19 Aprilie, 2019

STUDIU DE CAZ: Cum se poate repara prejudiciul adus onoarei și reputației unei persoane?

Reclamanta A a chemat în judecată pe pârâta B solicitând instanţei de judecată ca prin hotărâre judecătorească: să constate caracterul ilicit al faptelor pârâtei prin care aceasta a adus atingere onoarei şi reputaţiei reclamantei; să fie obligată pârâta la încetarea săvârşirii faptelor prin care aceasta a adus atingere onoarei şi reputaţiei reclamantei, precum şi de a se abţine de a mai săvârşi fapte de aceeaşi natură, indiferent de mijloace, în viitor; să fie obligată pârâta la publicarea, pe cheltuială proprie, a hotărârii judecătoreşti într-un cotidian de largă audienţă, la rămânerea irevocabilă; să fie obligată pârâta la plata de daune morale către reclamantă în sumă de 20.000 euro, în echivalent lei la data plăţii; să fie obligată pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că prin sentinţa civilă nr. 7164/15.03.2012 pronunţată de Judecătoria X, definitivă şi irevocabilă, pârâta B. şi fostul său soţ, C. au fost de acord cu desfacerea căsătoriei lor.

După sărbătorile din luna ianuarie 2012, reclamanta fiind în compania unei prietene D, aceasta din urmă s-a întâlnit cu fostul soţ al pârâtei, acesta fiindu-i recomandat de către prietena respectivă.

După momentul respectiv reclamanta a început să primească mesaje scrise de la pârâtă, cu conținut vulgar, care depăşeau bunul simţ şi erau ameninţătoare.

A arătat reclamanta că mesajele au fost transmise de pârâtă prin Yahoo, SMS-uri şi Facebook, în special către reclamantă, dar și către fostul soţ al pârâtei, către o anume martoră, administrator al unei firme colaboratoare a fostului soţ al paratei, către firma mamă din Italia a firmei condusă de reclamantă.

Pârâta a adresat injurii reclamantei inclusiv în public, chiar în prezenţa unui agent de poliţie, în acest sens fiind sancţionată contravenţional prin aplicarea unei amenzi în cuantum de 200 lei.

De asemenea, a susţinut reclamanta, pârâta a trimis cu intenţia de a-i prejudicia acesteia din urmă imaginea personală, un anunţ la ziarul online P., în numele reclamantei, privind vânzarea de obiecte de o anumită natură. Anunţul respectiv este însoţit de numărul de telefon mobil personal al reclamantei, care a aflat despre publicarea fără drept a acestui anunţ în momentul în care a fost contactată de un eventual cumpărător.

De asemenea, pârâta s-a prezentat şi la imobilul în care locuieşte reclamanta şi a denigrat-o pe aceasta în faţa a cel puţin 3 vecini de apartament, aspect ce rezultă din sms-urile în care pârâta dă detalii despre vecini.

În probaţiune, reclamanta a precizat că se prevalează de proba cu înscrisuri și martori.

Ce apărări concrete a formulat pârâta în cauză?

Pârâta a formulat întâmpinare ce a fost depusă la dosarul cauzei prin care acesta a solicitat respingerea acţiunii reclamantei A ca neîntemeiată.

A arătat pârâta că mesajele trimise pe telefonul reclamantei, mailuri pe care le-ar fi trimis

partenerilor de afaceri, anunţul la ziar pe care se presupune că l-ar fi trimis, nu fac dovada faptului că ar fi prejudiciat-o în public pe reclamantă.

A mai arătat că nu există zeci de e-mailuri cu conţinut defăimător, nu există nicio dovadă pertinentă, concludentă din care să reiasă că pârâta i-ar fi adus o gravă atingere onoarei, demnităţii şi reputaţiei reclamantei.

Pentru a fi antrenată răspunderea delictuală, trebuie să fie întrunite următoarele condiţii: fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul, culpa.

Fapta ilicită nu există în acest caz, a mai motivat pârâta întrucât faptele sale nu se încadrează în câmpul de aplicare al răspunderii civile delictuale.

A arătat pârâta că pentru a putea discuta de afectarea gravă a imaginii şi a reputaţiei unei persoane, trebuie să ne raportăm la săvârşirea faptelor în raport cu terţe persoane, cu publicul. Or, în această speţă lipseşte tocmai acest element pentru a putea vorbi despre săvârşirea unei fapte ilicite. Iar acest element lipseşte pentru că nu există, corespondenţa fiind purtată numai între persoanele implicate. În aceste condiţii,pârâta a apreciat că nu există faptă ilicită.

Cu privire la prejudiciul cauzat, a arătat că în speţă nu există prejudiciu.Nu există nicio dovadă în acest sens şi nici măcar nu s-a făcut referire la modul în care s-a manifestat această influenţă negativă.

Raport de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită, nu există, în opinia pârâtei, întrucât reclamanta nu a făcut dovada afectării imaginii ei.

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat şi cum a argumentat hotărârea respectivă?

Prin sentinţa civilă nr. abc/19.02.2013 pronunţată de Judecătoria X a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. şi, în consecinţă, s-a constatat caracterul ilicit al faptelor pârâtei prin care aceasta a adus atingere onoarei şi reputaţiei reclamantei; a fost obligată pârâta la încetarea săvârşirii faptelor prin care aceasta a adus atingere onoarei şi reputaţiei reclamantei, precum şi de a se abţine de a mai săvârşi fapte de aceeaşi natură, indiferent de mijloace, în viitor; a fost obligată pârâta la publicarea, pe cheltuială proprie, a hotărârii judecătoreşti într-un cotidian de largă audienţă, la rămânerea irevocabilă; a fost obligată pârâta la plata de daune morale către reclamantă în sumă de 20.000 euro, în echivalent lei la data plăţii; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.500 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa a avut în vedere următoarele considerente:

Pârâta B. a adus grave încălcări ale dreptului reclamantei la viaţă privată (art. 71 Noul Cod civil) şi dreptului la demnitate (art. 74 Noul Cod civil).

Pârâta, timp de peste 7 luni, între mai 2012 -noiembrie 2012, a trimis zeci de sms-uri şi e-mail-uri cu conţinut înjurios, cu un grad ridicat de vulgaritate, prin care a adus numeroase acuzaţii, nefondate, la adresa reclamantei.

Fapta ilicită a pârâtei constă, aşadar, în aceea că a trimis reclamantei, partenerilor de afaceri, dar şi altor persoane cunoscute din ţară şi din străinătate zeci de e-mail-uri cu conţinut vădit defăimător, vulgar şi ameninţător, prin care i-a adus o gravă atingere onoarei, demnităţii şi reputaţiei reclamantei în calitate de om, de femeie şi de director al unei societăţi comerciale din X.

O astfel de faptă nu ar putea fi interpretată ca o manifestare a libertăţii de exprimare a pârâtei, deoarece acţiunile depăşesc orice limită a libertăţii de exprimare.

Potrivit art. 30 alin. (6) din Constituţia RomânieiLibertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine“. Tot astfel, potrivit art. 10 alin. (2) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, exercitarea libertăţii de exprimare poate fi supusă unor restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru protecţia moralei şi a reputaţiei.

Aşa fiind, prima instanţă a admis primul petit al acţiunii, în sensul constatării caracterului ilicit al faptelor pârâtei, prin care aceasta a adus atingere onoarei, demnităţii şi reputaţiei reclamantei.

Potrivit art. 253 alin. (1) lit. c) Noul Cod civil persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori ameninţate poate cere oricând instanţei constatarea caracterului ilicit al faptei săvârşite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă; or, pârâta, şi după promovarea acţiunii la 26.09.2012, a continuat săvârşirea faptelor descrise mai sus, ultimele mesaje transmise ataşate la dosar fiind din 18.11.2012.

Cu aplicarea art. 252 alin. (1) lit. b) din Noul Cod civil, prima instanţă a admis şi cel de-al doilea petit, dispunând obligarea pârâtei la încetarea săvârşirii faptelor prin care aceasta a adus atingere onoarei şi reputaţiei reclamantei, precum şi obligarea acesteia de a se abţine de a mai săvârşi fapte de aceeaşi natură, indiferent de mijloace, în viitor.

Potrivit art. 252 alin. (3) lit. a) din Noul Cod civil, cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instanţei să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanţă spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt, între altele, obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare. Văzând conduita pârâtei care a adus o gravă atingere onoarei, demnităţii şi reputaţiei reclamantei, atât între cunoscuţi, cât şi între oamenii de afaceri cu care colaborează, prima instanţă a admis şi petitul 3 din cererea de chemare în judecată şi a dispus obligarea pârâtei la publicarea, pe cheltuială proprie, a hotărârii judecătoreşti pronunţate într-un cotidian de largă audienţă, la rămânerea irevocabilă.

În baza art. 252 alin. (4) din Noul Cod civil, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile.

Cu referire la aprecierea prejudiciului suferit de reclamantă prin faptele pârâtei instanţă a constatat că aceste acuzaţii repetate şi nefondate au afectat serios integritatea morală a reclamantei şi au influenţat negativ imaginea acesteia de profesionist în percepţia partenerilor de afaceri, a cunoştinţelor şi a prietenilor.

Prejudiciul suferit de reclamantă este, în principal, unul de natură morală, deoarece afectarea stării de sănătate a reclamantei pe durata celor 7 luni nu a fost măsurată şi analizată de medici, spre a se depune dovezi la dosar.

Cum legea nu oferă criterii clare de individualizare a sumelor reprezentând echivalentul prejudiciului moral, prima instanţă, faţă de probele depuse la dosar, de fapta ilicită a pârâtei, limbajul vulgar şi agresiv la adresa reclamantei, numărul impresionant al mesajelor defăimătoare, a admis cererea reclamantei, dispunând obligarea pârâtei la plata de daune morale către reclamantă în cuantum de 20.000 euro, în echivalent lei la data plăţii, apreciind că suma este rezonabilă faţă de gravitatea faptelor pârâtei.

În cauză, există şi o relaţie de cauzalitate între faptelor pârâtei şi urmarea imediată. Consecinţa directă şi imediată a mesajelor electronice şi sms-urilor printre cunoscuţii şi partenerii de afaceri ai reclamantei este prejudiciul moral creat acesteia în mediile de afaceri, dată fiind poziţia pe care o deţine, dar şi raportat la stima de sine a reclamantei.

Vinovăţia sub forma intenţiei rezultă chiar din mesajul transmis la data de 05.10.2012, în care pârâta îi comunică reclamantei că „regret, dar te informez, eu îmi asum toate sms-urile trimise către tine”, dar şi din faptul că pârâta a acţionat cu vădita intenţie de a deteriora imaginea personală a reclamantei prin zecile de sms-uri şi e-mail-uri cu caracter defăimător pe care le-a transmis în mediul familial şi profesional al acesteia, astfel cum s-a dovedit mai sus.

Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către pârâtă şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţele superioare?

Da, sentinţa civilă nr.abc/19.02.2013 a instanței de fond a fost atacată de către pârâta, cu apel, respectiv cu recurs.

Instanța de apel a modificat în parte sentința instanței de fond (decizie menținută și de către instanța de recurs) după cum urmează:

Instanța de apel a apreciat ca fiind stabilite în cauză existenţa faptei, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate dintre acestea, așadar rămânând de verificat dacă suma acordată de instanţa de fond corespunde cerinţelor unei juste despăgubiri, în condiţiile art. 1357 Noul Cod civil.

