Guvernul României a anunţat lansarea celei de-a doua ediții a Programului de Internship la nivelul administrației publice centrale.

Potrivit unei informări emise de instituţie, ca și în cazul ediției precedente, pe parcursul a două luni (15 iulie-15 septembrie), candidații selectați vor participa la activitățile desfășurate la Cancelaria Prim-Ministrului și la Secretariatul General al Guvernului.

O noutate a acestui an o reprezintă extinderea programului de Internship la nivelul tuturor ministerelor și departamentelor din cadrul Executivului. Astfel, anul acesta, studenții și tinerii absolvenți pot opta pentru peste 170 de poziții de stagiar disponibile.

Pentru acest program, candidații trebuie să întrunească o serie de condiţii generale:

    • să dețină cetățenia română;
    • să aibă cel mult 24 de ani la momentul debutului programului (15 iulie 2014);
    • să fie studenți ori tineri absolvenți ai programelor universitare de licență;
    • să cunoască bine cel puțin o limbă străină de circulație internațională;
    • să aibă cunoștințe de bază în domeniul IT.

Acestora li se adaugă condițiile specifice descrise de fiecare minister și departament.

Calendarul programului din 2014 este următorul:

    • 16 martie – lansarea programului
    • 31 mai – termenul limită pentru înscriere
    • 10 iunie- notificarea candidaților
    • 11/30 iunie – test scris și interviuri
    • 7 iulie – notificarea candidaților
    • 15 iulie – debutul programului
    • 15 septembrie- finalul programului

Candidaturile vor fi depuse exclusiv online. Mai multe informații sunt disponibile pe pagina oficială a Programului de Internship.

Sursa: Guvernul României | Foto:  Sxc.hu

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here