Studiu de caz: Asigurările sociale de sănătate

În cele ce urmează vă propunem o discuţie privitoare la drepturile cuvenite unei persoane care a plătit contribuţiile pentru asigurări sociale de sănătate şi pentru veniturile realizate ca persoană fizică autorizată şi care este, în acelaşi timp, şi salariată.

Persoanele asigurate pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate au dreptul, pe perioada în care au domiciliul ori reşedinţa pe teritoriul României, la concedii medicale şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate.

Acest drept, prevăzut prin O.U.G. nr. 158/2005, este valabil dacă:

• asiguraţii desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă sau în baza raportului de serviciu, precum şi orice alte activităţi dependente;
• desfăşoară activităţi în funcţii elective sau sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate, în condiţiile prezentei legi, cu ale persoanelor din prima categorie;
• beneficiază de drepturi băneşti lunare ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile legii.

Drepturile de mai sus, în condiţile arătate, sunt prevăzute în art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă. Potrivit alineatului (2) al art. 1, de aceleaşi drepturi beneficiază şi persoanele care nu se află în una dintre situaţiile arătate, dar sunt:

• asociaţi, comanditari sau acţionari;
• membri ai asociaţiei familiale;
• autorizate să desfăşoare activităţi independente.
• persoane care încheie un contract de asigurări sociale pentru concedii şi indemnizaţii pentru maternitate şi concedii şi indemnizaţii pentru îngrijirea copilului bolnav, în condiţiile în care au început stagiul de cotizare până la data de 1 ianuarie 2006.
• soţia/soţul titularului întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate care, fără a fi înregistrată/înregistrat în registrul comerţului şi autorizată/autorizat să funcţioneze ea însăşi/el însuşi ca titular a/al întreprinderii individuale/persoană fizică autorizată sau fără a fi salariată/salariat, participă în mod obişnuit la activitatea întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate, îndeplinind fie aceleaşi sarcini, fie sarcini complementare (această din urmă categorie a fost introdusă începând cu 4 noiembrie 2014).

Studiu de caz: asigurările pentru o persoană care desfăşoară activităţi independente şi este şi salariată

Discuţia de faţă priveşte situaţia în care o persoană a plătit contribuţiile pentru asigurări sociale de sănătate şi pentru veniturile realizate ca persoană fizică autorizată şi este, în acelaşi timp, şi salariată. Ne aflăm, aşadar în aria de reglementare dată de art. 1 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă nr. 158/2005.

Din moment ce este obligată la plata contribuţiilor atât ca persoană autorizată dar şi ca salariată, o petentă a apreciat că este neconstituţională interdicţia ca persoana respectivă să beneficieze de indemnizaţia de maternitate corespunzătoare celor două surse de venit. Mai susţine că, „în interpretarea dată de Casa de Asigurări de Sănătate Sălaj, persoanele asigurate care au dublă calitate – de salariat concomitent cu persoană autorizată să desfăşoare activităţi independente – nu beneficiază de indemnizaţie de concediu medical decât pentru veniturile realizate ca salariat, deşi au achitat contribuţia obligatorie la fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru toate veniturile realizate„.

Or, consideră că această interpretare este neconstituţională, deoarece se creează „o discriminare vădită între salariaţii care au şi calitatea de persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente şi persoanele care au doar această din urmă calitate, deoarece primele nu ar avea dreptul la indemnizaţie de concediu medical pentru toate veniturile asupra cărora s-a calculat şi plătit contribuţia obligatorie la asigurările sociale de sănătate, ci doar asupra veniturilor din salarii„.

De asemenea, susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă şi dreptul de proprietate, deoarece, deşi şi-a îndeplinit obligaţia de a plăti contribuţia pentru veniturile realizate ca persoană fizică autorizată, nu beneficiază de dreptul corelativ acestei obligaţii, referitor la indemnizaţia de maternitate. Autoarea criticii de neconstituţionlitate a mai aratat că legislaţia specifică asigurărilor sociale de sănătate prevede obligaţia plăţii contribuţiilor sociale de sănătate pentru toate veniturile realizate de persoane, cumulat, indiferent de sursa lor de provenienţă.

În consecinţă, atât timp cât această legislaţie instituie obligaţia plăţii contribuţiilor sociale de sănătate şi pentru veniturile realizate ca persoană fizică autorizată, dacă acestea sunt şi salariate, este neconstituţională interdicţia instituită de art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 ca persoanele respective să beneficieze de indemnizaţie de maternitate corespunzătoare celor două surse de venit.

Cotele de contribuţii şi destinaţia acestora  

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut că, potrivit art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, concediile medicale şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, la care au dreptul asiguraţii, sunt, printre altele, concedii medicale şi indemnizaţii pentru maternitate.

Totodată, potrivit art. 3, dreptul la concediile şi indemnizaţiile pentru categoriile în discuţie este condiţionat de plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate destinate suportării acestor indemnizaţii, denumită contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii. Făcând corelarea şi cu prevederile art. 296¹⁸ alin. (3) lit. c) din Codul fiscal, s-a arătat că  pentru persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2), cota de contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii, destinată exclusiv finanţării cheltuielilor cu plata drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă, este de 0,85% şi se aplică:

• asupra veniturilor supuse impozitului pe venit, pentru persoanele prevăzute la lit. a), c) şi d),
• asupra veniturilor cuprinse în contractul de asigurări sociale încheiat de persoanele prevăzute la lit. e) sau
• asupra veniturilor declarate la casele de asigurări de sănătate de persoanele prevăzute la lit. f) şi se achită la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Curtea a reţinut că textul de lege criticat reglementează posibilitatea de a beneficia de indemnizaţia de maternitate şi pentru persoanele care nu sunt salariate – sau nu se încadrează în niciuna din ipotezele prevăzute la alin. (1) –, dar care desfăşoară activităţi independente.

Curtea a apreciat că textul de lege criticat nu contravine principiului egalităţii în faţa legii, deoarece acest principiu constituţional presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Or, prin reglementarea categoriilor de persoane asigurate care pot beneficia de concediul medical şi de indemnizaţia de maternitate nu se instituie discriminări între persoane aflate în situaţii identice sau analoage.

Referitor la pretinsa încălcare a art. 47 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Cetăţenii au dreptul […] la concediu de maternitate plătit […]„, nici aceasta nu poate fi reţinută, întrucât dispoziţiile de lege criticate reglementează chiar categoriile de asiguraţi care au dreptul la concediu medical şi indemnizaţia de maternitate.

Faptul că nu se prevede expres că, în situaţia cumulului de venituri din salarii şi din activităţi independente, indemnizaţia de maternitate este de 85% din totalul acestor venituri nu poate conduce la încălcarea art. 47 alin. (2) din Constituţie, care instituie dreptul fundamental la concediu de maternitate plătit. Or, art. 1 din O.U.G. nr. 158/2005 stabileşte dreptul asiguraţilor de a beneficia de indemnizaţia de maternitate, indiferent de sursa venitului în raport cu contribuţia plătită, şi, în consecinţă, legiuitorul a respectat prevederile constituţionale invocate.

Completul CCR a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 584/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 876/2015, unde găsiţi toate soluţiile date la criticile formulate în speţă.