Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi la data de 10.06.2014, reclamanta S.C. E. SRL a solicitat înfiinţarea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorilor D.V.R. şi Z.D., până la concurenţa sumei de 1.543.585,43 lei.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în cadrul dosarului nr. 1781/121/2014 aflat pe rolul Tribunalului Galaţi, i-a chemat în judecată pe cei doi debitori pentru a fi obligaţi la plata sumei de 1.543.585,43 lei, reprezentând cheltuieli efectuate de reclamantă cu modernizarea şi transformarea locuinţei din Tecuci, str. V. nr. …, jud. Galaţi şi instituirea unui drept de retenţie asupra imobilului menţionat, până la plata sumei datorate de către pârâţi.

În opinia reclamantei, suma de 1.5432.585,43 lei reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, constatată printr-un act scris, respectiv prin întâmpinarea depusă la dosar de către D.R.V., prin declaraţia autentică sub nr. …/04.06.2014 şi prin întâmpinarea – cererea reconvenţională depusă de Z.D. în dosarul de partaj nr. 4246/324/209.

A arătat reclamanta că, în fapt, cererea de sechestru este justificată prin aceea că, în procesul de partaj s-a dispus ca bunul să fie vândut prin bună învoială într-un termen de 5 luni, iar acest termen expiră în luna iunie 2014, existând riscul înstrăinării imobilului edificat prin contribuţia sa majoră.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 952 alin. 1 Cod procedură civilă.

În dovedirea acțiunii, reclamanta  a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri. 

Ce apărări concrete au formulat pârâții în cauză?

Pârâții au formulat întâmpinare ce a fost depusă la dosarul cauzei prin care aceștia au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată. 

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat și cum a argumentat hotărârea respectivă?

Prin încheierea din data de 16.06.2014 a Tribunalului Galaţi, cererea reclamantei a fost respinsă ca inadmisibilă.

Pentru a pronunţa încheierea respectivă instanţa de judecată a avut în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 952 alin. (1) Cod procedură civilă, creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanţă este constatată în scris şi este exigibilă, poate solicita înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, dacă dovedeşte că a intentat cerere de chemare în judecată. El poate fi obligat la plata unei cauţiuni în cuantumul fixat de către instanţă.

În sensul art. 952 alin. (2) Cod procedură civilă, acelaşi drept îl are şi creditorul a cărui creanţă nu este constatată în scris, dacă dovedeşte că a intentat acţiune şi depune, odată cu cererea de sechestru, o cauţiune de jumătate din valoarea reclamată.

În speţă, Tribunalul a reţinut că acţiunea formulată de reclamantă şi înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi sub nr. 1781/121/2014 vizează recunoaşterea unei creanţe împotriva pârâţilor, ca debitori solidari, respectiv recunoaşterea exigibilităţii acestei creanţe împotriva debitorilor şi recunoaşterea răspunderii solidare a acestora.

Analizând aparenţa dreptului, Tribunalul a reţinut că nu există indicii referitoare la recunoaşterea pretinsei creanţe printr-un înscris de către pârâta Z.D., astfel că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 952 alin. (1) Cod procedură civilă, ci dispoziţiile art. 952 alin. (2) Cod procedură civilă.

În consecinţă, reclamanta avea obligaţia de a depune la dosar, odată cu cererea de sechestru, dovada consemnării cauţiunii în cuantumul fix indicat de legiuitor.

Constatând că dovada consemnării cauţiunii în cuantumul egal cu  jumătate din valoarea reclamată nu a fost ataşată la dosar, Tribunalul a respins cererea formulată de reclamantă ca inadmisibilă. 

Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către reclamantă şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioară? Cum a argumentat instanța superioară hotărârea respectivă?

Da, sentinţa instanţei de fond a fost atacată cu apel  de către reclamantă, iar  curtea de apel a admis apelul reclamantei, a anulat încheierea din 16.06.2014 pronunţată de Tribunalul Galaţi şi a dispus trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru judecarea cererii de înfiinţare sechestru, cu recomandarea ca, în rejudecare să fie pusă în discuţie schimbarea temeiului de drept al cererii de înfiinţare sechestru şi necesitatea achitării cauţiunii prevăzute de lege. Împrejurarea că cererea de înfiinţare a sechestrului se soluţionează în camera de consiliu, fără citarea părţilor, nu justifică  omisiunea instanţei de a proceda în acest mod, Curtea de apel arătând în motivarea deciziei că toate aceste aspecte urmează a fi rezolvate în procedura preliminară.  

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa superioară a avut în vedere următoarele considerente:

Într-adevăr, cererea reclamantei de înfiinţare a sechestrului a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 952 alin. (1) Cod procedură civilă, text potrivit căruia creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanţă este constatată în scris şi este exigibilă, poate solicita înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, dacă dovedeşte că a intentat cerere de chemare în judecată. El poate fi obligat la plata unei cauţiuni în cuantumul fixat de către instanţă.

Analizând cererea reclamantei prin prisma dovezilor existente la dosar şi raportat la dispoziţiile legale invocate de aceasta, instanţa de fond a apreciat că, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 952 alin. (1) Cod procedură civilă, ci dispoziţiile art. 952 alin. (2) Cod procedură civilă.

În virtutea rolului pe care judecătorul trebuie să îl aibă în procesul civil în aflarea adevărului, aşa cum rezultă acesta din dispoziţiile art. 22 Cod procedură civilă, judecătorul are dreptul şi chiar obligaţia de a da sau restabili calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire, ceea ce se traduce, între altele, prin aceea că, invocarea greşită a unui text de lege de către parte, dă dreptul judecătorului de a stabili şi aplica textul legal corect situaţiei de fapt fundamentate juridic de către parte.

Prin urmare, ca regulă, denumirea unor acte sau fapte deduse judecăţii şi textul legal invocat nu sunt chestiuni de natură să ţină judecătorul la pronunţarea soluţiei, acesta fiind îndreptăţit să le califice corect din punct de vedere juridic.

Întotdeauna, însă, dacă va proceda conform celor de mai sus, judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă, şi aceasta pentru că, în temeiul rolului judecătorului în aflarea adevărului, nu se poate deroga de la principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil şi nici de la cel al dreptului la apărare, aşa cum sunt acestea reglementate prin dispoziţiile art. 9 şi, respectiv, 13 Cod procedură civilă.

În speţă, Curtea de apel a reţinut că recalificarea de către judecătorul fondului a temeiului de drept al cererii deduse judecăţii a fost făcută, în mod evident, în virtutea principiului reglementat prin dispoziţiile art. 22 Cod procedură civilă. Ceea ce a greşit, însă, instanţa de fond a fost faptul că nu a pus în discuţie acest aspect, nu a dat posibilitatea părţii să îşi pregătească o apărare fundamentată pe noul temei de drept şi, mai mult, să se conformeze condiţiilor pe care acest text legal le impune pentru admisibilitatea cererii de înfiinţare a sechestrului.

Astfel, potrivit art. 952 alin. (2) Cod procedură civilă, acelaşi drept îl are şi creditorul a cărui creanţă nu este constatată în scris, dacă dovedeşte că a intentat acţiune şi depune, odată cu cererea de sechestru, o cauţiune de jumătate din valoarea reclamată.

În condiţiile în care instanţa de fond a apreciat că cererea reclamantei de înfiinţare a sechestrului se încadrează în dispoziţiile art. 952 alin. (2) Cod procedură civilă, şi nu ale aliniatului 1 al aceluiaşi articol aşa cum a considerat reclamanta, Tribunalul avea obligaţia de a-i pune în vedere părţii să-şi îndeplinească obligaţia de plată a cauţiunii şi, abia după aceea, dacă ar fi constatat că reclamanta nu s-a conformat acestei dispoziţii, să procedeze la respingerea cererii ca fiind inadmisibilă.

Or, câtă vreme reclamanta nu a cunoscut temeiul de drept prin prisma căruia instanţa a înţeles să analizeze cererea sa, altul decât cel invocat prin acţiunea dedusă judecăţii, şi care impune anumite condiţii de admisibilitate a cererii de înfiinţare a sechestrului, condiţii pe care reclamanta nu le-a îndeplinit tocmai pentru că nu a avut în vedere acest text legal şi nici nu i-a fost adus la cunoştinţă de instanţă, acesteia nu i se poate imputa neîndeplinirea obligaţiei de plată a cauţiunii, soluţia de respingere a cererii de înfiinţare a sechestrului ca inadmisibilă, pe acest considerent, fiind vădit nelegală.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, prin cererea formulată, reclamanta a precizat în mod expres că se obligă să depună cauţiunea ce va fi fixată de instanţă, în condiţiile în care, art. 952 alin. (1), invocat de aceasta ca temei de drept al cererii, prevede că plata cauţiunii se face în cuantumul stabilit de instanţă.

Extras din Decizia civilă nr. 143/A din 03.12.2014 -Curtea de Apel Galaţi, www.portal.just.ro

Ai nevoie de Codul de procedură civilă? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here