19 Noiembrie, 2019

Studiu de caz: Condiţiile în care se poate reţine încălcarea dreptului de autor asupra unei fotografii

Prin cererea introductivă de instanţă reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta  SC B SRL, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate încălcarea de către pârâtă a dreptului de autor al reclamantului şi drept consecinţă obligarea pârâtei la plata către reclamant cu titlu de despăgubiri a sumei de 4.500 de lei; reclamantul a mai solicitat şi obligarea pârâtei la cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces.

Ulterior, prin cerere completatoare reclamantul a mai solicitat să se constate că pârâta a încălcat drepturile patrimoniale ale autorului fotografiei, prevăzute de articolul 13 lit. a din Legea nr. 8/1996.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că este iniţiatorul şi administratorului unui site de Internet care are drept obiect publicarea de creaţii din domeniul fotografiei artistice, şi că pârâta a extras şi reutilizat fără autorizaţia reclamantului una din fotografiile publicate pe site, în cadrul unui articol publicat pe site-ul pârâtei.

Cu privire la despăgubirile solicitate, reclamantul arată că acestea urmăresc acoperirea prejudiciului moral ce i-a fost cauzat prin fapta ilicită a pârâtei.

În drept au fost invocate art. 122 indice 1 şi urm. şi art. 139 din Legea nr. 8/1996.

În probaţiune, reclamantul a precizat că se prevalează de proba cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtei.

Ce apărări a formulat pârâta referitor la acţiunea de chemare în judecată a reclamantului?

Pârâta a formulat Întâmpinare şi a solicitat respingerea cererii introductive de instanţă ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În probaţiune, pârâta a precizat că se prevalează de proba cu înscrisuri şi interogatoriul reclamantului.

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat şi cum a argumentat hotărârea respectivă?

Prin sentinţa civilă nr. xaz/12.03.2012, Tribunalul a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant ca neîntemeiata şi l-a obligat pe acesta la cheltuieli de judecată în cuantum de 3.000 lei către pârâtă.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Din interpretarea dispoziţiilor art. 122 indice 2 din Legea nr. 8/19961 rezultă că pentru a beneficia de protecţia Legii nr. 8/1996, fabricantul bazei de date trebuie să dovedească îndeplinirea, de către pretinsa încălcare, a două condiţii cumulative, respectiv extragerea sau reutilizarea trebuie să fie totală sau substanţială fie din punct de vedere cantitativ, fie calitativ.

Pentru definirea noţiunilor prevăzute de art. 122 indice 2 din Legea nr. 8/1996, instanţa de judecată a făcut apel la Hotărârea pronunţată de Curtea Europeană de Justiţie la data de 09.11.2004 în dosarul C-203/02  având ca obiect aplicarea Directivei 96/9/EC privind protecţia legală a bazelor de date, Legea nr. 8/1996 fiind elaborată cu respectarea Directivei 96/9/EC.

Pentru soluţionarea cauzei mai sus amintită, Curtea Europeană de Justiţie a considerat necesar să definească următorii termeni la care face referire Directiva, termeni prezenţi şi în cuprinsul art. 122 indice 2 din Legea nr. 8/1996  : „extragere”, „reutilizare”, ”parte substanţială, evaluată cantitativ”, „parte substanţială, evaluată calitativ”.

Curtea a definit termenii de mai sus astfel:

  • termenul de „extragere” reprezintă transferul permanent sau temporar, prin orice mijloace sau orice formă a integrităţii sau a unei părţi substanţiale a unei baze de date într-un alt mediu (de stocare);
  • expresia „parte substanţială, evaluată cantitativ a conţinutului unei baze de date” se referă la volumul de date extrase din baza de date şi trebuie apreciată în raport cu întregul volum al conţinutului bazei de date;
  • expresia „parte substanţială, evaluată calitativ a conţinutului unei baze de date” se referă la mărimea investiţiei efectuate de deţinătorul bazei de date în obţinerea, verificarea sau prezentarea informaţiei care face obiectul extracţiei.

Conform Înaltei Curţi Europene de Justiţie, orice parte a bazei de date care nu îndeplineşte criteriile pentru a fi definită ca substanţială, este apreciată ca fiind nesubstanţială.

Având în vedere situaţia de fapt dedusă judecăţii şi probatoriile efectuate, informaţia preluată de pe site-ul reclamantului pe site-ul pârâtei nu poate fi apreciată ca fiind o parte substanţială a bazei de date a reclamantului.

Astfel, reclamantul pretinde că o singură fotografie postată pe site-ul său a fost preluată de pârâtă. Din răspunsurile date de reclamant la interogatoriu, a rezultat faptul că site-ul reclamantului conţine un număr de maxim 2.000 fotografii. Raportând numărul fotografiilor preluate de site-ul pârâtei, respectiv o singură fotografie la numărul maxim de fotografii conţinute de baza de date a reclamantului obţinem un raport de 1/2000, ceea ce înseamnă că pârâta a preluat 0.05% din această baza de date.

În ceea ce priveşte evaluarea calitativă, din punct de vedere al investiţiei reclamantului în baza de date şi prin raportare la întregul acesteia, în postarea fotografiei extrase, se apreciază că nici din această perspectivă nu se îndeplineşte condiţia substanţialităţii, întrucât investiţia efectuată de reclamant, respectiv suma de până la 10.000 euro în conformitate cu răspunsul la interogatoriu, a fost efectuată pentru: realizarea site-ul reclamantului, atât din punct de vedere al designului site-ului (layout) cât şi în programarea acestuia; promovarea acestuia; atragerea artiştilor fotografi pentru a publica operele lor în paginile site-ului reclamantului.

Ţinând cont că singurul element concret de raportare este cel al relaţiei între fotografia extrasă şi întregul bazei de date, relaţia fiind de 1/2000, astfel cum s-a arătat anterior, iar investiţia efectuată în atragerea operelor fotografice nu reprezintă totalitatea sumei cheltuite, instanţa a apreciat că raportul calitativ dintre imaginea preluată şi investiţia efectuată este inferior celui de 1/2000. Aşadar, nici din punct de vedere calitativ imaginea extrasă nu satisface rigoarea substanţialităţii.

Întrucât s-a demonstrat anterior că extragerea reclamată de reclamant nu îndeplineşte nici una din condiţiile prevăzute de art. 122 indice 2 din Legea nr. 8/1996 pentru a beneficia de protecţie, acţiunea a fost apreciată de către instanţa de judecată ca nefondată.

Ţinând cont de faptul că extragerea a fost unică, reclamantul nu poate invoca nici incidenţa art. 122 indice 2 alin. 5 din Legea nr. 8/1996 care interzice extragerea sau reutilizarea, repetată şi sistematică, de părţi nesubstanţiale ale bazei de date.

Utilizarea conferită fotografiei de pârâtă face parte din excluderile prevăzute de art. 33 lit. f al Legii nr. 8/1996 care prevede că „sunt permise, fără consimţământul autorului şi fără plata vreunei remuneraţii, următoarele utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoştinţă publică, cu condiţia ca acestea să fie conforme bunelor uzanţe, să nu contravină exploatării normale a operei şi să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare (….) reproducerea, cu excluderea oricăror mijloace care vin în contact direct cu opera, distribuirea sau comunicarea către public a imaginii unei opere de arhitectură, artă plastică, fotografică sau artă aplicată, amplasată permanent în locuri publice, în afara cazurilor în care imaginea operei este subiectul principal al unei astfel de reproduceri, distribuiri sau comunicări şi dacă este utilizată în scopuri comerciale”.

Din probele efectuate în dosar au rezultat următoarele fapte, recunoscute şi de reclamant prin răspunsurile la interogatoriu:

  • fotografia preluată de pe site-ul reclamantului a fost afişată în paginile site-ului pârâtei, site cu caracter public şi a cărui utilizare este gratuită;
  • postarea fotografiei în paginile site-ului pârâtei reprezintă o utilizare normală a fotografiei, scopul acesteia fiind expunerea sa către public, astfel cum este el realizat şi prin afişarea în paginile site-ului reclamantului;
  • fotografia în cauză a făcut parte dintr-un reportaj mai amplu, ilustrat cu mai multe fotografii;
  • subiectul principal al materialului a fost oraşul şi nu fotografia preluată, aceasta având doar rolul de circumstanţiere a unui eveniment din viaţa acelui oraş;
  • utilizarea nu a fost contrară bunelor uzanţe, un astfel de caracter nereieşind din dezbateri;
  • pârâta a menţionat sursa fotografiei, indicând şi un link către pagina aferentă de pe site-ul reclamantului.

Rezultă că, pentru utilizarea conferită fotografiei de către pârâtă, nu era necesar consimţământul autorului, în baza art. 33 lit. f din Legea nr. 8/1996, şi în consecinţă urmează să se respingă şi acest capăt de cerere ca nefondat.

În circumstanţierea prezentei speţe, instanţa de judecată a menţionat şi următoarele aspecte: atât reclamantul cât şi pârâta activează în mediul online, prin intermediul unor site-uri publice, conţinând texte, fotografii sau alte informaţii. Mediul online, internetul, este prin definiţie un mediu liber, gratuit, în care informaţia circulă fără restricţii.

În aceste condiţii-premize, bunele uzanţe din internet dar şi prevederi legale precum Legea comerţului electronic impun administratorului unui site de internet să facă publice utilizatorilor săi condiţiile de utilizare ale site-ului. Acest document, definit de cele mai multe ori ca „Termeni şi condiţii de utilizare” ale site-ului respectiv sunt menite să prevină persoanele care accesează site-ul cu privire la drepturile şi obligaţile de care se bucură. Printre drepturi şi obligaţii se numără şi permisiunea sau, după caz, interdicţia de preluare a informaţiilor.

Site-ul reclamantului nu conţinea un astfel de document. Mai mult chiar, deşi acesta putea utiliza mijloace de protecţie ale informaţiilor conţinute nu a făcut-o, deşi art. 138 indice 5 din Legea nr. 8/1996 îi conferea această facultate, iar tehnic este posibil.

Cu toate că nu a instituit măsuri tehnice de protecţie decât pentru operele sale, reclamantul justifică acţiunea sa ca pe o demonstraţie oferită celor ce postează fotografii pe site-ul său cu privire la modul în care le reprezintă interesele. Instanţa de judecată a apreciat însă că în condiţiile date o asemenea legitimare este nesinceră şi avea ca unic scop influenţarea subiectivă a instanţei. Reclamantul nu poate fi deci în măsură, atât timp cât nu a luat măsuri de protecţie, să reclame încălcarea drepturilor sale, în cazul în care o astfel de încălcare ar fi fost dovedită.

Însă din dovezile existente o asemenea încălcare nu poate fi constatată în sarcina pârâtei, având în vedere condiţiile în care pârâta a preluat fotografia:

  • a lăsat un comentariu pe site-ul reclamantului despre preluarea fotografiei; procedând astfel a dat autorului sau deţinătorului bazei de date posibilitatea de a se opune preluării, solicitând îndepărtarea fotografiei de pe site-ul pârâtei, dar nici autorul şi nici reclamantul nu au adresat pârâtei o astfel de cerere;
  • a publicat odatâ cu fotografia pe site-ul reclamantului şi un link către site-ul pârâtei, indicând sursa fotografiei şi autorul acestuia; prin acest comportament a recunoscut autorului paternitatea operei şi i-a oferit acestuia posibilitatea de a se face cunoscut şi prin intermediul site-ului pârâtei, şi a contribuit totodată la promovarea site-ului reclamantului.

Aşadar pârâta a avut un comportament conform bunelor uzanţe în raport cu reclamantul, iar prin aceasta i-a oferit posibilitatea de a reacţiona cu privire la preluarea fotografiei. Reclamantul putea solicita în mod amiabil îndepărtarea fotografiei din paginile site-ului pârâtei, însă acesta a ales calea unei acţiuni în justiţie, urmărind obţinerea unei despăgubiri.

  • Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către reclamant şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţele de control judiciar?

Da, sentinţa civilă nr. xaz/12.03.2012 a Tribunalului  a fost atacată de către reclamant, dar instanţa superioară, de control judiciar a menţinut hotărârea respectivă, reţinându-se temeinicia şi legalitatea acesteia.

_____________________________

1 Art. 122 indice 2 din Legea nr. 8/1996: (1)Fabricantul unei baze de date are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza şi de a interzice extragerea şi/sau reutilizarea totalităţii sau a unei părţi substanţiale din aceasta, evaluată calitativ sau cantitativ.

(2) În sensul prezentei legi, se înţelege prin:

a) extragere: transferul permanent sau temporar al totalităţii ori al unei părţi, evaluată calitativ sau cantitativ, substanţiale din conţinutul bazei de date pe un alt suport, prin orice mijloc sau sub orice formă;

b)reutilizare: orice formă de punere la dispoziţia publicului a totalităţii sau a unei părţi substanţiale a conţinutului bazei de date, evaluată calitativ sau cantitativ, prin distribuirea de copii, prin închiriere sau sub alte forme, inclusiv prin punerea la dispoziţia publicului a conţinutului bazei, astfel încât oricine să poată avea acces la aceasta în locul şi la momentul alese în mod individual. Prima vânzare pe piaţa internă a unei copii a bazei de date de către titularul dreptului sui-generis sau cu consimţământul acestuia epuizează dreptul de a controla revânzarea acestei copii.

(3) Împrumutul public al unei baze de date nu este un act de extragere sau de reutilizare.

(P) Caută orice dosar aflat în instanţă în Lege5 Online! Lege5 este un soft de documentare legislativă disponibil în variantele Online, Desktop şi Mobile.

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Un comentariu

  • Răspunde
    noiembrie 3 2018

    Referitor la “instituirea unor măsuri de protecție” asupra operelor, iată că în 2018 CJUE este de altă părere și consideră că este “de mică importanță” faptul că deținătorul drepturilor de autor nu limitează “modalitățile în care fotografia poate fi utilizată de utilizatorii de internet”.

Scrie un comentariu