11 Decembrie, 2017

STUDIU DE CAZ: Dacă s-a cerut judecata în lipsă, poate instanța de judecată să suspende cauza?

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 06.04.2016, contestatorul A. a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 243/20.01.2016 pronunțată de aceeași instanță. Contestatorul – revizuient, în baza art. 583 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (potrivit cărora oricare dintre părți poate cere, în scris, ca soluționarea căii de atac să se facă în lipsa sa, pe baza probatoriului aflat la dosara solicitat judecata cererii de revizuire în lipsă 

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat?

La termenul stabilit pentru 14.07.2016, Curtea de Apel București a dispus suspendarea judecății cererii de revizuire, în raport de dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. 

Dacă încheierea Curții de Apel București a fost atacată de către contestatorul -revizuient şi, în caz afirmativ,  încheierea a fost confirmată sau infirmată de instanţa supremă? Cum a argumentat instanța supremă hotărârea respectivă?

Da,  încheierea Curții de Apel București a fost atacată cu recurs de către contestatorul – revizuient, iar instanța supremă a admis recursul declarat, a casat încheierea recurată și a trimis cauza aceleiași instanțe, pentru continuarea judecății.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa supremă a avut în vedere următoarele considerente:

În primul rând, prin încheierea din data de 18.01.2017, a fost admis în principiu recursul exercitat de contestatorul A. împotriva încheierii din 14.07.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Prin cererea de recurs, recurentul revizuent A. a criticat încheierea din 14.07.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale din perspectiva în care, în mod greșit, instanța a dispus suspendarea judecății cauzei pentru lipsa părților, deși revizuentul, prin cererea de sesizare a instanței, a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Prin urmare, nemulțumirea recurentului A. privește soluția curții de apel de suspendare a judecății cererii de revizuire, în contextul în care și-a manifestat acordul pentru judecarea cauzei în lipsă.

Recurentul nu a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art, 488 C. proc. civ.

Cu toate acestea, în virtutea dispozițiilor art. 489 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, și față de conținutul criticilor formulate, instanţa supremă a apreciat că acestea se încadrează în motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 5 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, caracterul fondat sau nefondat al recursului urmând a fi analizat din perspectiva acestor dispoziții legale.

Instanţa supremă, analizând conținutul cererii de revizuire, a cărui judecată a fost suspendată prin încheierea ce face obiectul prezentei căi de atac, constata că revizuentul A. a făcut trimitere, printre alte texte legale, la dispozițiile art. 583 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Analizând textul art. 583 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, se constată că acesta reglementează judecarea cauzei în lipsa părților, în cadrul procedurii arbitrale.

Potrivit dispozițiilor art. 411 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, ‘‘Judecătorul va suspenda judecata: 1. când amândouă părțile o cer; 2. când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerat în scris judecarea în lipsă”.

Rațiunea acestei dispoziții legale este aceea de a respecta principiile disponibilității, contradictorialității și dreptul la apărare al părților care guvernează procesul civil și care împiedică instanța de judecată să procedeze la judecata cauzei în absența părților, în condițiile în care niciuna nu a cerut soluționarea în lipsă.

Voința legiuitorului în edictarea acestei norme a fost aceea de a sancționa cu întreruperea judecății cauzei prin suspendare conduita procesuală a părților, constând în nepreocuparea efectivă pentru cursul judecății, lipsa de diligență pentru continuarea procesului.

Pe de altă parte, pentru dreptul procesual, fundamentale sunt prevederile art. 22 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Dispozițiile procedurale ale art. 22 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă nu pot fi cantonate doar la principiul adevărului și la rolul judecătorului în cadrul probațiunii judiciare, ele având implicații și cu privire la legalitatea procedurii judiciare, ia respectarea dreptului la apărare și la disponibilitatea procesuală.

Astfel, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept ce îi sunt aplicabile, regulă ce este de resortul principiului legalității.

Legea procesual civilă conține dispoziții privitoare la „calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății”, sau la „denumirea sau temeiul juridic”. Or, aceste texte nu fac referire expresă la denumirea sau temeiul juridic al acțiunii. Așa fiind, înțelesul care trebui conferit acestor expresii juridice este unul referitor la toate „actele sau faptele deduse judecății”, indiferent dacă acestea reprezintă suportul juridic ai unei acțiuni, cereri reconvenționale, a unei cereri de chemare în garanție, a unei intervenții în interes propriu etc.

Cu toate acestea, pentru aplicarea corectă a legii, judecătorul va trebui să țină seama de circumstanțele concrete în care suni: invocate anumite dispoziții legale.

Rolul activ al judecătorului trebuie exercitat indiferent dacă partea este sau nu asistata de către un avocat.

Ultimul alineat al art. 22 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă îl obligă pe judecător ca, în toate cazurile în care legea îi rezervă „puterea de apreciere” sau îi cere să țină seama de toate „circumstanțele cauzei”, să judece cu luarea în considerare a principiilor generale ale dreptului, a cerințelor echității și bunei-credințe.

În cauza de față, se reține că, la termenul din 14.07.2016, curtea de apel a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, respectiv că părțile, deși legal citate, nu au răspuns la apelul nominal și nu au solicitat judecata cauzei în lipsa, situație în care nu poate purcede la judecata pricinii.

Or, așa cum s-a reținut în considerentele mai sus expuse, în conținutul cererii de revizuire, revizuentul a invocat dispozițiile art. 583 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Împrejurarea că aceste dispoziții legale se regăsesc în cuprinsul Cărții a IV- a, intitulată Despre arbitraj din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, nu poate justifica, din perspectiva legalității măsurii, suspendarea judecății cauzei pentru lipsa părților. Aceasta întrucât judecătorul, în aplicarea principiului rolului activ, precum și față de îndatorirea acestuia de a dispune toate măsurile permise de lege pentru a asigura desfășurarea cu celeritate a judecății, respectiv soluționarea procesului în mod echitabil și într-un termen optim și previzibil, trebuia să dea prioritate principiului intenției reale a părții, care viza solicitarea de judecată a cererii de revizuire și în lipsa sa, independent că aceste dispoziții erau cuprinse în reglementările privind arbitrajul.

Este adevărat că acuratețea care trebuie să caracterizeze cererile adresate instanțelor de judecată, formulate de persoane care au o pregătire juridica și cărora legiuitorul le acordă prezumția de cunoscători ai legii, cum sunt avocații, recurentul petent A. beneficiind de asistență juridică prin apărător ales B., conform dovezii aflate la Dosarul nr. x/2/2016 ai Curții de apel București, impunea ca textele legale invocate să vizeze reglementările aplicabile cauzei,

Pe de altă parte, nu se poate reține în sarcina recurentului-revizuent A. lipsă de diligență pentru continuarea procesului, pentru a fi aplicată sancțiunea suspendării judecății cererii de revizuire, atâta vreme cât, prin actul cu care a sesizat instanța s-a prevalat de dispozițiile legale care reglementează posibilitatea instanței de a purcede la judecarea cauzei, în lipsa părților. 

Decizia nr. 367/22.02.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție,Secţia I civilă, www.scj.ro

Ai nevoie de Codul de procedură civilă? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF sau MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu