Prin acţiunea formulată de reclamantul R.T. împotriva pârâtei X, reclamantul a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, sa fie obligată pârâta să îi plătească suma de 2.000 euro, reprezentând salariile lunare pentru perioada aprilie – august 2014, şi suma de 5.000 euro daune morale.
În probaţiune, reclamantul a precizat că se prevalează de proba cu înscrisuri și orice proba a cărei necesitate va reieși din dezbateri.
Ce apărări concrete a formulat pârâta în cauză?
Pârâta nu a formulat întâmpinare la dosarul cauzei.
Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat și cum a argumentat instanţa hotărârea respectivă?
Prin sentinţa civilă nr. 2630/07.09.2015 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul R.T. în contradictoriu cu pârâta.
Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Conform contractului individual de muncă înregistrat în Registrul general de evidenţă al salariaţilor sub nr. 163/14.07.2014, reclamantul este angajatul pârâtei în meseria de zugrav pe o perioadă nedeterminată, începând cu data de 16.07.2014 cu loc de desfăşurare a muncii pe şantier.
Pârâta este o firmă în funcţiune, aşa cum rezultă din informaţiile oferite de Registrul Comerţului şi nu a comunicat instanţei statele de plată, începând cu data de 16.07.2014 până la data eventualei încetări a contractului individual de muncă, deşi sarcina probei îi revine conform prevederilor art. 272 din Codul muncii.
În cazul de faţă, contractul individual de muncă prevede la lit. j) salarizare, salariul de bază lunar brut de 900 lei.
În baza consimţământului, părţile contractului individual de muncă au negociat şi au menţionat în cuprinsul acestuia, printre altele, salariul de bază începând cu data de 16.07.2014. Anterior acestei date nu există dovada încheierii unui contract individual de muncă.
Menţiunea cu privire la cuantumul salariului de bază cuprins în contractul individual de muncă nr. 163/2014 este în legătură directă cu raportul juridic dintre părţi şi face dovadă până la proba contrară.
Instanţa a reţinut că această probă contrară din care să rezulte că ar fi alt cuantum al salariului decât cel cuprins în carnetul de muncă, nu există, motiv pentru care cererea de chemare în judecată având ca obiect plata drepturilor salariale în sumă de 2000 euro şi a daunelor morale în sumă de 5000 euro este nefondată şi a fost respinsă.
Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către reclamant şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioară? Cum a argumentat instanţa superioară hotărârea respectivă?
Da, sentinţa civilă nr. 2630/07.09.2015, pronunţată de Tribunalul Cluj a fost atacată de către reclamant, iar Curtea de apel Cluj a admis în parte apelul şi a schimbat sentinţa în sensul admiterii în parte a acţiunii.
Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamantul R.T. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2.000 euro, reprezentând salariile lunare pentru perioada aprilie – august 2014, şi a sumei de 5.000 euro daune morale.
Pe baza probatoriului administrat în cauză, Curtea de apel a reţinut că reclamantul a fost angajatul societăţii pârâte în funcţia de zugrav începând activitatea la data de 16 iulie 2014, în temeiul contractului individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată înregistrat sub nr. 163/14.07.2014, în cuprinsul căruia s-a prevăzut un salariu brut lunar de 900 lei.
Sub aspectul perioadei cu privire la care au fost formulate pretenţiile, se constată că pentru intervalul 01.04.2014-15.07.2014, nu au existat raporturi de muncă între părţi, astfel încât din acest punct de vedere se impune menţinerea soluţiei apelate.
În ceea ce priveşte cuantumul drepturile salariale lunare, astfel cum au fost negociate între părţi, din cuprinsul contractului individual de muncă rezultă că între părţi a fost negociat doar un salariu lunar de 900 lei brut, fără a fi menţionată acordarea unor drepturi suplimentare.
Ca atare, deşi prin cererea de chemare în judecată, apelantul a susţinut că salariul negociat între părţi era de 800 euro, Curtea de apel a constatat că această susţinere nu este fondată, nefiind susţinută prin probele depuse la dosarul cauzei.
Obligaţia principală a angajatorului era aceea de plată a salariului, şi anume a contraprestaţiei pentru munca îndeplinită de salariat.
Din cuprinsul art. 168 alin. 1 din Codul muncii, reiese că plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit.
Sarcina probei în acest sens revine angajatorului potrivit art. 272 din Codul muncii, care cuprinde o reglementare expresă în acest sens. Conform acestui articol sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.
Deşi încunoştinţată prin adresă emisă în faţa instanţei de apel, societatea pârâtă nu a înţeles să-şi formuleze apărarea şi să depună acte doveditoare cu privire la plata salariilor restante pe perioada 16.07.2014-31.08.2014, motiv pentru care sub acest aspect s-a impus admiterea acţiunii reclamantului.
În ceea ce priveşte daunele morale, pretinse de reclamant, Curtea de apel a reţinut din analiza prevederilor art. 253 alin. 1 din Codul muncii, că este necesar să fie îndeplinite următoarele condiţii de fond pentru a exista răspunderea patrimonială: fapta ilicită angajatorului; prejudiciul moral cauzat angajatului; culpa angajatorului şi raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.
Numai întrunirea cumulativă a acestor condiţii atrage răspunderea a angajatorului în temeiul prevederilor art. 253 din Codul muncii, iar răspunderea este exclusă în lipsa a cel puţin uneia dintre aceste condiţii.
Referitor la prejudiciul moral, acesta constă în consecinţele negative morale suferite de un salariat ca urmare a faptei ilicite săvârşite de către angajator, având drept consecinţă lezarea onoarei sau reputaţiei salariatului, sau alte suferinţe de ordin psihic.
Împrejurarea că societatea pârâtă, nu a achitat drepturile salariale, deşi aptă să genereze o anumită nemulţumire din partea fostului salariat, această stare nu poate fi asimilată cu o afectare a drepturile personale nepatrimoniale.
Daunele morale reprezintă compensaţii ce pot fi acordate salariatului doar atunci când se face dovada că, urmare comiterii unei fapte de către angajator, s-au cauzat reale suferinţe psihice părţii vătămate, care nu sunt echivalente cu stresul sau consumul nervos, acestea din urmă nefiind în măsură să justifice acordarea daunelor morale.
Ca atare, nu se pot acorda daune morale reclamantului, deşi aceasta a obţinut în prezentul cadru procesual recunoaşterea parţială a drepturilor salariale pretinse, atâta vreme cat acesta nu a produs un minim de indicii şi dovezi în legătura cu existenţa prejudiciului moral şi întinderea acestuia, motiv pentru care, Curtea de apel a păstrat soluţia primei instanţe, care a concluzionat în sensul netemeiniciei pretenţiilor reclamantului privind acordarea daunelor morale.
Extras din Decizia nr. 481/24.02.2016 , Curtea de Apel Cluj-Secţia civilă, www.rolii.ro
Ai nevoie de Codul muncii? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF sau MOBI, de AICI!
