Domnul B, cetățean român, a locuit în Germania în perioada 2006-2011. În tot acest timp, B a lucrat în temeiul unui contract de muncă (până la data de 31 decembrie 2011, când contractul a încetat să mai producă efecte).
De la 1 ianuarie 2012, B locuiește în Franța, iar de la 1 martie 2013 s-a angajat la o societate din Elveția, în calitate de comis voiajor. Prin natura activității pe care o desfășoară, acesta se deplasează frecvent atât în Elveția, cât și în alte state membre ale Uniunii Europene (locuind, în continuare, în Franța).
În luna iunie 2013, B dorește să stie dacă poate fi beneficiarul unui drept de sejur în Franța, având următoarele intrebări:
- În ce constă libera circulație a persoanelor în cadrul Uniunii Europene?
- În ce condiții un cetățean al unui stat membru al UE poate să rămână pe teritoriul altui stat membru?
Notă: În prima parte a subiectului puteţi afla în ce constă libera circulaţie a persoanelor în cadrul Uniunii Europene. Prima parte este aici.
2. În ce condiții un cetățean al unui stat membru al UE poate să rămână pe teritoriul altui stat membru?
Legislație relevantă – Directiva 2004/38/CE (denumită în continuare „Directiva”) face o diferență clară între o ședere de până la trei luni și o ședere ce depășește această perioadă, astfel acestea fiind tratate în mod diferit în conformitate cu art. 6 și art. 7 din Directivă.
Art. 6 - Dreptul de ședere pentru o perioadă de cel mult trei luni
1. Cetățenii Uniunii au dreptul de ședere pe teritoriul altui stat membru pe o perioadă de cel mult trei luni fără nicio altă condiție sau formalitate în afara cerinței de a deține o carte de identitate valabilă sau un pașaport valabil.
2. Dispozițiile alineatului (1) se aplică și membrilor de familie care dețin un pașaport valabil, care nu au cetățenia unui stat membru și care îl însoțesc pe cetățeanul Uniunii ori se alătură acestuia.
Art. 7 - Dreptul de ședere pentru o perioadă mai mare de trei luni
1. Toți cetățenii Uniunii au dreptul de ședere pe teritoriul altui stat membru pentru o perioadă mai mare de trei luni în cazurile în care:
a) sunt lucrători care desfășoară activități salariate sau activități independente în statul membru gazdă;
sau
b) dispun de suficiente resurse pentru ei și pentru membrii familiilor lor, astfel încât să nu devină o sarcină pentru sistemul de asistență socială al statului membru gazdă în cursul șederii și dețin asigurări medicale complete în statul membru gazdă
sau
c) - sunt înscriși într-o instituție privată sau publică, acreditată sau finanțată de către statul membru gazdă, pe baza legislației sau practicilor sale administrative, cu scopul principal de a urma studii, inclusiv de formare profesională și
- dețin asigurări medicale complete în statul membru gazdă și asigură autoritatea națională competentă, printr-o declarație sau o altă procedură echivalentă la propria alegere, că posedă suficiente resurse pentru ei înșiși și pentru membrii de familie, astfel încât să nu devină o povară pentru sistemul de asistență socială al statului membru gazdă în timpul perioadei de ședere;
sau
d) sunt membri de familie care însoțesc ori se alătură unui cetățean al Uniunii care îndeplinește el însuși condițiile menționate la literele (a), (b) sau (c).
2. Dreptul de ședere prevăzut la alineatul (1) se extinde asupra membrilor de familie care nu au cetățenia unui stat membru, în cazul în care însoțesc ori se alatură cetățeanului Uniunii în statul membru gazdă, cu condiția ca cetățeanul Uniunii să îndeplinească condițiile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c).
3. În sensul alineatului (1) litera (a), un cetățean al Uniunii care nu mai desfășoară o activitate salariată sau o activitate independentă își menține statutul de lucrător salariat sau de lucrător care desfășoară o activitate independentă în următoarele condiții:
a) se află în incapacitate temporară de a munci, ca rezultat al unei boli sau al unui accident;
b) este înregistrat în mod corespunzător ca fiind în șomaj involuntar, după ce a fost angajat pe o perioadă de peste un an, și s-a înregistrat ca persoană care caută de lucru la serviciul competent de ocupare a forței de muncă;
c) este înregistrat în mod corespunzător ca fiind în șomaj involuntar, după ce a îndeplinit un contract de muncă pe termen limitat, cu durata de sub un an, sau după ce a devenit șomer în mod involuntar în timpul primelor douăsprezece luni și s-a înregistrat ca persoană care caută de lucru la serviciul competent de ocupare a forței de muncă. În acest caz, statutul de lucrător se menține pentru o perioadă de cel puțin șase luni;
d) începe un stagiu de formare profesională. Cu excepția cazului în care se află în șomaj involuntar, menținerea statutului de lucrător presupune ca pregătirea să aibă legătură cu activitatea profesională anterioară.
4. Prin derogare de la dispozițiile alineatului (1) litera (d) și ale alineatului (2) de mai sus, numai soțul, partenerul înregistrat în înțelesul articolului 2 alineatul (2) litera (b), și copiii aflați în întreținere beneficiază de drept de ședere în calitate de membri de familie ai unui cetățean al Uniunii ce îndeplinește condițiile prevăzute la alineatul (1) litera (c) de mai sus. Articolul 3 alineatul (1) se aplică în cazul rudelor directe pe linie ascendentă aflate în întreținerea cetățeanului Uniunii, precum și celor ale soțului sau ale partenerului înregistrat.
Formalitățile administrative referitoare la cetățenii Uniunii
1. Fără a aduce atingere articolului 5 alineatul (5), pentru perioade de ședere ce depășesc trei luni, statul membru gazdă poate cere cetățenilor Uniunii să se înregistreze la autoritățile competente.
2. Termenul pentru înregistrare este de cel puțin trei luni de la data sosirii. Se eliberează imediat un certificat de înregistrare, care cuprinde numele și adresa persoanei înregistrate, precum și data înregistrării. Nerespectarea cerinței de înregistrare de către persoana respectivă o poate face pe aceasta pasibilă de sancțiuni nediscriminatorii și proporționale.
3. Pentru a elibera certificatul de înregistrare, statul membru poate solicita doar următoarele:
- cetățenii Uniunii cărora li se aplică articolul 7 alineatul (1) litera (a) trebuie să prezinte o carte de identitate valabilă sau un pașaport valabil, o confirmare de angajare din partea angajatorului sau un certificat de angajare, ori o dovadă privind desfășurarea unei activități independente;
- cetățenii Uniunii cărora li se aplică articolul 7 alineatul (1) litera (b) trebuie să prezinte o carte de identitate valabilă sau un pașaport valabil și să furnizeze dovezi că îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta dispoziție;
- cetățenii Uniunii cărora li se aplică articolul 7 alineatul (1) litera (c) trebuie să prezinte o carte de identitate valabilă sau un pașaport valabil, să furnizeze dovezi privind înscrierea lor într-o instituție acreditată și faptul că posedă o asigurare medicală completă, precum și declarația sau procedura echivalentă menționată la articolul 7 alineatul (1) litera (c). Statele membre nu pot cere ca această declarație să precizeze valoarea resurselor.
4. Statele membre nu pot stabili valoarea resurselor, pe care să le considere „resurse suficiente”, însă trebuie să ia în considerare situația personală a persoanei în cauză. În toate cazurile, această valoare nu poate fi mai mare decât pragul sub care resortisanții din statul membru gazdă pot beneficia de asistență socială sau, dacă acest criteriu nu este aplicabil, mai mare decât pensia minimă de asigurări sociale plătită de către statul membru gazdă.
5. Pentru eliberarea certificatului de înregistrare membrilor de familie ai cetățenilor Uniunii, care sunt ei înșiși cetățeni ai Uniunii, statele membre pot solicita prezentarea următoarelor documente:
a) carte de identitate valabilă sau pașaport valabil;
b) un document care să ateste existența unei relații de familie sau a unui parteneriat înregistrat;
c) dacă este cazul, certificatul de înregistrare al cetățeanului Uniunii pe care îl însoțesc sau căruia i se alătură;
d) în cazurile prevăzute la articolul 2 alineatul (2) literele (c) și (d), documente care să dovedească faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de prezenta dispoziție;
e) în cazurile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) litera (a), un document eliberat de autoritatea relevantă din țara de origine sau de proveniență care să ateste că persoanele în cauză se află în întreținerea ori sunt membri ai menajului cetățeanului Uniunii, ori o dovadă a existenței unor probleme grave de sănătate care necesită îngrijirea personală a membrului familiei de către cetățeanul Uniunii;
f) în cazurile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) litera (b), dovada existenței unei relații durabile cu cetățeanul Uniunii.
În speța de față, B, după ce a muncit în perioada 2006-2011 în Germania, în urma încetării contractului de muncă s-a mutat în Franța unde, la un un an și trei luni din momentul mutării s-a angajat la o societate în Elveția. Activitatea sa de salariat presupune deplasări frecvente, atât în Elveția, cât și în alte state membre ale Uniunii, continuând în toată această perioadă să locuiască în Franța.
În acest caz, B a depășit o simplă ședere de trei luni pe teritoriul unui stat membru (șederea în Franța până la solicitarea unui drept de sejur fiind de un an și şase luni), caz în care opinăm că prelungirea șederii s-ar încadra în art. 7 alin. 1 lit b din Directivă.
Un drept de sejur în Franța implică, în primă instanță, dreptul la securitate socială din partea statului francez.
În legislația franceză, titlul de sejur este strâns legat de dreptul de a munci pe teritoriul Franței. Astfel, în vederea obținerii unui drept de sejur în Franța, B ar trebui să obțină o autorizație de muncă care vizează: muncitorii salariați, persoanele care exercită o activitate non salarială (comercianți, artizani, antreprenori) și prestatorii de servicii. În schimb, cetățeanul Uniunii care lucrează ca salariat pentru un prestatar comunitar nu va avea nevoie de autorizație de muncă.
În concluzie, opinăm că în baza art. 7 alin. 1 lit. b din Directivă, coroborat cu legislația franceză în ceea ce privește condițiile de acordare a dreptului de sejur și implicațiile unui astfel de sejur (respectiv dreptul la securitate socială din partea statului francez), B ar putea obține un drept de sejur în Franța cu condiția să se înregistreze la autoritățile competente franceze privind securitatea socială și să cotizeze în conformitate cu normele franceze, precum și să dovedească că are resurse suficiente pentru a se întreține pe perioada șederii în Franța.
------------------------------------(P)------------------------------------
Legislaţia românească (dar şi cea europeană) este accesibilă în Lege5 - soft de documentare legislativă disponibil în variantele Online, Desktop şi Mobile.
Destinat atât specialiştilor, cât şi novicilor, Lege5 este bazat pe un motor de căutare performant şi uşor de folosit. Totodată, Lege5 oferă o bază de date (actualizată constant) ce acoperă atât legislaţia românească şi europeană, cât şi jurisprudenţa românească şi europeană. Baza include gratuit toate documentele publicate în Monitorul Oficial, dar şi achiziţii publice, modele şi formulare.