Tribunalul a constatat că pârâta a fost sancţionată prin sentinţa apelată în trei modalităţi, toate permise lege, dar se impune modificarea în parte a două dintre acestea, sub aspectul individualizării lor.

Instanţa de fond a dispus publicarea hotărârii sale într-un cotidian de largă audienţă, dar această dispoziţie nu poate fi menţinută în această formă, întrucât hotărârea de fond conţine un limbaj defăimător ca urmare a redării conţinutului mesajelor trimise de apelantă. Publicarea hotărârii ar determina diseminarea acestor cuvinte, contrar rolului educativ ce caracterizează şi o hotărâre judecătorească civilă, cu consecinţa vătămării reputaţiei intimatei reclamante, astfel că instanţa de control judiciar nu a putut gira această diseminare prin redarea insultelor.

În mod firesc, dispoziţia a fost înlocuită de catre instanța de apel cu obligaţia pârâtei de a publica exclusiv considerentele şi dispozitivul prezentei decizii, în loc de hotărârea instanţei de fond. Instanţa de apel a apreciat că nu se impune publicarea practicalei hotărârii, această parte a deciziei cuprinzând elemente care nu sunt utile restabilirii drepturilor intimatei reclamante.

Tribunalul a modificat şi cuantumul despăgubirilor acordate, apreciind că, deşi cuvintele adresate sunt grave şi în număr mare, nu se justifică plata daunelor de 20.000 euro, aşa cum a solicitat reclamanta, ci doar a sumei de 2.000 euro, pârâta fiind sancţionată şi mai ferm prin publicarea hotărârii.

Ai nevoie de Noul Cod civil? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Un comentariu

  • Răspunde
    Maria Marcela
    aprilie 29 2018

    Am citit cu mult interes articolele.
    Pe mine ma intereseaza un exemplu concret:
    Într-o familie in care tatal a avut 2 serii de copii, din prima casatorie, o fiica cea mai mare si un baiat Prima sotia a decedat în 1928, apoi in 1929 s-a casatorit si a avut alti 2 copii, băieți.
    Fiicei din prima casatorie, i-a cumparta o vila la Predeal –VEVERITA, in 1947.Ea a decedat la 26 ani(in 2 mai 1952) si lasa un testament numai fratelui de tata pentru aceasta vila, fara sa fie casatoritam era bolnava de TBC..
    Tatal fusese arestat politic in 15 aprile 1952, cu 2 saptamani inainte de a murii fiica lui din prima casatorie, și nu a mai stiut nimeni de el pana in anul iunie 1961 cand cea de a doua soție a primit acasa CERTIFICATUL DE DECES și o decizie prin care a fost anuntata ca a fost judecat in anul 1958.
    Fratele cel mare stia pobabil de testatemnt sau l-a ticluit el, dar l-a dus la un notar in 1957, si atat.
    Abia in anul 1993 a mer sal un notar sa facă unCRTIFICAT DE MOȘTENITOR, in care a declarat ca la data decesului sorei el era singur mostenitor si a adus si un martor in acest sens.
    In vaza acestui certifciact de mitenitoe,ep are noi il apeceiem ca fasl, a dschis un dosra si printr-o sentinta a castigat vila singur, vila acre fusese rechizitonata nu natuonalizata.
    Dar la data decsului sorei, tatal trăia si era mostenitor rezervatar, da a fost in imosibilitatea dea a-si exerciat acets drept, deoarce era inchis pilitic si nu amia iesit viu de acoalo.
    Anul trecut unul din cei doi fii din a dosua casatorie,frati numiai d etata a decshis un dosra pebntru a solicitata partea din rezerva succesorală a tatealui, dar insntanta a respins actiunea in bza Decretului 167/958, art.3, dreptul la actiune de 3 ani, caci acesta aflase de existenta testamentului din 2006 sau 2008.
    Se aplica D 167/1958 art.3 in acest caz sau se aplica art.22.
    Astept un raspsuna.
    Multumsc.

Scrie un comentariu