Tinerii dezavantajaţi de până la 26 de ani se vor putea angaja, timp de 2 ani, în instituţiile publice locale, pentru a dobândi experiență și competențe, potrivit unei decizii a Guvernului.

Măsura a fost inițiată de ministerul Muncii și prevăzută într-un proiect de lege, aprobat de Executiv pe 10 ianuarie. Statul dorește să integreze pe piața muncii tinerii dezavantajați și le creează, astfel, condiții de lucru adecvate necesităților lor: “Este vorba despre un program de tip „Pasarela”, prin care locurile de muncă din sectorul public pot fi oferite temporar tinerilor dezavantajaţi, pentru a dobândi „abilităţi transferabile” în joburile din sectorul privat”, se arată în comunicatul Guvernului. 

Potrivit proiectului, instituţiile publice locale vor fi implicate în procesul de integrare pe piaţa muncii a tinerilor dezavantajaţi, pentru a-i sprijini să capete experienţe, competenţe şi abilităţi care vor putea fi valorificate ulterior în mediul privat.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească tinerii sunt:

  • vârsta între 16-26 ani;
  • vechime în muncă de cel mult 12 luni;
  • se află în sistemul de protecție a copilului, sau provin din acest sistem, ori au 1 copil în întreținere.

Astfel, un procent de 5% din totalul posturilor specifice personalului contractual din instituțiile publice va fi atribuit, în mod exclusiv, tinerilor dezavantajați, pentru o perioadă de 24 de luni, cu condiția ca acestea să fie vacante. La finalul celor 24 de luni, contractul individual de muncă încetează de drept, iar postul va putea fi ocupat de o altă persoană aflată într-o situație similară.

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here