De mai mulţi ani se discută foarte mult despre numeroasele şi gravele neajunsuri pe care le prezintă sistemul de pensii aplicat în ţara noastră din 1990 şi până în prezent.
În aceste abordări se face referire şi la „principiului contributivităţii”, dar fără ca cei mai mulţi care fac trimitere la acesta să cunoască, efectiv şi în mod real, în ce constă el, care sunt elementele fundamentale pe care se bazează, care este ideea esenţială pe care se întemeiază.
Atât în Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, în vigoare pe perioada 1 aprilie 2001 – 31 decembrie 2010, cât şi în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în vigoare de la 1 ianuarie 2011, principiul contributivităţii este definit (aproape) identic, aşa după cum rezultă şi din textele comparative prezentate mai jos:
În Legea nr. 19/2000: |
În Legea nr. 263/2010: |
„Art. 2. Sistemul public se organizează şi funcţionează având ca principii de bază […]: e) principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite;”. |
„Art. 2. Sistemul public de pensii se organizează şi funcţionează având ca principii de bază […]: c) principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite;”. |
Conform definiţiei din Legea nr. 263/2010, principiul contributivităţii constă (1) în constituirea fondurilor de asigurări sociale pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public de pensii, şi (2) în acordarea drepturilor de asigurări sociale din contribuţiile de asigurări sociale plătite.
Ca definiţie în lege, principiul contributivităţii sună foarte frumos în sensul că:
- sistemul public de pensii se organizează şi funcţionează pe baza acestui „principiu de bază”;
- fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public de pensii;
- drepturile de asigurări sociale se cuvin fiecăruia numai în funcţie de contribuţiilor de asigurări sociale plătite.
În realitate însă, în numele principiului contributivităţii, s-au săvârşit numeroase şi grave inechităţi, discriminări şi abuzuri în stabilirea „pensiilor speciale”, şi aceasta din cauza faptului că exorbitantele „pensii speciale” s-au acordat fără să aibă vreo acoperire (cât de mică) în plata de contribuţii de asigurări sociale.
Efectiv şi în mod real, exorbitantele „pensii speciale”, de până la 41.000 de lei lunar, s-au acordat (1) fără să se fi plătit contribuţii pentru constituirea unui fond din care să se acorde acestea, şi (2) fără ca acestea să se stabilească şi să se acorde în funcţie de contribuţiilor de asigurări sociale plătite.
*
Aşa după cum am mai arătat, în stabilirea pensiilor „principiul contributivităţi” se realizează doar în cazul în care pensia unui salariat se stabileşte numai şi numai în corelaţie directă cu contribuţiile pentru pensie achitate de acesta pe parcursul anilor de muncă, sau, altfel spus, acordarea pensiei fiecărui salariat se face numai şi numai din contribuţiile pentru pensie plătite efectiv, şi în mod real, de beneficiarul pensiei respective.
Aceasta presupune folosirea „contului individual de pensie”, cu ajutorul căruia se asigură cunoaşterea, clară şi precisă, a „fondului individual de pensie” pe care îl are fiecare salariat, în orice moment:
- pe perioada de cotizare,
- la data ieşirii sale la pensie, şi
- după ieşirea la pensie.
În aceste condiţii, fiecare pensie este stabilită numai şi numai în funcţie de contribuţiile efectiv achitate de salariatul respectiv pe parcursul anilor de muncă.
Autenticul principiu al contributivităţi în stabilirea pensiilor trebuie să se fundamentează pe următoarele elemente:
1. Pensia fiecăruia se stabileşte numai în funcţie de contribuţiile achitate, asigurându-se o corelaţie depline între (a) contribuţiile achitate pe parcursul anilor de muncă, şi (b) veniturile de care beneficiază sub formă de pensie, principiu care se poate exprima şi prin:
„Egalitate în contribuţiile plătite = egalitate în veniturile obţinute din pensii”,
„contribuţii egale plătite = venituri din pensii egale”;
„persoanele care sunt similare din punct de vedere al mărimii contribuţiilor plătite trebuie să fie similare şi din punct de vedere al mărimii veniturilor din pensii”;
„persoanele care au plătit aceleaşi contribuţii trebuie să fie tratate în mod asemănător, adică să primească aceleaşi venituri din pensie”.
Acest principiu fundamental, exprimat sub mai multe forme, se realizează, efectiv şi în mod real, numai şi numai în condiţiile în care se foloseşte „contul individual de pensie”, în care se evidenţiază, distinct pe fiecare salariat şi pensionar, în orice moment (a) contribuţiilor achitate pe perioada de cotizare, şi (b) fondul de pensie data ieşirii la pensie, şi după ieşirea la pensie.
2. Existenţa unei legi unice şi unitare a pensiilor, prin care să se asigure aplicarea întocmai, efectivă şi în mod real, a principiilor constituţionale, universal valabile în toate ţările lumii democratice, conform cărora „toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări” şi „nimeni nu este mai presus de lege” (în Constituţia României aceste principii sunt prevăzute la art. 16).
De menţionat faptul că, în România, s-au emis, din anul 2001 şi până în prezent, peste 100 de acte normative prin care au fost şi sunt reglementate, discriminatoriu şi pe bază de privilegii, peste 100 de „pensii speciale”, de care au beneficiat şi/sau beneficiază în jur de 300.000 de „pensionari de lux”, cu pensii de până la 41.000 de lei.
Unele dintre aceste „pensii speciale”, au fost eliminate de Guvernul Boc în 2010, când România era într-o profundă criza economică, iar deficitul bugetar ameninţa stabilitatea ţării; ulterior asupra cărora s-a revenit, chiar cu mai multe şi cu mai mari privilegii.
Cele peste 100 de acte normative, prin care au fost şi sunt reglementate „pensiile speciale”, au principii foarte diferite, atât între ele, cât şi faţă de Legii generale a pensiilor, aplicată tuturor salariaţilor din România.
3. Prin lege trebuie să se facă o distincţie clară între „pensie”, care trebuie să se plătească numai din bugetul asigurărilor sociale, şi „ajutorul social”, care trebuie să se plătească numai din bugetul de stat. În niciun caz şi sub nicio formă nu trebuie să se plătească pensii din bugetul de stat, cum tot aşa de bine din bugetul pensiilor nu trebuie să se facă plăţi pentru acordarea unor aşa-zise „ajutoare sociale”, care nu au un corespondent în achitarea contribuţiei pentru pensie, indiferent sub ce formă şi sub ce denumire se dau acestea, precum „pensiei sociale minime garantate”, „indemnizaţii sociale pentru pensionari” etc.
4. Actualizarea fondul de pensie al fiecărui salariat pe baza aceloraşi „coeficienţi de actualizare”, unici pe ţară, unici pentru toţi pensionarii, şi după aceleaşi principii, fără privilegii, fără discriminări şi fără ca cineva să fie mai presus de lege.
Spre exemplu, după acelaşi principiu după care se actualizează exorbitantele venituri de natură salarială şi pensiile bugetarilor de lux, să se actualizeze toate pensiile.
În actualele condiţii, de informatizare a societăţii, se poate aplica şi în România sistemul de pensii bazat pe autenticul principiu al contributivităţi.
Pentru a evidenţia cu mai multă claritate enormele diferenţe existente între sistemul de pensii bazat pe „punctul de pensie”, şi sistemul de pensii bazat pe „principiul contributivităţi”, în cele de mai jos se prezintă nivelul pensiilor care ar rezulta în cazul în care s-ar aplica „principiul contributivităţi”.
Pentru stat nu există un efect benefic mai mare şi mai sigur decât cel ce rezultă din folosirea, pe zeci de ani, fără plata vreunei dobânzi, şi fără nici un control, a contribuţiilor pentru pensie achitate de fiecare persoană.
De pildă, la numeroşi salariaţi, contribuţiile achitate în prima lună rămân la dispoziţia statului timp de până la 67 de ani fără plata vreunei dobânzi, respectiv până la 47 de ani pe perioada de până la ieşirea la pensie, după care încă până în jur de 20 de ani pe perioada de după ieşirea la pensie, până se consumă ultima pensie.
Unde se mai întâlneşte situaţia ca cineva să pună la dispoziţia unei entităţi, constant şi în mod sigur, sume de bani, timp de zeci de ani, de până la 47 de ani, fără ca deţinătorul acestor bani să aibă vreun control asupra lor, fără să ştie ce se face cu aceşti bani, cum sunt folosiţi, dacă mai există etc. ?
În plus, după ieşirea la pensie a onestului angajat, fondul de pensie al acestuia rămâne tot la dispoziţia „administratorului de pensii”, pe alţi zeci de ani, tot fără să aibă vreun control şi asupra acestora, fără să ştie ce se face cu aceşti bani, cum îi foloseşte, dacă nu cumva îi vor fi diminuaţi sau nu vor mai fi ?
În cele ce urmează discuţia se face cu privire la fondul de pensii administrat de stat.
În cazul unui salariat la care contribuţiile achitate rămân la dispoziţia statului timp de până la 67 de ani (47 de ani pe perioada de până la ieşirea la pensie, plus 20 de ani pe perioada de după ieşirea la pensie), fondul de pensii, în cazul în care (1) ar fi purtător de dobândă compusă, şi (2) s-ar baza pe „contul individual de pensie”, ar asigura plata unei pensii de până la 8 ori mai mari faţă de nivelul pensiei (1) calculate pe baza „punctului de pensie”, şi (2) pe care acesta o avea până la 31 decembrie 2016.
Aşa după cum se poate constata cu uşurinţă:
1) la un salariu lunar de 1.000 de euro,
2) cu o cotă totală (cumulată, angajat + angajator) de contribuţie pentru pensie, de 30%; de menţionat că, în unii ani, precum în 2001, cota maximă pentru condiţii speciale de lucru a fost de 45%,
3) cu o dobândă compusă de 5% pe an, care să exprime, spre exemplu, media anuală a inflaţiei, care, în unii ani, a fost de 3 cifre, precum: 256,1 în anul 1993; 210,4 în anul 1992; 170,2 în anul 1991; 158,4 în anul 1997; 136,7 în anul 1994 etc.,
4) după o perioadă de cotizare de 40 de ani (adică la data ieşirii la pensie),
disponibilul din „contul individual de pensie” este de:
- 144.000 lei calculat fără dobândă;
- 459.714 lei calculat cu o dobândă compusă de 5%;
- 459.714 : 144.000 = 3,19 ori mai mare în cazul în care contribuţiile beneficiază de dobânda compusă de 5% pe an, faţă de cazul în care acestea nu sunt purtătoare de dobândă.
Depozitul din contul individual de pensie, de 459.714 euro, va asigura acestui pensionar o pensie lunară, pe cei 10 ani (= 10 ani x 12 luni pe an = 120 de luni), de 459.714 euro : 120 de luni = 3.831 de euro lunar, deci de 3,83 de ori mai mare decât salariul avut, de 1.000 de euro.
În condiţiile în care se calculează lunar dobândă compusă, la soldul din „contul individual de pensie”, cu cota de 5% pe an, pe perioada celor 40 de ani de cotizare, veniturile din dobânzi, de 315.714 euro, depăşesc suma cotizaţiilor, de 144.000 de euro, de 315.714 : 144.000 = 2,19 ori.
În cazul în care şi după data ieşirii la pensie continuă să se calculeze dobânzi şi la soldul din „contul individual de pensie”, aşa cum este normal, are loc multiplicarea disponibilului din „contul individual de pensie”, în special în cazul aplicării dobânzii compuse.
La perioada de cotizare de 40 de ani (= 40 de ani x 12 luni = 480 de luni), cu un nivel anual al dobânzii compuse anuale de 5%, disponibilul din „contul individual de pensie” (= contribuţia + dobânda), la data ieşirii la pensie = [contribuţia] + [dobânda] = [480 de luni x 300 de euro contribuţia lunară] + [dobânda] = [144.000 de euro] + [315.714] = 459.714 euro.
Concluzia: la perioada de cotizare de 40 de ani, cu un nivel al dobânzii compuse anuale de 5%, dobânda, de 315.714 euro, depăşeşte de 2,19 ori nivelul contribuţiilor achitate, de 144.000 de euro.
Foarte important este să se aibă în vedere şi faptul că disponibilul din „contul individual de pensie” nu se consumă imediat şi în totalitate la data ieşirii la pensie.
Disponibilul din „contul individual de pensie” este purtător de dobândă şi după ieşirea la pensie, pe întreaga perioadă de acordare a pensiei.
Dacă disponibilul (soldul) din „contul individual de pensie”, existent la data ieşirii la pensie, este deosebit de mare, iar pensia lunară la un nivel redus (faţă de contribuţiile achitate), se poate ajunge în situaţia ca dobânda lunară să fie mai mare decât pensia lunară (de 1.000 de euro luată ca exemplu în această lucrare), ceea ce conduce la posibilitatea ca disponibilul din „contul individual de pensie” să crească pe perioada acordării pensiei.
Într-un asemenea caz, nivelul lunar al pensiei, de 1.000 de euro, rămâne constant, iar disponibilul din „contul individual de pensie” creşte la infinit, ceea ce conduce la situaţia de a se acorda „pensie perpetuă”, de 1.000 de euro, pe o perioadă nedeterminată, infinită.
Aceasta ca urmare a faptului că, aşa după cum am mai arătat, soldul existent la data pensionării nu numai că nu se consumă, dar creşte mereu pe seama dobânzii, care este mai mare decât pensia lunară.
Într-o asemenea situaţie se ridică următoarele probleme:
- Nivelul până la care trebuie mărită pensia pentru ca disponibilul din „contul individual de pensie” să fie consumat într-o perioadă finită de timp.
- Perioada de timp pe care trebuie recalculată pensia.
În cazul în care disponibilul din „contul individual de pensie” este purtător de dobândă compusă atât pe perioada de cotizare, cât şi pe perioada de acordare a pensiei (aşa după cum este normal), se ajunge, în unele cazuri, la acordarea pensiei, de 1.000 de euro lunar, în mod perpetuu, veşnic, la nesfârşit, pe o perioadă infinită.
Cu toate că o asemenea situaţie pare de necrezut, acest lucru este demonstrat, în modul cel mai convingător, prin calcule matematice şi economice, ale căror rezultate nu pot fi contestate de persoanele cu pregătire în domeniu.
Aşa după cum am mai arătat, este de neconceput ca statul să primească şi să folosească, pe perioade de până la 47 de ani, contribuţiile pentru pensii şi fondurile de pensiile a peste 10 milioane de persoane, fără să acorde dobândă.
Un sistem de pensii care încasează, în mod sigur şi cu regularitate, lună de lună, pe perioade de până la 47 de ani, contribuţii fără să acorde dobândă, sau care să nu asigure actualizarea acestora la inflaţie, este nu numai inechitabil, dar şi fraudulos.
Pe baza „legilor speciale”, pe care şi le-au făcut numai pentru propriul interes, veniturile mega-salariaţilor şi ale mega-pensionarilor cresc chiar şi de mai multe ori într-un an, cu procente chiar de câteva ori mai mari decât rata inflaţiei.
Ca urmare, şi din punct de vedere al sistemului de pensii este echitabil să se acorde dobândă compusă (1) pentru contribuţiile pentru pensie achitate pe parcursul anilor de muncă, şi (2) pentru fondul de pensii al fiecărui pensionar,
În toate ţările OCDE este introdusă componenta bazată pe capitalizare în sistemul de pensii.
În prezent, şi în celelalte state dezvoltate ale lumii, sumele economisite şi depuse spre păstrare, acumulare şi/sau fructificare sunt purtătoare de dobândă compusă.
Orice sistem de pensii bazat pe principiul contributivităţii trebuie să se fundamenteze pe metoda de calcul a dobânzii compuse.
Nivelul pensiei care rezultă în diferite variante (1) ale perioadei de cotizare, (2) ale dobânzii compusă:
● Spre exemplu, la o perioadă de cotizare de 40 de ani, cu o dobândă compusă de 4% pe an calculată la disponibilul din „contul individual de pensie”, atât pe perioada cotizării, cât şi pe durata acordării pensiei, pentru o pensie de 1.000 de euro lunar (din considerente de simplificare a calculelor, salariul este considerat constant pe întreaga perioadă de cotizare), cu o cotă de contribuţie de 30%, deja se ajunge în situaţia de „pensie perpetuă”, adică pensia se poate acorda pe o perioadă infinită.
Aceasta ca urmare a faptului că, în aceste condiţii, dobânda lunară la disponibilul din „contul individual de pensie”, de 1.181,96 de euro, este mai mare decât pensia lunară de 1.000 de euro, stabilită la nivelul salariului de 1.000 de euro.
Pentru ca disponibilul din „contul individual de pensie” să fie consumat într-o perioadă finită de timp, trebuie ca pensia lunară să fie mai mare decât dobânda lunară, de 1.181,96 de euro.
La un nivel al pensiei lunare de 1.181,96 de euro, egală cu dobânda lunară, de 1.181,96 de euro, se consumă numai dobânda lunară, ceea ce face ca disponibilul din „contul individual de pensie” existent la data pensionării să rămână permanent nemodificat.
La o pensie lunară de 1.000 de euro, egală cu salariului lunar, disponibilul din „contul individual de pensie” va creşte continuu, la infinit, aşa după cum se poate constata şi din tabelul de mai jos.
Disponibilul din „contul individual de pensie”, după data ieşirii la pensie, după 40 de ani de cotizare, în condiţiile în care acesta este purtător de dobândă compusă şi pe perioada acordării pensiei lunare, de 1.000 de euro
în euro
Nr. crt. |
|
Nivelul dobânzii compuse |
|
4% pe an |
5% pe an |
||
10.1 |
La data ieşirii la pensie |
335.770 |
459.714 |
10.2 |
După 10 ani de la data ieşirii la pensie |
352.836 |
601.224 |
10.3 |
După 12 ani de la data ieşirii la pensie |
357.146 |
639.026 |
10.4 |
După 20 ani de la data ieşirii la pensie |
378.279 |
834.292 |
10.5 |
După 30 de ani de la data ieşirii la pensie |
416.210 |
1.218.158 |
Numai la un nivel al pensiei mai mare decât nivelul dobânzii lunare, de 1.181,96 de euro, începe să se consume din soldul „contului individual de pensie”, existent la data pensionării.
Cu cât diferenţa dintre pensia acordată lunar şi nivelul dobânzii lunare, de 1.181,96 de euro, este mai mare, cu atât mai mult se reduce perioada pe care se poate acorda pensia.
Spre exemplu, la o pensie lunară de 1.200 de euro rezultă că disponibilul din „contul individual de pensie” se va consuma într-o perioadă de 66,44 ani, aşa după cum se demonstrează prin calculul matematic din exemplele din lucrările menţionate.
Mărind pensia lunară la 1.800 de euro, disponibilul din „contul individual de pensie” se va consuma în 24,21 ani.
Chiar şi la un nivel al dobânzii compuse de numai 3% pe an, se asigură o pensie lunară de 1.000 de euro pe o perioadă de 39,6 ani, deci de aproape 40 de ani.
● La o perioadă de cotizare de 40 de ani, cu o dobândă compusă de 5% pe an, cu o cotă de contribuţie de 30%, se ajunge mult mai repede la acordarea de „pensie perpetuă”, la un nivel mult mai mare faţă de ceea ce rezultă în condiţiile practicării unei dobânzi compuse de 4% pe an.
Cu o dobândă compusă de 5% pe an rezultă că, la un nivel al pensiei lunare de sub 1.907,53 de euro, se asigură o „pensie perpetuă”, adică pe o perioadă infinită (¥), aşa după cum rezultă din anexa nr. 8 din lucrările menţionate.
La un nivel al pensiei lunare de 1.907,53 de euro se consumă numai dobânda lunară, care este tot de 1.907,53 de euro, ceea ce face ca disponibilul din „contul individual de pensie” de la data pensionării să rămână constant.
Numai la un nivel al pensiei de peste 1.907,53 de euro începe să se consume din soldul „contului individual de pensie”, existent la data pensionării.
Cu cât această diferenţă dintre (1) pensia acordată lunar şi (2) nivelul dobânzii compuse, de 1.907,53 de euro lunar, este mai mare, cu atât mai mult se reduce perioada pe care se poate acorda pensia.
Altfel spus, cu cât creşte pensia lunară peste 1.907,53 de euro, cu atât se va reduce perioada pe care se poate acorda pensia respectivă.
De pildă, la o pensie lunară de 2.000 de euro rezultă că disponibilul din „contul individual de pensie” se va consuma într-o perioadă de 61,6 ani.
Mărind pensia lunară la 3.000 de euro, disponibilul din „contul individual de pensie” se va consuma în 20,24 ani.