Hotărârea nr. 767/2023 privind acordarea de stimulente financiare absolvenţilor care au obţinut media 10 la evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a, sesiunea 2023, şi la examenul naţional de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2023 este în vigoare de la 25 august 2023.
Astfel, se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 2.000 de lei fiecărui absolvent al clasei a VIII-a care a obţinut media 10 la evaluarea naţională, sesiunea 2023 dar şi acordarea de stimulente financiare în valoare de 5.000 de lei fiecărui absolvent de liceu care a obţinut media 10 la examenul naţional de bacalaureat, sesiunea iunie- iulie 2023.
Sumele necesare acordării stimulentelor financiare prevăzute se alocă din bugetul aprobat pe anul 2023 Ministerului Educaţiei, titlul 57 “Asistenţă socială”, cap. 65.01 “Învăţământ”.
Lista beneficiarilor stimulentelor financiare prevăzute şi modalitatea de acordare a acestora se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei.
Rapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii.