8 Decembrie, 2019

Spitalizare gratuită pentru victimele accidentelor și cele ale agresiunilor

Camera Deputaților a adoptat definitiv un proiect de lege care fusese votat și în Senat anul trecut și care prevede ca victimele accidentelor rutiere sau ale agresiunilor cu autor necunoscut să beneficieze de serviciile medicale de spitalizare chiar dacă au calitate de asigurat.

Proiectul va intra în vigoare imediat după promulgare și publicarea în Monitoul Oficial.

Inițiatorii au argumentat, în expunerea de motice, că victima unui accident nu are nicio vină că autorul nu a putut fi identificat și tras la răspundere, inclusiv pentru plata unor despăgubiri sau cheltuieli medicale generate de incidentul respectiv. Mai mult, parlamentarii dau exemple de cazuri în care victimele au fost chemate în instanță pentru recuperarea unor prejudicii, de către furnizorii de servicii medicale: “Există persoane care achită aceste daune imputate, deoarece nu cunosc în profunzime textul aplicabil de lege. Chemarea în judecată emisă de către o autoritate sau un spital public generează față de populație o aparență de legalitate, motiv pentru care multe persoane achită sumele astfel solicitate”.

Astfel, s-a prevăzut într-un mod mai clar în lege faptul că victimele accidentelor nu sunt obligate să achite cheltuielile medicale, în cazurile în care autorii accidentelor nu pot fi identificați.

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății

Art. 320, alin. (1) se modifică și va avea următorul conținut:

“(1) Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, precum și daune sănătății propriei persaone, din culpă, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată. Cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată nu pot fi recuperate de la victimele agresiunilor sau ale accidentelor cu autor necunoscut.

Așadar, obligațiile de plată rezultate în urma asistenței medicale pentru victimele unor accidente rutiere sau agresiuni – în cazurile în care autorul este necunoscut – nu vor mai fi imputate acestor persoane.

Ai nevoie de Legea nr. 95/2006? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu