17 Octombrie, 2019

Studiu de caz – Desființarea construcțiilor executate fără autorizație de construcție

Prin cererea formulata de reclamantul Primarul Municipiului Cluj-Napoca în contradictoriu cu pârâtul F.I., (decedat în cursul procesului) şi continuată împotriva moștenitorilor F.K., F.I., F.M., F.S., F.I., F.Z. şi F.J. s-a solicitat obligarea inițial a pârâtului (ulterior a pârâților, moștenitorii pârâtului) să procedeze la desființarea lucrărilor de construcție executate nelegal pe latura vestică a imobilului din Cluj-Napoca, str. S., nr. 15, jud. Cluj, în dreptul apartamentului nr. 1 şi aducerea imobilului în starea inițială, într-un termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, în caz contrar să fie autorizat reclamantul la desființarea lucrărilor executate pe cheltuiala pârâților.

S-a solicitat – de asemenea – obligarea  la plata către reclamant a  cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul dosar.

În probațiune, reclamantul a depus  la dosar înscrisuri

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menționat și cum a argumentat  hotărârea respectivă?

Prin sentința civilă nr. 5173/19.05.2014 Judecătoria Cluj-Napoca a fost admisă cererea formulata de reclamantul Primarul Municipiului Cluj-Napoca în contradictoriu cu pârâtul F.I., decedat în cursul procesului şi continuată împotriva moștenitorilor F.K., F.I., F.M., F.S., F.I., F.Z. şi F.J.

 Au fost obligați pârâții să procedeze la desființarea lucrărilor de construcție executate nelegal pe latura vestică a imobilului din Cluj-Napoca, str. S., nr. 15, jud. Cluj, în dreptul apartamentului nr. 1 şi să aducă imobilul în starea inițială, într-un termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, în caz contrar autorizează reclamantul la desființarea lucrărilor executate pe cheltuiala pârâților.

Au fost obligați pârâții la plata către reclamant a sumei de 10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța hotărârea respectivă instanţa a avut în vedere următoarele considerente:

Prin procesul-verbal de constatare şi sancționare a contravențiilor nr. 183 din 27.09.2010 pârâtul F.I. a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991, în sarcina sa reținându-se faptul că pe latura vestică a imobilului din Cluj-Napoca, str. S., nr. 15, jud. Cluj, în dreptul apartamentului nr. 1 a realizat o construcție pe fundații din beton, zidărie mixtă BCA şi cărămidă cu șarpantă din lemn şi învelitoare din tablă, cu regim de înălțime „parter”, construcție cu dimensiunile de cca 3,0 m 10,0 m, fără a deține autorizație de construire conform legislației în vigoare.

Prin același proces-verbal s-a dispus obligația de a solicita autorităților analiza situației în vederea soluționării conform prevederilor legale. Din procesul-verbal de constatare nr. 141/10.10.2012  reiese că pârâtul nu s-a conformat măsurilor dispuse.

În drept, în conformitate cu art. 32 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancţiunea va sesiza instanţele judecătorești pentru a dispune, după caz: a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei; b) desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal.

În speţă, pârâtul F.I. a fost sancţionat contravenţional pentru că a realizat lucrări de construcţie fără a deţine autorizaţie în acest sens, însă nu s-a conformat măsurilor dispuse prin actul de sancţionare, şi anume cea de a solicita analiza situaţiei în vederea soluţionării sale conform prevederilor legale. Faţă de această împrejurare, instanţa a reţinut că se impune ca pârâtul să fie obligat la desființarea lucrărilor realizate fără drept. 

Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către vreo parte şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioară? Cum a argumentat instanța superioară hotărârea respectivă?

Da, sentința instanţei de fond a fost atacată cu atât cu apel, cât și cu recurs de către pârâți, dar  instanţa superioară a  respins atât apelul, cât și recursul declarat și a păstrat ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond.

Pentru a pronunța hotărârea în recurs  instanţa superioară a avut în vedere următoarele considerente:

Critica prind aplicarea greşită a legii :

Prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravențiilor nr. 183/27.09.2010, s-a aplicat contravenientului F.I. amenda contravențională în cuantum de 10.000 Ron şi s-au dispus ca măsuri complementare oprirea imediată a lucrărilor şi solicitarea de la Primăria municipiului Cluj-Napoca, analizarea situației în vederea soluționării, conform prevederilor legale, stabilindu-se termen pentru realizarea măsurilor dispuse de 60 de zile.

Prin procesul verbal nr. 141/10.10.2012 s-a constatat că contravenientul F.I. nu s-a conformat măsurilor dispuse prin procesul verbal nr. 183 în termenul de 60 de zile stabilit şi s-a propus sesizarea instanţei de judecată în conformitate cu art. 32 lit. b) din Legea nr. 50/1991.

Procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 183/27.09.2010 nu a fost contestat de contravenientul F.I..

Potrivit dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 50/1991 (actualmente art. 31 din Legea nr. 50/1991) privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, se prevede că „dreptul de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile prevăzute de la art. 23 se prescrie în termen de 2 ani de la săvârşirea faptei”( actualmente – Dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 3 ani de la data săvârșirii faptei).

În interpretarea acestor dispoziţii, instanţa supremă a admis recursul în interesul legii prin decizia civilă nr. 7/2000, statuând că dreptul de a constata contravenţiile şi aplicarea amenzilor prevăzute la art. 23 din Legea nr. 50/1991 (actualmente art. 26 din Legea nr. 50/1991), se prescrie în termen de 2 ani (actualmente în termen de 3 ani ) de la data săvârşirii faptei, că, în cazul construcţiilor în curs de executare, data săvârşirii faptei este data constatării contravenţiei, iar în cazul construcţiilor finalizate, fapta se consideră săvârşită la data terminării construcţiei, precum şi că obţinerea autorizaţiei de construire în timpul executării lucrărilor sau după finalizarea acestora, nu înlătură caracterul ilicit al faptei, ci constituie doar o împrejurare ce poate fi avută în vedere la individualizarea sancţiunii contravenţionale.

Prin urmare, excepţia invocată de recurenţi cu privire la prescrierea dreptului la acţiune în raport de decizia nr. 7/2000 a Curţii Supreme de Justiţie este nefondată, întrucât această decizie se referă la prescripţia dreptului de a constata contravenţiile şi a aplica amenzile prevăzute de art. 23 din Legea nr. 50/1991 (actualmente art. 26 din Legea nr. 50/1991) şi nu la dreptul reclamantului de a solicita obligarea pârâtului de a se conforma dispoziţiilor dispuse prin procesul verbal de constatare a contravenţiei. 

            Extras din Decizia civilă nr.  114/R/26.02.2015, Curtea de Apel Cluj,  Secţia I-a civilă, www.curteadeapelcluj.ro

Ai nevoie de Legea nr. 50/1991? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu