Domnul B, cetățean român, a locuit în Germania în perioada 2006-2011. În tot acest timp, B a lucrat în temeiul unui contract de muncă (până la data de 31 decembrie 2011, când contractul a încetat să mai producă efecte).
De la 1 ianuarie 2012, B locuiește în Franța, iar de la 1 martie 2013 s-a angajat la o societate din Elveția, în calitate de comis voiajor. Prin natura activității pe care o desfășoară, acesta se deplasează frecvent atât în Elveția, cât și în alte state membre ale Uniunii Europene (locuind, în continuare, în Franța).
În luna iunie 2013, B dorește să stie dacă poate fi beneficiarul unui drept de sejur în Franța, având următoarele intrebări:
– În ce constă libera circulație a persoanelor în cadrul Uniunii Europene?
– În ce condiții un cetățean al unui stat membru al UE poate să rămână pe teritoriul altui stat membru?
1. În ce constă libera circulație a persoanelor în cadrul Uniunii Europene?
Libera circulație a persoanelor este unul dintre drepturile fundamentale garantate de Uniunea Europeană (UE).
Oricine locuiește în Uniunea Europeană poate să călătorească, să trăiască, să studieze, să muncească, să se stabilească sau să presteze servicii în alt stat membru, fără a face obiectul discriminării pe criteriul naționalității. Uniunea Europeană depune eforturi pentru a simplifica și eficientiza și mai mult aplicarea principiului liberei circulații în interiorul granițelor sale, punând accentul în mod deosebit pe sistemele de securitate socială.
Libera circulație a persoanelor constituie una dintre libertățile fundamentale ale pieței interne, care reprezintă un spațiu fără frontiere interne, în care libertatea este asigurată în conformitate cu dispozițiile tratatului.
Directiva 38/2004 stabilește:
a) condițiile de exercitare a dreptului la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre de către cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora;
b) dreptul de ședere permanentă pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora;
c) restrângerile drepturilor menționate la literele (a) și (b) pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică.
Conform Directivei nr. 2004/38, orice cetățean al Uniunii are dreptul să părăsească teritoriul unui stat membru pentru a călători în alt stat membru. Statele membre nu pot solicita cetățenilor lor o viză de ieșire sau îndeplinirea vreunei alte formalități similare, simpla deținere a unui pașaport sau a unei cărți de identitate valabile fiind suficiente.
Totodată, libera circulație a persoanelor va include și dreptul de intrare și de ieșire. Astfel, cetățenii Uniunii se pot deplasa în mod liber dintr-un stat membru în altul.
În plus, în conformitate cu art. 45 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE):
“(1) Libera circulație a lucrătorilor este garantată în cadrul Uniunii.
(2) Libera circulație implică eliminarea oricărei discriminări pe motiv de cetățenie între lucrătorii statelor membre, în ceea ce privește încadrarea în muncă, remunerarea și celelalte condiții de muncă.
(3) Sub rezerva restricțiilor justificate de motive de ordine publică, siguranță publică și sănătate publică, libera circulație a lucrătorilor implică dreptul:
(a) De a accepta ofertele reale de încadrare în muncă;
(b) De a circula liber în acest scop pe teritoriul statelor membre;
(c) De ședere într-un stat membru pentru a desfășura o activitate salarizată în conformitate cu actele cu putere de lege și actele administrative care reglementează încadrarea în muncă a lucrătorilor statului respectiv;
(d) De a rămâne pe teritoriul unui stat membru după ce a fost încadrat în muncă în acest stat, în condițiile care vor face obiectul unor regulamente adoptate de comisie.
(4) Dispozițiile prezentului articol nu se aplică încadrării în administrația publică.“
Astfel, cel puțin în principiu, fiecare cetățean UE are dreptul de a lucra și de a locui în alt stat membru fără a fi discriminat pe motiv de naționalitate.
În acest sens, termenul de “lucrător” are un sens bine definit în dreptul Uniunii și acesta nu poate fi obiectul unor definiții naționale, fapt statuat și în cauza Curții C-75/63, unde termenul de “lucrător” are un sens comunitar și se referă la orice persoană care, sub orice fel de denumire, este acoperită de un sistem național de asigurări sociale.
Criteriul cel mai important pentru a hotărî dacă o persoană este sau nu un lucrător este natura muncii în sine. Curtea a susținut în mod sistematic că o persoană trebuie să desfășoare o activitate cu valoare economică autentică și reală, cu excepția activităților la o scară atât de redusă încât ar putea fi considerate ca fiind doar marginale sau auxiliare.
În ceea ce privește libera circulație a persoanelor în cadrul Uniunii Europene, care implică în același timp și membrii acestora de familie, Curtea are o jurisprudență bogată din care putem aminti cauza Metock și alții (C-127/08) privind dreptul de intrare și ședere pe teritoriul unui stat membru al soțului/soției unui cetățean european provenind dintr-un stat terț, care nu a mai domiciliat anterior într-un alt stat membru, cauza Ioannidis (C-258/04) privind dreptul la ajutor de integrare profesională al unui cetățean al unui alt stat membru care și-a definitivat studiile în acel stat.
Notă: În partea a doua a subiectului puteţi afla în ce condiţii un cetățean al unui stat membru UE poate să rămână pe teritoriul altui stat membru. Partea a doua este aici.
————————————(P)————————————
Legislaţia românească (dar şi cea europeană) este accesibilă în Lege5 – soft de documentare legislativă disponibil în variantele Online, Desktop şi Mobile.
Destinat atât specialiştilor, cât şi novicilor, Lege5 este bazat pe un motor de căutare performant şi uşor de folosit. Totodată, Lege5 oferă o bază de date (actualizată constant) ce acoperă atât legislaţia românească şi europeană, cât şi jurisprudenţa românească şi europeană. Baza include gratuit toate documentele publicate în Monitorul Oficial, dar şi achiziţii publice, modele şi formulare.
Află mai multe despre Lege5 de AICI.
Foto articol: StockVault.net
