În perioada 20 — 21 iunie, polițiștii rutieri împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român vor organiza acțiuni de control în trafic privind starea tehnică a mașinilor având ca scop reducerea cauzelor generatoare de accidente rutiere cu consecințe grave produse pe fondul defecțiunilor tehnice ale autovehiculelor.
Acțiunile vizează reducerea riscului rutier, prin sancționarea nerespectării normelor rutiere și a defecțiunilor tehnice constatate în cazul următoarelor tipuri de autovehicule:
- Cele destinate transportului de marfă cu masa totală maximă mai mică sau egală cu 3,5 tone;
- Autovehiculele cu capacitatea de transport persoane mai mică sau egală cu 8+1;
- Autovehicule destinate transportului de persoane în regim taxi.
Obiectivele prioritare ale activităților sunt: reducerea riscului de victimizare prin accidente rutiere produse pe fondul defecțiunilor tehnice, verificarea respectării legislației rutiere, respectiv verificarea legalității transportului efectuat în regim taxi și eliminarea activităților ilicite.
Controalele privind starea tehnică urmăresc efectuarea de inspecții ce vizează detectarea defectelor/neconformităților referitoare, după caz, la:
- Sistemul de frânare;
- Sistemul de direcție;
- Sistemul de reducere a zgomotului și a emisiilor poluante;
- Instalația de iluminare / semnalizare și echipamente electrice;
- Existența și autenticitatea seriilor / numerelor de identificare a vehiculelor;
- Vizibilitatea și legalitatea montării și utilizării luminilor de altă culoare sau intensitate, dispozitivelor ori accesoriilor de avertizare, decât cele omologate;
- Punți, roți, anvelope și suspensie;
- Corectitudinea datelor din certificatul de înmatriculare, concordanța acestora cu datele și caracteristicile tehnice ale vehiculelor;
- Deținerea inspecției tehnice periodice și valabilitatea acesteia;
- Deținerea Certificatului de agreare pentru activitatea de transport în regim taxi/viza anuală;
- Aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, lunetă sau pe geamurile laterale, cu excepția celor omologate și / sau certificate de către autoritatea competentă și care sunt marcate corespunzător.
Controlul tehnic în trafic se va aplica tuturor autovehiculelor, inclusiv celor înmatriculate în alte state, arată Poliția într-un comunicat.