătească daune în cuantum de 2000 lei.

La data de 15.09.2013, reclamanta a solicitat încetarea contractului individual de muncă începând cu 03.10.2013, măsură dispusă de pârâtă prin Decizia vas/02.10.2013. Contractul de muncă încetând anterior datei de 01.11.2013, reclamanta datorează pârâtei suma de 2000 lei la care s-a obligat prin angajament.

Angajamentul în sine nu constituie însă titlu executor astfel că, în mod greşit pârâta a reţinut drepturile salariale ale reclamantei, în sumă de 2500 lei, în baza angajamentului, reţinerile din salariu putându-se face doar cu respectarea dispoziţiilor art. 164 alin. (1) şi (2) Codul Muncii.

Pentru considerentele reţinute s-a apreciat întemeiată acţiunea reclamantei cu privire la plata drepturilor salariale şi cererea reconvenţională privind daunele în sumă de 2000 lei.

În privinţa daunelor morale solicitate de reclamantă, instanţa şi-a însuşit punctul de vedere majoritar exprimat în doctrină şi jurisprudenţă în sensul că potrivit dispoziţiilor art. 269 Codul muncii astfel, cum a fost modificat, daunele morale, se cuvin numai în măsura în care contractul individual de muncă cuprinde clauză în acest sens, nefiind însă cazul în speţă, acest capăt de cerere fiind respins.

Pârâta a fost obligată şi la cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Reclamanta-pârâtă reconvenţional nu a fost obligat la cheltuieli de judecată deoarece pârâta-reclamantă reconvenţional nu a făcut dovada unor asemenea cheltuieli deşi s-a pus în vedere reprezentantului acesteia să facă dovada cheltuielilor de judecată solicitate.

Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către pârât şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţele superioare?

Da, sentinţa civilă nr. Xyz/20.12.2014 a instanței de fond a fost atacată de către reclamantă, iar instanța superioară a constatat că respectiva cale de atac este parţial fondată; pe cale de consecință, instanța superioară a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta SC B SRL care se referea la executarea obligaţiei stabilite prin „angajament” și a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei asupra acţiunii principale.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa superioară a avut în vedere următoarele considerente:

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, „Angajamentul” luat de reclamantă în data de 01.11.2012, înregistrat la pârâtă sub nr. xza/01.11.2012 reprezintă o clauză a contractului individual de muncă, din conţinutul înscrisului rezultând că ea reprezintă acordul de voinţă al ambelor părţi. Astfel, în actul menţionat se precizează că reclamanta „este de acord şi se angajează” ca în cazul în care va demisiona în perioada  01.11.2012-01.11.2013 să plătească paratei suma de 2000 lei cu titlu de daune.

Întrucât părţile se obligă reciproc una faţă de cealaltă contractul individual de muncă este sinalagmatic, cauza obligaţiei uneia dintre părţi o constituie executarea obligaţiei celeilalte părţi.

Reţinând că scopul imediat (causa proxima) stabilit pentru contractele sinalagmatice este reprezentarea sau prefigurarea mentală a contraprestaţiei, instanta superioara a apreciat că, deşi reclamanta s-a obligat să plătească 2000 lei în cazul în care va demisiona în perioada  01.11.2012-01.11.2013, pârâtă nu s-a obligat la o contraprestaţie.

Drept urmare, deoarece lipseşte scopul imediat, cauza clauzei a cărei nulitate se solicită nu este valabilă, iar sancţiunea specifică a nevalabilităţii cauzei actului juridic civil este nulitatea absolută a acestuia.

Mai mult, spre deosebire de dreptul civil care este guvernat de principiul libertăţii contractuale, în dreptul muncii libertatea contractuală este limitată prin lege (art. 38 din Codul muncii) în interesul protecţiei salariaţilor. Raţiunea acestei limitări reprezentând-o raportul de subordonare dintre părţile contractului individual de muncă, condiţiile acestuia trebuie interpretate strict deoarece relaţia de subordonare poate genera abuzuri.

În consecinţă, se apreciază că în mod nelegal prima instanţă a apreciat că „Angajamentul” luat de reclamanta este valabil.

Deşi nu face obiectul prezentei cai de atac, în condiţiile în care la fond s-a respins excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, se reţine că deşi motivarea primei instanţe este incompletă, excepţia a fost corect soluţionată. Astfel, în condiţiile în care termenele prevăzute de art. 283 Codul muncii sunt considerate termene de prescripţie extinctivă, iar clauza cu privire la care s-a invocat nulitatea urma să-şi producă efectul la încetarea contractului individual de muncă, se apreciază că nu se poate considera termenul de prescripţie împlinit înainte de naşterea dreptului la acţiune.

În ceea ce priveşte daunele morale, deşi soluţia primei instanţe este corectă, instanța superioară nu este de acord cu argumentele expuse. Astfel, după modificarea Codului Muncii prin art. 1 din Legea nr. 237/2007 angajatorul poate fi obligat dacă sunt îndeplinite normele şi principiile răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe angajat şi pentru prejudiciul moral suferit în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătura cu serviciul, indiferent de prevederea unei clauze în acest sens în contractul individual de muncă. Însă în cauză nu s-a dovedit prejudiciul patrimonial care i-a fost cauzat recurentei, aceasta neindicând argumente sau indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate.

Pentru considerentele expuse, s-a admis în parte calea de atac declarată de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr.  Xyz/20.12.2014 care a fost modificată în parte în sensul că s-a constatat nulitatea absolută a actului denumit „Angajament” cu nr. xza/01.11.2012, înregistrat la pârâtă.

Ai nevoie de Codul Muncii? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu