18 August, 2019

Studiu de caz – Condiții pentru restituirea – în favoarea gestionarului – la data încetării CIM a garanției reținute în numerar

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 24.10.2013, reclamantul Z M, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei SC A. SRL, la plata sumei de 1.610 euro şi 220 lei, reprezentând garanţie reţinută şi nerestituită la încetarea contractului individual de muncă, actualizată în funcţie de rata inflaţiei, cât şi dobânda legală de la data reţinerii sumelor şi până la data plăţii efective şi la plata sumei de 360 euro, reprezentând contravaloarea anvelopelor remorcă înlocuite la data de 16.12.2012. De asemenea, solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. 

În motivarea cererii, a arătat că la data de 20.08.2011, în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr. x din 20.08.2011, a fost angajat pe o perioadă nedeterminată la SC A. SRL pe funcţia de şofer autocar/microbuz, iar pe toată perioada desfăşurării contractului pârâta i-ar fi reţinut lunar din salariu cu titlu de garanţie, aşa cum reiese din fluturaşii de plată a salariului eliberaţi de pârâtă. Aceste reţineri s-au făcut în baza unor acte adiţionale la CIM de care însă angajatul nu a avut cunoştinţă, acestea nesemnând astfel de acte pe perioada cât a fost angajatul societăţii. Sumele în cauză ar fi fost restituite angajatului dacă nu există motive de reţinere a acestora, la momentul încetării contractului de muncă.

La data de 07.02.2013 SC A. SRL emite Decizia nr. 68237 care prevede că începând cu data de 08.02.2013 încetează contractul individual de muncă al reclamantului, însă suma reţinută cu titlu de garanţie, în cuantum de 1610 euro şi 220 lei ar fi trebuit să fie restituită angajatului, nu a fost restituită, pârâta nemotivând această decizie în niciun mod.

A mai arătat reclamantul că la data de 16.12.2012, efectuând o cursă pe ruta Trapani (Italia) – Suceava, la un moment dat, pe teritoriul Sloveniei, datorită suprasolicitării remorcii tractate, ca urmare a încărcăturii peste limita admisă, cele 2 anvelope de pe partea stângă au explodat, fiind nevoit să le înlocuiască, pentru a avea posibilitatea de a-şi continua cursa, le-a achiziţionat din fonduri proprii, având permisiunea din partea firmei în acest sens. La întoarcere, când a solicitat restituirea sumei de 360 euro, reprezentând contravaloarea anvelopelor cumpărate, i s-a respins această cerere pe motiv că anvelopele nu ar fi avut norma de kilometri efectuată. A susţinut reclamantul că această motivare nu este admisă, întrucât explozia anvelopelor s-a datorat suprasolicitării acestora.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 192 şi urm. C. proc. civ., art. 40 alin. 2, lit. c, art. 253, art. 266-275, art. 268 alin. 1 lit. c din C. Muncii, Legea nr. 22/1969

În probaţiune, reclamantul a arătat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri şi proba cu 2 martori. 

Ce apărări concrete a formulat pârâta în cauză? 

Pârâta a formulat întâmpinare ce a fost depusă la dosarul cauzei prin care aceasta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată. 

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat? 

Prin sentinţa nr. 1384 din 11.09.2014 Tribunalul Suceava a admis în parte cererea având ca obiect „drepturi băneşti”; a obligat pârâta să plătească reclamantului, contravaloarea în lei, a sumei de 1610 euro şi 220 lei cu titlu de garanţie reţinută şi nerestituită la încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, actualizată în funcţie de indicele de inflaţie la data plăţii, şi a dobânzii legale, începând cu data introducerii acţiunii, respectiv 24.10.2013; a respins ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 360 euro, reprezentând contravaloarea anvelopelor înlocuite la data de 16.12.2012; a admis în parte cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, obligând-o să plătească reclamantului, suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. 

Dacă hotărârea instanței de fond a fost atacată de către vreo parte şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioară?Cum a argumentat instanța superioară hotărârea respectivă?

Da, sentinţa instanţei de fond a fost atacată cu apel de către pârâta, iar curtea de apel a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa civilă atacată în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei contravaloarea în lei a sumei de 80 EUR şi suma de 220 de lei, cu titlu de garanţie reţinută şi nerestituită la încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, actualizate în funcţie de indicele de inflaţie la data plăţii, a dobânzii legale începând cu data introducerii acţiunii, respectiv 24.10.2013, în loc de contravaloarea în lei a sumei de 1610 EUR şi 220 de lei cu titlu de garanţie.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanța de control judiciar a avut în vedere următoarele considerente:

Obiectul principal al pricinii deduse judecăţii, raportat la care instanţa de fond a pronunţat o soluţie de admitere a acţiunii, soluţie criticată prin memoriul de apel, vizează obligarea societăţii pârâte la plata către reclamant a sumei de 1610 EUR şi 220 de lei, reprezentând garanţie reţinută şi nerestituită la încetarea contractului individual de muncă.

Potrivit prevederilor art. 16 alin. 1 teza I din Legea nr. 22/1969, legea privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităţilor sau instituţiilor publice, garanţia în numerar poate fi ridicată de către gestionar la încetarea contractului său de muncă, în situaţia în care nu a cauzat o pagubă sau când paguba a fost acoperită în întregime.

Astfel, condiţia esenţială pentru ca reclamantul intimat să poată recupera garanţia reţinută în numerar era ca în patrimoniul societăţii apelante să nu fi produs nici o pagubă.

La fila 49 dosar fond este depus în copie angajamentul de plată înregistrat sub nr. 680341 din 20.12.2012, în cuprinsul căruia reclamantul recunoaşte că are un debit faţă de societate în cuantum de 836 EUR şi îşi exprimă acordul ca această sumă să fie reţinută din garanţia materială.

La fila 50 dosar fond este depus în copie angajamentul de plată înregistrat sub nr. 612538 din 26.02.2013, în cuprinsul căruia reclamantul recunoaşte că are un debit faţă de societate în cuantum de 55,70 EUR şi îşi exprimă acordul ca această sumă să fie reţinută din garanţie.

La fila 51 dosar fond este depus în copie angajamentul de plată înregistrat sub nr. 612554 din 26.02.2013, în cuprinsul căruia reclamantul recunoaşte că are un debit faţă de societate în cuantum de 192,19 EUR şi îşi exprimă acordul ca această sumă să fie reţinută din garanţie.

Potrivit prevederilor art. 32 alin. 1 din Legea nr. 22/1969, la constatarea unei pagube în gestiune, persoana răspunzătoare poate să-şi ia un angajament scris pentru acoperirea acesteia.

Angajamentul scris constituie titlu executoriu.

În primul rând, reţine instanţa de control judiciar, în cauză există trei angajamente de plată care constituie titluri executorii, potrivit legislaţiei speciale, mai sus enunţate.

În al doilea rând, reclamantul nu a dovedit în nici un fel că aceste angajamente de plată au fost luate pentru sume nedatorate.

Motivele invocate de reclamant pentru semnarea angajamentelor de plată sunt generale şi contradictorii.

Cu ocazia interogatoriului dat în faţa instanţei de fond partea a arătat că a semnat mai multe angajamente de plată în momentul în care i s-a făcut lichidarea din firmă, pentru că altfel nu putea pleca din societate.

În primul rând nu a fost făcută nici o dovadă în sprijinul acestei afirmaţii iar în al doilea rând legislaţia muncii reglementează cazurile de încetare a contractului individual de muncă, nici unul din aceste cazuri nefiind condiţionat de presupuse recunoaşteri ale salariaţilor în legătură cu producerea unor pagube în patrimoniul angajatorilor.

Ulterior, prin precizările depuse la dosar pentru termenul de judecată din 5.06.2014, reclamantul invocă un alt motiv pentru semnarea angajamentelor de plată.

Arată că era practic obligat să semneze angajamentele de plată întrucât, în caz contrar, era detaşat la o altă sucursală a societăţii din ţară, fiind nevoit să efectueze doar transport naţional de persoane şi retribuit cu salariul minim pe economie.

Astfel, evidenţiind încă o dată că partea salariată nu a făcut în nici un fel dovada faptului că i-a fost viciat în vreun fel consimţământul la semnarea angajamentelor de plată, trebuie să remarcăm şi faptul că motivele invocate sunt contradictorii.

O dată afirmă că a semnat angajamente de plată pentru a putea pleca din societatea pârâtă iar a doua oară că angajamentele de plată au fost semnate pentru a rămâne în societatea pârâtă, la acelaşi sediu al acesteia.

În aceste condiţii reţine Curtea că în cauză există trei angajamente de plată care constituie titluri executorii.

În legătură însă cu suma consemnată în primul angajament de plată, cel luat la data de 20.12.2012, a reţinut instanţa de control judiciar următoarele:

Potrivit prevederilor art. 24 din Legea nr. 22/1969, angajaţii răspund material, potrivit Codului muncii şi prevederilor acestui act normativ, pentru pagubele cauzate în gestiuni, prin fapte ce nu constituie infracţiuni.

Astfel, acolo unde Legea nr. 22/1969 nu cuprinde dispoziţii speciale, se aplică dispoziţiile din legislaţia muncii, pentru antrenarea răspunderii materiale a gestionarilor.

Or, potrivit prevederilor art. 254 alin. 3 din Codul muncii, în situaţia în care angajatorul constată că salariatul său a produs o pagubă din vina şi în legătură cu munca sa, va putea solicita salariatului recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul părţilor.

Contravaloarea pagubei recuperate prin acordul părţilor nu poate fi mai mare decât echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie(art. 254 alin. 4 din Codul muncii).

În aceste condiţii, a reţinut Curtea, reclamantul nu putea semna un angajament de plată decât pentru o sumă ce nu putea fi mai mare decât echivalentul a 5 salarii minim brute pe economie.

În decembrie 2012, când reclamantul a semnat angajamentul de plată, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată era de 700 de lei lunar, aşa cum dispune art. 1 din HG nr. 1225/2011 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Astfel, angajamentul de plată putea fi dat pentru suma maximă de 3500 de lei (700×5).

În 20 decembrie 2012, data semnării angajamentului, cursul BNR pentru EUR era de 4,4762 lei.

La respectiva dată reclamantul putea să dea angajament de plată pentru suma de maxim 782 EUR (3500 : 4,4762).

În aceste condiţii, cu respectarea dispoziţiilor legale mai sus enunţate, Curtea va reţine angajamentul de plată din data de 20.12.2012, cu suma de 782 EUR.

De asemenea, ca pagubă în patrimoniul angajatorului va fi reţinută şi suma de 500 de EUR, sumă stabilită prin sentinţa civilă nr. 1113 din 19.09.2013 pronunţată de Tribunalul Sibiu, Secţia I civilă în dosarul nr. 3373/86/2013.

Nu se poate pune problema ca o instanţă de judecată, într-un litigiu având ca obiect obligarea societăţii la restituirea garanţiei materiale către fostul angajat, să facă abstracţie de o sumă de bani stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă ca fiind paguba produsă în patrimoniul angajatorului, în condiţiile în care, aşa cum mai sus s-a arătat, garanţia în numerar poate fi ridicată de către gestionar în situaţia în care nu a cauzat o pagubă sau când paguba a fost acoperită în întregime.

Astfel, paguba urmează a fi recuperată tocmai din această garanţie materială.

Pentru suma de 172,4 EUR a reţinut instanţa de control judiciar că nu există angajament de plată semnat de salariatul reclamant iar procesul verbal în limba italiană depus la instanţa de fond nu poate fi valorificat ca mijloc de probă pentru reţinerea acestei pagube în patrimoniul societăţii.

Mai mult,întrucât nu există un angajament de plată pentru această sumă, angajament care să constituie titlu executoriu, societatea pârâtă trebuia să obţină un titlu executoriu definitiv care să ateste paguba şi cuantumul acestuia, cu respectarea prevederilor art. 16 alin. 3 şi art. 24 din Legea nr. 22/1969.

Faţă de toate considerentele mai sus expuse, a reţinut Curtea că paguba ce poate fi reţinută de instanţă ca produsă de reclamant în patrimoniul pârâtei este de 1530 EUR, rezultată din însumarea pagubelor recunoscute de reclamant, indicate în cele trei acte adiţionale, cu menţiunea că pentru primul act adiţional va fi valorificată suma de 782 EUR, precum şi a sumei de 500 EUR stabilită prin hotărâre judecătorească (782 + 55,70 + 192,19 + 500).

Reclamantul, prin cererea introductivă de primă instanţă, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1610 EUR şi 220 lei, reţinută cu titlu de garanţie şi dovedită cu fluturaşii de salariu depuşi în copie la dosarul fond.

Din aceste înscrisuri rezultă că suma reţinută cu titlu de garanţie a fost mai mare, dar ne vom raporta la suma solicitată de reclamant, dat fiind principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil.

În aceste condiţii suma ce trebuie restituită reclamantului cu titlu de garanţie este de 80 EUR (1610 – 1530) şi 220 de lei.

Ai nevoie de Codul muncii? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu