Legea nr. 224/2023 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2022 privind aprobarea programelor guvernamentale de creditare „Studentlnvest” şi „FamilyStart”, precum şi pentru modificarea art. 128 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului va intra în vigoare la 20 iulie 2023. 

Ce prevede legea privind programul „Studentlnvest”

Se aprobă Programul guvernamental de creditare «StudentInvest», finanţat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, având ca obiect facilitarea accesului la finanţare pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniţi şi 40 de ani neîmpliniţi, care sunt cuprinşi în instituţiile de învăţământ superior, autorizate să funcţioneze provizoriu ori acreditate. Până acum, vârsta maximă era de 31 de ani împliniţi.

Facilitarea accesului la finanţare constă în garantarea unui credit în valoare de maximum 75.000 de lei. Valoarea de până acum era de 50.000 de lei.

De asemenea a fost extinsă lista cheltuielilor. Acum se vor putea achiziţiona autoturisme noi/autoturisme secondhand cu vechime de maximum 5 ani la data efectuării tragerii, precum şi instrumente muzicale, a aparatură audio-video şi alte obiecte necesare pentru dezvoltarea abilităţilor vocaţionale.

Ce prevede legea privind programul „FamilyStart”

Accesul la finanţare pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniţi şi 45 de ani neîmpliniţi, care îşi întemeiază o familie şi/sau persoanele care formează împreună o familie, dintre care cel puţin unul dintre beneficiari se încadrează în criteriul de vârstă, şi care au venitul net lunar pe membru de familie de până la 6.000 de lei, respectiv pentru familiile monoparentale care au venitul net lunar pe membru de familie de până la 7.500 de lei. Până acum, ambele persoane din familie trebuia să se încadreze în criteriul de vârstă.

Facilitarea accesului la finanţare constă în garantarea unui credit în valoare de maximum 150.000 de lei. Până acum valoarea creditului care putea fi accesat era de maximul 75.000 de lei. Destinaţia creditului este de a acoperi nevoile care ţin de locuire, sănătate, educaţie, cultură ale familiei, precum şi cheltuielile tinerilor privind obţinerea statutului de soţ şi soţie.

A fost extinsă şi aici lista cheltuielilor.Acum se va putea face şi achiziţia de soluţii energetice sustenabile – sisteme de panouri fotovoltaice, sisteme de panouri solare, instalaţii eoliene şi alte soluţii energetice dar şi achiziţia aparatelor electrocasnice în valoare totală de maximum 10.000 lei şi aparatura electronică în valoare totală de maximum 10.000 lei.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here