Prin  cererea de chemare în judecată reclamantul  NCA a chemat în judecată pe pârâta R C & D SRL solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea deciziei de concediere emisa sub nr. P 574 din 06.10.2015; repunerea pârților în situația anterioară emiterii deciziei de concediere și reintegrarea reclamantului pe postul și funcția deținută anterior emiterii deciziei de concediere; obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate de la data emiterii deciziei de concediere și până la reintegrarea efectivă și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul a arătat că prin contractul individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată cu pârâta și înregistrat sub nr. 17 din 24.08.2012 în Registrul General de Evidență a Salariaților, a  fost angajat în funcția de Asistent Director cod xxxxxx conform clasificării ocupațiilor din România.

În data de 31.08.2015 a primit din partea pârâtei înscrisul intitulat “Informare la preaviz/concediere individuală pentru motive care nu țin de persoana salariatului” prin care i se aducea la cunoștință că începând cu data de 08.09.2015 cu un  preaviz de 20 de zile, urmează a fi concediat. În aceeași zi i-a fost comunicată și Decizia internă a administratorului din care rezultă că postul pe care îl ocupă urma să fie desființat începând cu data de 06.10.2015. 

A mai arătat reclamantul că în data de 07.09.2015 a primit preavizul având număr de înregistrare P 540, însoțit de înscrisul intitulat “Convenție”, purtând numărul de înregistrare P 544 pentru ca, în data de 06.10.2015  i s-a înmânat Decizia de încetare înregistrată sub nr. P 574, emisă în temeiul dispozițiilor art.65 – art.67 din Codul Muncii.

Reclamantul a învederat că motivul concedierii sale, astfel cum este el reluat în toate înscrisurile mai sus menționate, este acela al nevoii de reducere a cheltuielilor pe fondul dificultăților economice, respectiv scăderea drastică a veniturilor societății și imposibilitatea susținerii fondului de salarii precum și a altor cheltuieli. S-a invocat ca și cauză a dificultăților economice criza economico-financiară existentă la nivel național. În Preavizul acordat se arată că sarcinile de serviciu pe care le îndeplinea  în cadrul societății urmează a fi preluate de către un alt salariat, pro bono.

A arătat reclamantul că o astfel de cauză reală și serioasă nu există ci dimpotrivă, motivul concedierii disimulează realitatea. A considerat reclamantul că desființarea locului de muncă și concedierea sa are caracterul unei “pedepse” aplicată ca urmare a îndrăznelii de a solicita majorarea salariului și în general, că sancționarea atitudinii sale ferme, tranșante dar oneste manifestată încă de la angajare și până la finalul raporturilor contractuale cu angajatorul.

Coincidență sau nu, concedierea sa a intervenit la scurt timp după ce a solicitat conducerii angajatorului creșterea salariului, cerere întemeiată pe vechimea sa în societate, experiența în domeniu, precum și aportul semnificativ adus la buna desfășurare a activității.

Justificarea formală a angajatorului potrivit căreia desființarea locului de muncă s-a impus față de situația economică dificilă pe care societatea o traversează constituie deja un “laitmotiv”, o justificare prea des și abuziv utilizată de angajatorii de rea credință, precum societatea pârâtă.

Concluzionând, a arătat că în speța nu a existat un motiv obiectiv care a justificat concedierea sa, cauza reală și serioasă lipsind, iar angajatorul nu a încercat nici măcar formal găsirea unei soluții alternative concedierii.

Desființarea locului de munca, chiar dacă se va dovedi ca fiind efectivă, nu poate fi justificată în condițiile în care postul pe care l-a  ocupat nu a dispărut niciodată ca necesitate funcționala din cadrul societății. Încărcarea excesivă a unui alt salariat și cu sarcinile sale de serviciu denotă necesitatea păstrării în organigrama a postului ocupat de reclamant.

În drept, în susținerea cererii de chemare în judecată au fost invocate dispozițiile  art.78 – art.80, art.266 și urm. din Codul Muncii.

