Reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va fi pronunţată să dispună reconstituirea vechimii în muncă cu privire la perioadele în care a prestat muncă sau a avut contract de asigurare socială, indicându-se locurile de muncă, perioadele şi angajatorii cu care s-a aflat în raporturi de muncă, precum şi contractele de asigurare socială încheiate.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat în esenţă, că în cursul anului 2012 a pierdut carnetul de muncă, iar Casa Județeană de Pensii refuză să-i ia în considerare vechimea pentru stabilirea pensiei.

A mai arătat reclamantul că deţine copii ale carnetului de muncă, un exemplar fiind legalizat la 08.12.2010,  o copie fiind la ITM Bucureşti,  iar alt exemplar aflându-se în copie scanată la Casa Județeană de Pensii.

În probaţiune, reclamantul a precizat că se prevalează de proba cu înscrisuri.

Ce apărări concrete a formulat pârâta în cauză?

Pârâta a formulat întâmpinare ce a fost depusă la dosarul cauzei prin care acesta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, susţinând că nu are competenţe legale în ceea ce priveşte reconstituirea vechimii în muncă.

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat şi cum a argumentat hotărârea respectivă?

Prin sentinţa civilă nr. abc/25.10.2014, instanţa de judecată a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casa Județeană de Pensii şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii, ca fiind formulată  împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Reclamantul a învestit instanţa cu o cerere de reconstituire a vechimii în muncă, fiind incidente, din perspectivă procedurală dispoziţiile art. 279 din Codul muncii, ce au următorul conţinut:

(1) Vechimea în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2010 se probează cu carnetul de muncă.

(2) După data abrogării Decretului nr. 92/1976  privind carnetul de muncă, cu modificările ulterioare, vechimea în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2010 se reconstituie, la cererea persoanei care nu posedă carnet de muncă, de către instanţa judecătorească competentă să soluţioneze conflictele de muncă, pe baza înscrisurilor sau a altor probe din care să rezulte existenţa raporturilor de muncă. Cererile de reconstituire formulate anterior datei abrogării Decretului nr. 92/1976, cu modificările ulterioare, se vor soluţiona potrivit dispoziţiilor acestui act normativ.

(3) Angajatorii care păstrează şi completează carnetele de muncă le vor elibera titularilor în mod eşalonat, până la data de 30 iunie 2011, pe bază de proces-verbal individual de predare-primire.

(4) Inspectoratele teritoriale de muncă ce deţin carnetele de muncă ale salariaţilor le vor elibera până la data prevăzută la alin. (3), în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse.

Totodată, potrivit art. 281 alin. 3 din Codul muncii, „Pe data de 1 ianuarie 2011 se abrogă dispoziţiile Decretului nr. 92/1976  privind carnetul de muncă, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 37 din 26 aprilie 1976, cu modificările ulterioare”.

Deşi dispoziţiile art. 279 din Codul muncii nu prevăd nici natura juridică a cererii prin care o persoană solicită reconstituirea vechimii în muncă şi nici persoana în contradictoriu cu care se judecă astfel de cereri, instanţa a constatat că astfel de chestiuni pot fi determinate folosind criteriul de interpretare teleologică a legii, cu alte cuvinte, interpretarea acesteia în funcţie de raţiunea avută în vedere de legiuitor la momentul adoptării textului de lege.

În acest sens, în opinia instanței, cererea de reconstituire a vechimii în muncă nu poate fi considerată o cerere necontencioasă, ce ar putea fi soluţionată în baza prevederilor art. 527 şi urm. din Codul de procedură civilă, ipoteza avută în vedere de acest text de lege referindu-se la cu totul alte situaţii.

Prin urmare, reclamantul nu poate sta singur în procesul de faţă, iar instanţa să pronunţe o hotărâre într-un astfel de cadru procesual.

Pe cale de consecinţă, cererea de reconstituire a vechimii în muncă, cerere de competenţa instanţei de judecată potrivit art. 279 alin. 2 din C muncii, este o cerere contencioasă şi, prin urmare, aceasta trebuie să se judece în contradictoriu cu un subiect de drept (pârât).

În ceea ce priveşte persoana (fizică sau juridică) care ar putea avea calitatea de pârât într-o astfel de cerere şi în privinţa căreia s-ar justifica astfel calitatea procesuală pasivă, instanţa a constatat că determinarea acesteia, în lipsa unei dispoziţii legale clarificatoare în acest sens, nu poate fi realizată decât tot prin apelarea la metoda de interpretare ce ţine seama de scopul sau raţiunea legii.

În acest sens, sub un prim aspect, instanța a notat că finalitatea urmărită de reclamant într-o astfel de cerere de reconstituire a vechimii în muncă o constituie, în principal, obţinerea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se confirme existenţa şi conţinutul raporturilor de muncă exercitate în trecut de partea reclamantă, hotărâre pe care o poate valorifica în faţa autorităţii cu competenţe în stabilirea drepturilor de pensie în locul carnetului de muncă pe care, din diverse motive, nu îl mai deţine.

Sub un al doilea aspect, dat fiind faptul că într-un astfel de proces se invocă raporturi de muncă ce s-au derulat în contradictoriu cu o altă persoană, în mod firesc, este necesar să participe în proces fostul angajator ori continuatorul juridic al acestuia.

Dacă însă fostul angajator ori continuatorul juridic al acestuia nu mai există atunci, a interpreta că reclamantul nu se poate judeca în contradictoriu cu nicio altă persoană/instituţie/autoritate, înseamnă a ajunge la concluzia că dispoziţiile art. 279 din Codul muncii devin inaplicabile fiindcă nu s-ar putea obţine o hotărâre judecătorească de reconstituire a vechimii în muncă pe motivul inexistenţei unui pârât în contradictoriu cu care să se judece o astfel de cerere de reconstituire.

O astfel de concluzie nu poate fi însă corectă deoarece, implicit, s-ar ajunge la o altă concluzie subsecventă, şi anume, că dispoziţiile art. 279 din Codul muncii se interpretează în sensul de a nu produce efecte juridice. Or, după cum este unanim admis şi recunoscut, textul de lege trebuie interpretat în sensul în care produce efecte juridice, iar nu în sensul de a nu produce astfel de efecte.

Prin urmare, nu s-a putut reţine ca fiind corectă/validă interpretarea că, în cazul inexistenţei fostului angajator sau a continuatorului acestuia, nu se poate soluţiona pe fond o cerere de reconstituire a vechimii în muncă.

Pe cale de consecinţă, continuând raţionamentul din cadrul metodei de interpretare ce ţine seama de scopul sau raţiunea legii, instanța a reţinut că este necesar să se determine altă persoană cu care reclamantul trebuie să se judece într-o astfel de acţiune.

În opinia instantei se pot identifica cel puţin două persoane ce pot fi chemate în judecată într-o astfel de acţiune:

Prima dintre acestea este persoana ce deţine arhiva fostului angajator sau al continuatorului acestuia, raţiunea fiind aceea că o astfel de persoană deţine, de regulă, înscrisuri în care s-au atestat raporturile de muncă sau aspecte relative la aceste raporturi de muncă.

O a doua persoană ce ar putea fi chemată este instituţia în faţa căreia se va valorifica, în final, hotărârea judecătorească de reconstituire a vechimii în muncă, şi anume, Casa Județeană de Pensii, aceasta fiind cea care va utiliza la acordarea/stabilirea drepturilor de pensie informaţiile şi efectele hotărârii judecătoreşti de reconstituire a vechimii în muncă.

În cazul de faţă, din conţinutul copiei cărţii de muncă a reclamantului rezultă că acesta s-a aflat în diverse raporturi de muncă cu mai mulţi angajatori, nerezultând că aceştia nu ar mai exista în prezent ori că activitatea acestora nu ar fi fost preluată prin una dintre modalităţile juridice admise de lege (absorbţie, fuziune, divizare etc.) de alte persoane juridice existente.

De asemenea, chiar dacă vreunul dintre angajatorii sau persoanele cu care reclamantul s-a aflat în raporturi susceptibile a reprezenta stagii de cotizare nu ar mai exista în prezent, nu rezultă că arhiva acestora nu este deţinută de vreo anume persoană juridică sau fizică.

În aceste condiţii, ţinând seama de considerentele expuse mai sus cu privire la condiţiile în care ar putea justifica în proces calitate procesuală pasivă Casa de Pensii, instanta a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile respective şi, prin urmare, nu se justifică participarea în procesul de faţă a Casei Județene de Pensii în calitate de pârâtă.

Eventualele inconveniente procesuale derivând din necesitatea identificării şi chemării în judecată a tuturor foştilor angajatori sau deţinătorii arhivelor nu pot justifica sub nicio formă adoptarea unei soluţii care nu corespunde cerinţelor legale, existând şi posibilitatea introducerii unor mai multe cereri, în raport cu fiecare angajator şi privitor la perioada derulării raporturilor de muncă cu acesta, pentru a se evita eventualele tergiversări derivând din conduita procesuală ori alte impedimente de acest gen privind pe anumiţi pârâţi.

Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către reclamantul A şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioara?

Da, sentinţa civilă nr. abc/25.10.2014 a instanţei de fond a fost atacată de către  reclamantul A, dar instanţa superioară a menţinut hotărârea respectivă, reţinându-se temeinicia şi legalitatea acesteia.

(P) Caută orice dosar aflat în instanţă în Lege5 Online! Lege5 este un soft de documentare legislativă disponibil în variantele Online, Desktop şi Mobile.