Prin cererea de chemare în judecată reclamantul  a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele SC M. SA prin lichidator judiciar Activ IPURL şi Casa Județeană de Pensii Harghita, să se constate că în perioada 01.06.1974 – 19.03.1984 a desfășurat în cadrul prim-pârâtei activitate în meseria de strungar, ce se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, stabilită astfel prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 9/1991; să se constate că beneficiată de reducerea vârstei standard de pensionare şi să se dispună obligarea pârâtei de rang 2 la emiterea deciziei de pensionare începând cu data de 24.06.2013. 

În probațiune, reclamantul  a depus  la dosar înscrisuri.

Ce apărări concrete au formulat pârâtele  în cauză?

Pârâta pârâta Casa Județeană de Pensii Harghita a formulat întâmpinare ce a fost depusă la dosarul cauzei prin care aceasta a solicitat –în principal– admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acesteia, iar -în secundar– respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menționat și cum a argumentat instanța hotărârea respectivă?

Prin sentința civilă nr. 2809/23.10.2014 pronunţată de Tribunalul Harghita, secția civilă s-a  respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Casa Județeană de Pensii Harghita şi, pe fond, s-a respins ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de reclamantul B. L. în contradictoriu cu pârâții SC M. SA prin lichidator judiciar Activ IPURL şi Casa Județeană de Pensii Harghita.

Pentru a pronunța hotărârea respectivă instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

În considerentele sentinței s-a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Casa Județeană de Pensii Harghita este neîntemeiată întrucât această instituție este abilitată să stabilească, să calculeze şi să revizuiască pensiile din sistemul public. S-a reținut că prin prezenta acțiune reclamantul a urmărit ca în situația în care instanţa va găsi ca admisibil capătul de cerere privind recunoașterea unei perioade ca încadrabilă în grupa a II-a de muncă, instituția pârâtă să fie obligată la stabilirea drepturilor de pensie.

Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reținut că reclamantul a desfășurat activitate în cadrul SC M. SA (fosta Î. F. – Vlăhiţa), în perioada 01.06.1974-19.03.1984, ocupând funcția de strungar.

Prin adeverința nr. x din 13.04.1992 pârâta confirmă că în perioada din litigiu reclamantul a fost angajatul societății, perioadă ce se încadrează în grupa a II-a de muncă în vederea pensionării, conform Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 9/1991. Acest act a fost emis pentru a servi reclamantului la completarea carnetului de muncă. Pentru valorificarea adeverinței amintită mai sus, reclamantul s-a adresat Casei Județene de Pensii Harghita, care a respins cererea de stabilire şi plată a drepturilor de pensie pe considerentul că reclamantul nu îndeplinește condițiile necesare pentru a beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare.

S-a reținut că Adeverința nr. x/1992 emisă de SC M. SA nu a fost întocmită conform prevederilor legale în vigoare şi, prin urmare, nu a fost posibilă valorificarea acesteia la acordarea pensiei. Instanța de fond a mai reținut că din actele dosarului rezultă că anterior emiterii adresei nr. 3719/06.03.2014, Casa Județeană de Pensii Harghita s-a adresat societății M. S. G. SRL, deținătoare a arhivei SC M. SA, care a comunicat că nu este în măsură să elibereze vreo adeverință în sensul celor solicitate, deoarece nu au fost găsite documente din care să rezulte că reclamantul a lucrat în grupa a II-a de muncă. Prin adresa nr. 165/2014 SC M. S. G. SRL a comunicat reclamantului că în urma inventarierii documentelor fostei societăți angajatoare, nu au identificat documentul justificativ intern emis de unitate conform Ordinului nr. 50/1990. Prima instanţa a avut în vedere prevederile acestui ordin, apreciind că deși în carnetul de muncă al reclamantul s-au operat înscrieri cu privire la încadrarea acestuia în grupa a II-a în baza adeverinței nr. x/1992, din cuprinsul acestui document nu rezultă locul de muncă şi calitatea salariatului în favoarea căruia s-a emis actul respectiv, pentru a fi posibilă stabilirea condițiilor concrete în care şi-a desfășurat activitatea. S-a mai apreciat că nu este posibilă încadrarea locului de muncă ocupat de reclamant în grupa a II-a, datorită criteriilor şi metodologiei de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite stabilit prin Hotărârea nr. 261/2001 şi apoi prin art. 19 alin. (2), (4) şi (5) din Legea nr. 19/2000 coroborat cu art. 10 alin. (2) din H.G. nr. 1025/2003.

S-a mai reținut că şi potrivit Legii nr. 263/2010, condițiile de muncă trebuie dovedite prin adeverințe emise conform prevederilor legale.

Dacă hotărârea instanței de fond a fost atacată de către vreo parte şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioară?Cum a argumentat instanța superioară hotărârea respectivă?

Da, sentinţa instanţei de fond a fost atacată cu apel de către reclamant, iar  curtea de apel  a apreciat că apelul declarat de reclamant este întemeiat şi atrage conform art. 480 alin. (2) din C. proc. civ., schimbarea sentinţei atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Pe cale de consecință, în baza probelor administrate şi reținând considerentele prezentate mai jos, instanţa a constatat că în perioada 01.06.1974-19.03.1984 apelantul a fost angajatul societății pârâtă de rând 2, în funcția de strungar şi a prestat activitate în grupa a II-a de muncă, cu  timp efectiv lucrat de 100%.

Reținând că din Adresa nr. 6719/06.03.2014, reiese faptul că intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii Harghita nu a analizat pe fond cererea de înscriere la pensie formulată de apelant, instanţa a dispus obligarea acestei pârâte la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantului începând cu data de 24.06.2013, cu luarea în considerare conform art. 158 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, a celor constatate mai sus.

Acestea fiind limitele efectului devolutiv al  apelului, determinate conform art. 477 alin. (1) din C. proc. civ. de ceea ce s-a apelat, dispozițiile primei instanțe neatacate au fost menținute.

Pentru a pronunța hotărârea respectivă instanța de control judiciar a avut în vedere următoarele considerente:

Prin adresa nr. 6719 din 06.03.2014 intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii Harghita a respins cererea prin care apelantul reclamant solicita înscrierea la pensia pentru limită de vârstă, pe considerentul că apelantul nu are vârsta standard de pensionare prevăzută de art. 55 din Legea nr. 263/2010 şi că nu îndeplinește toate condițiile necesare pentru a beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare. S-a reținut că adeverința nr. x/1992 emisă de angajatorul SC M. SA Vlăhiţa ( societate în insolvenţă) nu a fost întocmită conform prevederilor legale în vigoare, motiv pentru care nu poate fi valorificată la acordarea pensiei. Din cuprinsul acestei adrese mai rezultă că intimata Casa Județeană de Pensii Harghita  s-a adresat şi deținătoarei arhivei SC M. SA Vlăhiţa, care i-a comunicat că nu a găsit documentele din care să rezulte că apelantul a lucrat în grupa a II-a de muncă.

Pe de altă parte, apelantul aduce în susținerea prestării activității în grupa a II-a de muncă în perioada în discuție, înscrierile din carnetul de muncă (prezentat în original şi depus în copie integrală în apel) şi adeverința nr. x din 13.04.1992 emisă de SC M. SA Vlăhiţa din care rezultă că apelantul a fost angajatul acestei societăți în perioada 01.06.1974-19.03.1984 (9 ani, 9 luni şi 18 zile), perioadă care se încadrează în grupa a II-a de muncă în vederea pensionării, conform Hotărârii Consiliului de Administraţie nr. 9/1991.

În carnetul de muncă al apelantului reclamant se menționează faptul că în perioada 01.06.1974-19.03.1984, acesta şi-a desfășurat activitatea în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, la angajatorul intimat, activitatea fiind astfel încadrată conform Ordinului nr. 50/1990 şi Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 9/1991.

În justificarea refuzului de a soluționa favorabil cererea apelantului reclamant, intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii Harghita invocă inexistența de documente scrise, care să fi fost întocmite cu respectarea condițiilor de formă prevăzute în actele normative în vigoare în perioada în discuție – faptul că în carnetul de muncă acea mențiune privind desfășurarea muncii în grupa a II-a nu apare în spațiul de la coloana 3 la coloana 7, ci pe o latură unde în mod normal se înscriau date despre unitatea unde lucrează persoana şi că pe de altă parte, nu s-au mai găsit la societatea care a preluat arhiva angajatorului, înscrisuri verificabile care să ateste prestarea de către apelant a muncii în aceste condiții.

Din adresa nr. 165/17.01.2014 transmisă de SC M. S. G. SRL rezultă că în urma inventarierii documentelor de la SC M. SA nu s-au  mai găsit documente interne emise de acea unitate conform Ordinului nr. 50/1990. M. S. G. SRL precizează că deține decizii şi tabele nominale din anii 1986, 1987 şi 1988, însă nu şi pentru anul 1984 care îl viza pe reclamantul apelant.

Chiar dacă atributul emiterii acestor documente cu respectarea condițiilor de formă, este al angajatorului, o îndeplinire defectuoasă a documentelor ce i-au fost eliberate apelantului nu poate atrage pierderea dreptului salariatului de a uza la pensionare, de beneficiul acordat prin lege pentru munca prestată în grupa a II-a.

Suntem în prezența unei imposibilități obiective a reclamantului apelant de a prezenta alte documente scrise emise de angajator în perioada în discuție, cu referire la grupa de muncă.

Pentru toate aceste motive, având în vedere circumstanțele concrete ale cauzei generate de împrejurarea că fostul angajator al apelantului este o societate în insolvenţă, iar societatea care a preluat arhiva acestuia a precizat că nu se mai găsesc documentele solicitate de intimata Casa Județeană de Pensii Harghita, coroborat cu vechimea de 30-40 de ani a documentelor în discuție (aferente perioadei  iunie 1974 – martie 1984), este excesivă stabilirea în sarcina apelantului a unei obligații de a prezenta C.J.P. Harghita şi alte documente scrise (pe lângă cele amintite mai sus), care să emane de la angajator.

În aceste condiții proba testimonială solicitată de apelantul reclamant este admisibilă, întrucât vizează lămurirea aspectelor de fapt legate de munca prestată de  apelant în perioada în discuție. Această probă urmează a fi coroborată cu înscrisurile care emană de la angajator, depuse de apelant în dosar.

Astfel, Curtea a avut în vedere că din cuprinsul prevederilor art. 159 coroborat cu art. 17 din Legea nr. 263/2010 rezultă că dovada vechimii în muncă realizată până la 01.04.2001 se face cu carnetul de muncă.

Mențiunea cuprinsă în carnetul de muncă al apelantului , conține toate elementele necesare pentru a determina condițiile de muncă : se atestă funcția deținută de apelantul reclamant (aceea de strungar), perioada în care a desfășurat activitate în grupa a II-a de muncă (01.06.1974-19.03.1984), în ce procent (100%) şi în baza cărui temei – Ordinul nr. 50/1990 şi Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 9/1991.

Această mențiune din carnetul de muncă al apelantului conduce la prezumția existentei la acel moment a unor documente interne emise de angajator în conformitate cu dispozițiile cuprinse în Ordinul nr. 50/1990.

În plus, această stare de fapt a fost atestată de angajator şi prin adeverința nr. x/13.04.1992.

Martorul B. M. şi martorul L. L. lămuresc împrejurările de fapt, concrete, ale muncii prestată de apelant. Ambii martori au arătat că au fost colegi de muncă cu apelantul în perioada în discuție, au lucrat ca şi strungari. Martorul L. a mai declarat că a lucrat împreună cu apelantul la același strung, în schimburi diferite (se lucra în trei schimburi de 8 ore pe zi, numai la strung). Martorul mai arată că lui i s-a recunoscut grupa a II-a de muncă.

 

Ai nevoie de Legii nr. 263/2010? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here