În dovedirea  cererii de chemare  în judecată, reclamantul a depus la dosar un set de înscrisuri.

Ce apărări concrete a formulat pârâta  în cauză?

Pârâta a formulat întâmpinare ce a fost depusă la dosarul cauzei prin care acesta a solicitat  respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În esența parata a arătat că desființarea locului de muncă ocupat de reclamant  s-a dispus prin decizia internă nr. P527/31.08.2015 ca urmare a Hotărârii Adunării Generale a Asociaților, cât și a Notei de Fundamentare nr.15 /20.08.2015, prin care erau constatate dificultățile economice ale societății.

Prin nota de fundamentare nr.15/20.08.2015 administratorul societății a solicitat adoptarea măsurii desființării mai multor posturi din cadrul societății și nu doar a postului ocupat de reclamant.

Astfel, s-a solicitat desființarea următoarelor posturi: director dezvoltare resurse umane, director produs, asistent director , asistent director produs, asistent manager proiect, consultant în management, fotograf, grafician calculator, operator calculator pe care administratorul le-a apreciat ca nemaifiind necesare în contextul actual.

Constatând dificultățile financiare prin care trecea societatea, adunarea generală a asociaților a decis luarea măsurii reducerii și desființării posturilor indicate de administrator în nota de fundamentare.

Desființarea posturilor a fost cauzată de necesitatea adoptării unor măsuri urgente la nivelul societății, care să asigure reducerea cheltuielilor, întrucât veniturile societății  au scăzut drastic și a devenit imposibilă menținerea fondului de salarii și a altor cheltuieli, fiind evident că încetarea contractului de muncă al reclamantului a fost întemeiată pe o cauză reală și serioasă și că declinul economic prin care trece societatea este dovedit.

Cauza care a dus la desființarea postului ocupat de reclamant și la concedierea sa are un caracter obiectiv, este precisă, neexistând un temei disimulat al concedierii și este serioasă.

În susținerea întâmpinării pârâta a depus un set de înscrisuri.

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat? Cum a argumentat hotărârea respectivă?

Prin sentinţa civilă nr. 1750/17.02.2016 pronunţată de Tribunalul București a fost respinsă cererea formulată de reclamantul  NCA în contradictoriu cu pârâta R C & D SRL , ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanța a avut în vedere următoarele considerente:

Reclamantul  a fost angajatul pârâtei, începând cu data de 27.08.2012, în baza contractul  individual de muncă nr. 17 din data de 24.08.2012 în funcția de  asistent director, pe perioadă determinată, cu un salariu de baza brut lunar de 5704 lei.

Ulterior, prin actul adițional nr. P85/27.11.2012 s-a modificat durata contractului individual de muncă în perioadă nedeterminată.

În urma notei de fundamentare nr. 15/20.08.2015  a administratorului societății, care a constatat că din analiza raportului economic din perioada decembrie 2013 – iulie 2015 a rezultat scăderea veniturilor și limitarea posibilității dezvoltării proiectelor care să permită încasarea de noi venituri, indicând ca fiind necesară adoptarea măsurii desființării mai multor posturi ca urmare a reducerii activității. Prin decizia internă nr. 527/31.08.205 a administratorului pârâtei s-a decis desființarea postului de asistent director ocupată de reclamant, aprobarea noii organigrame în care va fi eliminată definitiv poziția de asistent director, preluarea temporară de către alt salariat a sarcinilor de serviciu pe care le îndeplinea reclamantul, până la finalizarea proiectelor în derulare.

Ulterior, prin informarea  nr. P528/31.08.2015, luată la cunoștința la data de 31.08.2015, reclamantului i s-a adus la cunoștința că începând cu data de 08.09.2015 va fi concediat cu un preaviz de  20 de zile, conform art.75 alin.1 C. muncii.

