17 Octombrie, 2018

STUDIU DE CAZ: Despăgubiri morale pentru lipsirea de libertate a unei persoane

Prin acţiunea civilă formulată de reclamantul R.C.H., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice s-a solicitat obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantului a sumei de 10.833,33 lei cu titlu de despăgubiri morale, acordarea unor compensaţii materiale în valoare de 6.600 lei, care să acopere prejudiciul cauzat de cheltuielile cu titlu de onorariu avocaţial, aşa cum sunt ele descrise în Nota explicativă privind contractul de asistenţă juridică nr. 29/29.07.2013 şi obligarea pârâtului, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, la plata sumelor datorate, prin convertirea lor în lire sterline, GBP, şi transferul sumei astfel obţinute în contul lui din Marea Britanie, deschis la … Bank, IBAN:…, BIC: …, deoarece reclamantul  locuieşte în străinătate şi nu are cont bancar în România.

Reclamantul a mai solicitat și obligarea pârâtului la cheltuielile de judecată ocazionate de litigiu.

În  acţiunea introductivă de instanță reclamantul a motivat că solicită sumele respective pentru lipsirea sa de libertate în mod nelegal.

În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri. 

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat și cum a argumentat instanța hotărârea respectivă?

Prin sentința civilă nr. 497/23.10.2014 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Roman prin Ministerul Finanţelor Publice.

S-a respins excepţia inadmisibilităţii cererii.

S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul R.C.H., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi în consecinţă a fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 2.500 lei cu titlu de despăgubiri morale.

S-a respins celelalte pretenţii ale reclamantului.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa  a avut în vedere următoarele considerente:

Cu privire la excepţiile formulate, acestea au fost respinse ca nefondate.

Potrivit prevederilor art. 541 alin. (3) din Codul de procedură penală, reţinute ca fiind incidente în cauză, „pentru obţinerea reparării pagubei, persoana îndreptăţită se poate adresa tribunalului în a cărei circumscripţie domiciliază, chemând în judecată civilă statul, care este citat prin Ministerul Finanţelor Publice.

Ca atare, calitatea procesuală a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice este conferită acestuia de lege, sens în care excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârât a fost respinsă.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, instanţa a apreciat de asemenea ca fiind neîntemeiată, faţă de dispoziţiile art. 539 din Codul de procedură penală, “are dreptul la repararea pagubei şi persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de libertate.

(2) Privarea nelegală de libertate trebuie să fie stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de cameră preliminară, precum şi prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanţei de judecată învestită cu judecarea cauzei.”

Astfel, textul legal citat prevede posibilitatea acordării de despăgubiri nu numai în cazul în care există o hotărâre definitivă de achitare, aşa cum a susţinut pârâtul, ci şi când privarea nelegală de libertate este stabilită prin ordonanţa procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de cameră preliminară, precum şi prin încheierea definitivă a instanţei de judecată.

În speţă, s-a constatat că prin Încheierea penală nr. 27/17.07.2013 pronunţată de Tribunalul Alba, Secţia penală în dosar nr. …/107/2013 a fost admisă propunerea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia şi s-a dispus arestarea preventivă a reclamantului R.H.C. pe o perioadă de 30 de zile.

Cu aceeaşi dată, de 17.07.2013, s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 41/2013, iar la data de 24.07.2013 orele 9,30 reclamantul a fost depistat în Cluj-Napoca, str. Primăverii nr.12, ap.4, ocazie cu care s-a întocmit procesul-verbal de depistare de către IPJ – Serviciul de Investigaţii Criminale şi s-a pus în executare mandatul de arestare.

Prin Încheierea penală nr. 92/26.07.2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, urmare a admiterii recursului reclamantului, s-a dispus casarea în întregime a Încheierii penale nr. 27/17.07.2013 a Tribunalului Alba, Secţia penală, anularea mandatului de arestare preventivă nr. 41/17.07.2013 şi punerea de îndată în libertate a reclamantului.

În considerentele acestei hotărâri judecătoreşti s-a reţinut că propunerea de arestare preventivă a reclamantului s-a soluţionat în lipsa citării acestuia, cu toate că erau cunoscute adresele sale de domiciliu şi de reşedinţă. În această situaţie a fost încălcat dreptul la apărare al reclamantului şi nu au fost respectate exigenţele minime impuse de Codul de procedură penală şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, circumscrise dreptului la un proces echitabil, aspect care a impus, în baza art. 6 CEDO trimiterea cauzei spre rejudecare.

Din răspunsul comunicat instanţei la data de 07.10.2014 sub nr. 5684/07.10.2014 de către IPJ Alba – Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, rezultând că reclamantul a fost încarcerat în perioada 24.07.2013 orele 13:55 – 26.07.2013 orele 13:50.

Ulterior, prin Încheierea nr. 30/30.07.2013 a Tribunalului Alba, Secţia penală a fost respinsă propunerea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia privind arestarea preventivă a reclamantului, dispunându-se faţă de acesta, măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 30.07.2013, impunându-i-se totodată anumite obligaţii pe durata măsurii adoptate.

Această soluţie a fost menţinută prin Încheierea penală nr. 95/2013 a Curţii de Apel Alba-Iulia Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Faţă de cele expuse tribunalul a constatat că printr-o hotărâre definitivă (Încheierea penală nr. 92/26.07.2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia -Secţia penală şi pentru cauze cu minori) s-a stabilit că măsura arestării reclamantului a fost nelegală, întrucât a fost adoptată cu nesocotirea dreptului la apărare şi prin aceasta, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil enunţat de art.6 CEDO, nefiind întrunite în cauză condiţiile prevăzute de lege, dispunându-se anularea mandatului de arestare preventivă şi punerea în libertate a reclamantului.

În consecinţă, nelegalitatea măsurii arestării a rezultat evident, ceea ce a atras incidenţa dispoziţiilor art. 539 alin. (2) Cod proc. pen., drept urmare, arestarea nelegală a reclamantului atrage încălcarea dreptului reclamantului la libertate şi obligă autorităţile la repararea prejudiciului produs.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în cauzele privind încălcarea prevederilor art. 5 din Convenţie s-a arătat că scopul esenţial al art. 5 este protejarea individului împotriva arbitrariului autorităţilor statale şi că, în realizarea acestui scop, orice privare de libertate trebuie să aibă o bază legală.

Curtea Europeană s-a pronunţat în sensul că interpretarea termenului “potrivit căilor legale”, prevăzut de art. 5 alin. (1) din Convenţie are în vedere obligaţia de respectare a normelor interne procedurale şi de drept substanţial.

Or, la adoptarea măsurii arestării preventive în cazul reclamantului, dispoziţiile art. 146, 149 şi art. 150 Cod procedură penală nu au fost respectate cât timp în încheierea prin care s-a dispus această măsură nu a fost soluţionată cu citarea legală a reclamantului.

În aceste condiţii, nerespectarea dispoziţiilor legale ce reglementează în dreptul intern materia arestării preventive, atrage încălcarea art. (5) alin. (1) lit. c) din Convenţie şi dreptul reclamantului de a fi despăgubit pentru prejudiciul astfel produs.

Cu privire la prejudiciul suferit, reclamantul a invocat producerea unor daune morale pentru şocul resimţit ca urmare a arestării sale nelegale, abuzive, însă a menţionat în mod expres că nu doreşte administrarea probei testimoniale.

Cu toate acestea, instanţa a apreciat că în speţă, prejudiciul moral este indiscutabil, constând în atingerea adusă acelor valori care definesc personalitatea umană şi se referă la existenţa fizică a omului, sănătatea şi integritatea corporală, la cinste, la demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare.

Din această perspectivă, prin privarea de libertate a reclamantului, acestuia i-au fost afectate negativ drepturile şi libertăţile fundamentale, iar suferinţele fizice şi psihice provocate de o asemenea măsură pot şi trebuie să fie reparate prin acordarea unor despăgubiri.

Sub aspectul cuantificării prejudiciului moral suferit, tribunalul a reţinut criteriile prevăzute de art. 540 alin. (1) Noul Cod de procedură penală, respectiv a avut în vedere cele 2 zile de arestare preventivă nelegală, precum şi valorile morale afectate. O evaluare exactă a daunelor morale nu este posibilă, întinderea despăgubirilor s-a făcut ţinând cont de criteriile mai sus evocate şi de elementele de fapt reţinute, precum şi de principiul reparării integrale a prejudiciului suferit raportat la dispoziţiile art. 998 şi următoarele din Codul civil.

Totodată, s-a apreciat că acordarea acestor despăgubiri nu trebuie să reprezinte o sursă de îmbogăţire fără just temei, dar în acelaşi timp să nu fie golite de conţinut dispoziţiile art. 540 Cod proc. pen., şi să se acorde o satisfacţie morală reclamantului, motiv pentru care instanţa a considerat că suma de 2.500 lei răspunde acestor cerinţe, faţă de 10.833,33 lei solicitată de reclamant.

Sub acest aspect s-a mai reţinut că trimiterea făcută de reclamant la amenda judiciară în cuantum de 5000 lei care i-a fost aplicată, nu poate constitui un criteriu pentru stabilirea despăgubirilor morale în prezenta cauză.

Criteriile pe care instanţa este ţinută să le aibă în vedere sunt, aşa cum s-a arătat deja, cele prevăzute de art. 540 Cod. proc. pen., iar cuantumul unei amenzi judiciare nu se regăseşte printre acestea. Despăgubirile acordate pentru prejudiciul moral cauzat ţin de drepturile şi libertăţile afectate prin măsura nelegală aplicată, şi de modul în care aceasta s-a răsfrânt asupra persoanei reclamantului, în timp ce cuantumul amenzilor judiciare este predeterminat de legiuitor, în raport de alte valori sociale afectate prin exercitarea conduitei sancţionate de textul ce prevede respectiva sancţiune.

În ce priveşte daunele materiale solicitate, instanţa a reţinut că acestea nu pot fi acordate.

Astfel, suma de 6600 lei achitată cu titlu de onorariu avocaţial, conform chitanţei nr. 29/28.08.2013, faţă de data la care aceasta a fost emisă, nevizând dosarul în care s-a pronunţat Încheierea penală nr. 27/17.07.2013 a Tribunalului Alba, Secţia penală, casată prin Încheierea penală nr. 92/26.07.2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, fiind mult ulterioară momentului la care respectiva hotărâre s-a pronunţat.

Suma de 150 lei solicitată pentru cheltuielile de deplasare nu este justificată cu vreun înscris doveditor, şi oricum s-a referit la termenele de judecată din data de 30.07.2013 şi respectiv 02.08.2013, când s-a soluţionat, după casare, propunerea de arestare preventivă. Or, ceea ce a condus la prezentul demers judiciar au fost hotărârile judecătoreşti anterioare, încheierea penală nr. 27/17.07.2013 a Tribunalului Alba şi încheierea penală nr. 92/26.07.2013 a Curţii de Apel Alba-Iulia.

În ceea ce priveşte sumele de 58,35 lei şi 12 lei, ocazionate de confecţionarea ştampilei de certificare şi de listarea şi fotocopierea înscrisurilor depuse la dosar, acestea nu reprezintă daune materiale determinate de arestarea nelegală a reclamantului, iar pentru certificarea înscrisurilor depuse nu se impunea realizarea unei ştampile.

Aşa fiind, faţă de considerentele expuse şi temeiurile legale indicate, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi excepţia inadmisibilităţii cererii, a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul R.C.H., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi în consecinţă: a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 2.500 lei cu titlu de despăgubiri morale.

Cu toate că reclamantul a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată, nu a indicat nici cuantumul lor şi nici în ce constau acestea, iar la dosar nu se regăsesc înscrisuri doveditoare ale unor asemenea cheltuieli, astfel încât în raport de dispoziţiile art. 451 – 452 Noul Cod de procedură civilă, nu au fost acordate. 

Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către vreo parte interesanta şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioară?

Da, sentinţa instanţei de fond a fost atacată cu apel de către reclamantul R.H.C., pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE şi PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ, iar  Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, prin Decizia nr. 715/A/14.04. 2015 a respins toate apelurile ca nefondate, menținând astfel ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond.

Ai nevoie de din Codul de procedură penală? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii 

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Un comentariu

  • Răspunde
    Elena
    mai 20 2018

    Buna!Ma numesc Elena si sunt in proces cu fostul sot pentru lipsire de libertate nu am posibilitatea pentru a imi plati un avocat(am si un copil)dar as vrea sa stiu daca am castig de cauza nu stiu daca se poate face dreptate…

Scrie un comentariu