La data de 07.09.2015 prin preavizul nr. P540/07.09.2015 reclamantului i s-a adus la cunoștință că începând cu data de 08.09.2015 i se acordă un preaviz de 20 de zile lucrătoare, iar pârâta a fost de acord cu scoaterea din programul de lucru, reclamantul  păstrându-și drepturile salariale pe aceasta perioadă.

De asemenea, i s-a adus la cunoștința reclamantului că desființarea locului de muncă se impune ca o măsură efectivă cu cauze reale și serioase, rezultată din reducerea cheltuielilor și menținerii societății în afara problemelor de natură economică.

Totodată, pârâta a învederat reclamantului că nu dispune de locuri vacante și că va notifica Agenția Locală pentru Ocuparea Forței de Munca București si va solicita sprijinul acesteia în vederea redistribuirii.

Astfel, încetarea contractului individual de muncă s-a concretizat în data de 06 octombrie 2015 ocazie cu care a fost emisă Decizia  P574/06.10.2015, încetând astfel raporturile juridice de muncă dintre părți.

Reținând că în cauza este vorba de o concediere individuală, întrucât la nivelul pârâtei prin nota de fundamentare și prin hotărârea adunării generale a asociaților s-au desființat 9 posturi din cele 32 de posturi existente la data de 31.08.2015 nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.a C.muncii.

Instanța constată  că  decizia de concediere emisă de pârâta, concretizând o măsură de desfacere a contractului individual de muncă luată de angajator pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, trebuie să fie deopotrivă legală și temeinică, iar analizarea cerințelor de legalitate  prevalează celor referitoare la temeinicia deciziei.

În acest context, sub aspectul cerințelor de formă, art.76 din Codul Muncii prevede că  decizia de concediere pentru motive ce nu țin de persoana  salariatului se comunică acestuia în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea, durata preavizului, în  condițiile art.64 din Codul Muncii.

Aceste mențiuni sunt suficiente pentru a se considera că decizia îndeplinește condiția de formă prevăzută de lege, fiind precizat motivul ce a determinat necesitatea reorganizării societății în sensul desființării postului ocupat de reclamant, fiind permisă astfel analizarea acesteia prin prisma  dispozițiilor art.79 din Codul muncii, conform căruia, în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.

Încetarea raporturilor de muncă dintre părți a avut loc în contextul restrângerii activității din motive economice – dificultăți financiare.

Astfel, instanța retine ca potrivit art. 76 din Codul muncii se sancționează cu nulitatea absolută concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege. Nulitatea absolută a unui act juridic civil intervine, ca sancțiune, doar atunci când sunt încălcate normele legale edictate pentru încheierea sa valabilă.

Contractul de muncă al reclamantului a încetat în temeiul art.65 din Codul muncii, care reglementează concedierea în situația desființării postului ocupat de salariat. Condiția de legalitate impusă de alin. 2 al articolului menționat este ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.

Instanța apreciază că măsura concedierii îndeplinește condițiile de legalitate prevăzute de lege, în sensul că desființarea locului de muncă al reclamantului este efectivă, că se întemeiază pe cauze serioase și reale.

Astfel, decizia contestata cuprinde motivele de fapt si de drept pe care se întemeiază măsura luata, respectiv desființarea locului de munca ocupat de către reclamant,  ca urmare a situației financiare ce a determinat masuri de reducere a cheltuielilor societății pârâte, a reorganizării și restrângerii activității .

În  ceea ce privește susținerile reclamantului, referitoare la faptul ca desființarea locului sau de munca nu are o cauză reală și serioasă, instanța reține că acestea sunt nefondate în condițiile în care, desființarea postului de asistent director ocupat de către reclamant s-a dispus prin decizia interna nr.P527/31.08.2015 ca urmare a Hotărârii Adunări Generale a Asociaților cat si a notei de fundamentare nr.15/20.08.2015 prin care erau constate dificultăți economice ale societății.

Prin nota de fundamentare nr.15/20.08.2015 administratorul pârâtei a solicitat adoptarea de măsuri în vederea desființării mai multor posturi pe care acesta le-a apreciat ca nemaifiind utile iar adunarea generală a asociaților a decis luarea măsurilor indicate prin nota de fundamentare.

Măsura desființării unor  posturi a fost cauzată de necesitatea adoptării unor măsuri urgente la nivelul societății pârâte, care să asigure reducerea cheltuielilor  întrucât veniturile societății pârâte erau în declin așa cum rezultă și din rapoartele financiare depuse la dosar, iar ca urmare a desființării celor nouă posturi costurile cu salarii au scăzut  cu aproximativ 50.000 lei.

Astfel, instanța apreciază că desființarea postului reclamantului a avut la bază o cauză reală și  serioasă  și că, desființarea locului său de muncă este efectivă,  fiind îndeplinite astfel condițiile prevăzute de art.65 al.1 Codul muncii.

Concedierea reclamantului a fost determinată de restructurarea societății pârâte și în mod firesc, conducerea acesteia a fost nevoită pentru a-și asigura viabilitatea pe piața să adopte măsuri prin care să surmonteze aceste problemele financiare.

In consecință, desființarea postului a fost efectivă și aceasta rezultă din registrul de evidență generală al salariaților. Cauza este una reală, măsura concedierii fiind impusă de necesitatea reorganizării activității pârâtei și reducerii cheltuielilor de personal. Că este o cauză reală o dovedește și faptul că reclamantul nu este singurul față de care s-a luat măsura încetării raporturilor de muncă.

Pornind de la aceste considerente, apar neverosimile susținerile reclamantului conform cărora societatea pârâtă ar fi dorit înlăturarea sa, instanța reținând că reorganizarea în înțelesul prevederilor art.65 alin.1 din Legea nr.53/2003 nu presupune cu necesitate existența unei situații economice precare a societății angajatoare, fiind suficientă doar o modificare a schemei de personal, în funcție de oportunitățile unității, care nu poate fi cenzurată de către instanță, angajatorul fiind singurul în măsură să decidă asupra acestui aspect.

Astfel, angajatorul a vizat exclusiv eficientizarea propriei activități în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane și financiare (inclusiv preluarea temporară a atribuțiilor avute de reclamant de către un alt  salariat), fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotărî asupra modalității în care își organizează activitatea, conform art. 40 alin.(l) Codul muncii, republicat.

Nu se poate retine ca desființarea postului ocupat de către reclamant a fost subiectivă și că nu a avut la baza o cauză reală și serioasă, atâta timp cât s-a dovedit că în cadrul unității pârâte a avut loc reorganizarea societății pentru eficientizarea activități acestuia.

Astfel, reclamantul nu a probat în cauză că prin decizia contestată s-a urmărit înlăturarea sa din societate, în speță dovedindu-se legalitatea și temeinicia deciziei de concediere.

Pe de altă parte, instanța a  analizat legalitatea unei concedieri nu  doar prin prisma motivelor invocate de salariat, ci și din punctul de vedere al angajatorului care are dreptul de a-și organiza activitatea în scopul obținerii de profit. Un post poate fi desființat dacă nu este indispensabil unei societăți comerciale, neputându-se considera că o funcție necesară la un moment dat este de folos angajatorului pentru totdeauna. Nu se poate nega dreptul societății comerciale de a face schimbări la nivel organizatoric, schimbări care implică inclusiv concedieri. Strategia  de reorganizare care să aibă ca obiectiv rentabilizarea societății, inclusiv prin reducerea cheltuielilor de personal, este  decisă de angajator, singurul în măsură să aprecieze asupra modalității de funcționare  a investiției sale.

În speță, instanța constată că parata  a justificat schimbările de structură pe calea reorganizării motivat de dificultățile economice prin care trece, astfel că față de considerentele expuse, constatând legalitatea concedierii, instanța va respinge cererea reclamantului ca neîntemeiată.

 Extras din Sentinta civila nr. 1750/17.02.2016 , Tribunalul Bucuresti, www.rolii.ro

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here