Pentru scopurile acestui material, ne vom referi numai la acele reglementări care guvernează soluţionarea contestaţiilor şi pe care le vom ilustra cu o recenta decizie a Curţii Constituţionale la care a fost exprimată şi o opinie separată.

■ Potrivit art. 255 din actul normativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al autorităţii contractante, prin încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, poate solicita, prin contestaţie, anularea actului, obligarea autorităţii contractante de a emite un act, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ-jurisdicţională, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă. Prin act al autorităţii contractante se înţelege orice act administrativ, orice altă operaţiune administrativă care produce sau poate produce efecte juridice, neîndeplinirea în termenul legal a unei obligaţii prevăzute de ordonanţa de urgenţă, omisiunea ori refuzul de a emite un act sau de a efectua o anumită operaţiune, în legătură cu sau în cadrul procedurii de atribuire.

● În vederea soluţionării contestaţiilor pe cale administrativ-jurisdicţională, potrivit art. 256 (1), partea care se consideră vătămată are dreptul să se adreseze Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu respectarea prevederilor art. 256² şi 270-271 referitoare la termene şi la conţinutul contestaţiei.

● Căi de atac împotriva deciziilor Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Potrivit art. 283 din ordonanţă, instanţa competentă să soluţioneze plângerea formulată împotriva deciziei pronunţate de Consiliu este curtea de apel, secţia de contencios-administrativ şi fiscal în a cărei rază se află sediul autorităţii contractante. Cu excepţia cazurilor în care plângerea are ca obiect contestarea amenzii, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nu are calitatea de parte în proces. Instanţa competentă să soluţioneze plângerea formulată împotriva deciziei pronunţate de Consiliu privind procedurile de atribuire de servicii şi/sau lucrări aferente infrastructurii de transport de interes naţional, aşa cum este definită de legislaţia în vigoare, este Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Plângerea se soluţionează potrivit dispoziţiilor din Codul de procedură civilă. După soluţionarea plângerii de către instanţa prevăzută în cele două situaţii de mai sus,, dosarul cauzei se restituie de către instanţă Consiliului.

● Soluţia instanţei. Instanţa, admiţând plângerea, modifică decizia Consiliului, dispunând, după caz:

- anularea în tot sau în parte a actului autorităţii contractante;

- obligarea la emiterea actului de către autoritatea contractantă;

- îndeplinirea unei obligaţii de către autoritatea contractantă, inclusiv eliminarea oricăror specificaţii tehnice, economice sau financiare discriminatorii din anunţul/invitaţia de participare, din documentaţia de atribuire sau din alte documente emise în legătură cu procedura de atribuire;

- orice alte măsuri necesare remedierii încălcării dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice.

Instanţa, sesizată cu o plângere împotriva unei decizii a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care acesta a soluţionat contestaţia pe excepţie, admiţând plângerea, va desfiinţa decizia respectivă şi va reţine cauza spre judecare pe fond cu luarea în considerare a motivelor care au determinat desfiinţarea deciziei.

În situaţia în care instanţa admite plângerea, modifică decizia Consiliului şi constată că actul autorităţii contractante a încălcat prevederile legislaţiei în materia achiziţiilor publice, iar contractul a fost încheiat înainte de comunicarea deciziei de către Consiliu, încălcându-se astfel prevederile statuate de ordonanţa de urgenţă.

Instanţa poate respinge pe fond plângerea.

O ultima prevedere la acest capitol este dată de alineatul (5) al art.286 potrivit căruia hotărârea pronunţată de instanţă este definitivă şi irevocabilă.

■ Critică de neconstituţionalitate. În soluţionarea unui dosar din 2010, prin încheierea pronunţată, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 256 alin. (1), art. 283 şi art. 285 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de o societate comercială.

● Motivarea excepţiei de neconstituţionalitate. Autoarea criticii de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile criticate contravin prevederilor art. 21 alin.(4) din Constituţie. Astfel, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor desfăşoară o activitate administrativ-jurisdicţională care, potrivit textului constituţional invocat, ar trebui să fie facultativă. Această condiţie nu este respectată de textul criticat, doar unele litigii fiind soluţionate direct de către instanţa de judecată, regula fiind în sensul sesizării Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. De asemenea, dispoziţia potrivit căreia hotărârea pronunţată de instanţă este definitivă şi irevocabilă încalcă principiul dublului grad de jurisdicţie stabilit de legea organică nr.554/2004 în materia contenciosului administrativ.

● Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate. Textele criticate au următorul conţinut:

- Art. 256 alin. (1):

"În vederea soluţionării contestaţiilor pe cale administrativ-jurisdicţională, partea care se consideră vătămată are dreptul să se adreseze Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu respectarea prevederile art. 256² şi 270-271.";

- Art. 283:

"(1) Instanţa competentă să soluţioneze plângerea formulată împotriva deciziei pronunţate de Consiliu este curtea de apel, secţia de contencios-administrativ şi fiscal în a cărei rază se află sediul autorităţii contractante. Cu excepţia cazurilor în care plângerea are ca obiect contestarea amenzii, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nu are calitatea de parte în proces.

(2) Plângerea va fi soluţionată în complet format din 3 judecători.

(3) Plângerea se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 304¹ din Codul de procedură civilă. Prevederile secţiunii a 9-a se aplică în mod corespunzător.

(4) După soluţionarea plângerii de către instanţa prevăzută la alin. (1) sau (11), dosarul cauzei se restituie de către instanţă Consiliului.";

- Art. 285 alin. (5):

"Hotărârea pronunţată de instanţă este definitivă şi irevocabilă."

● Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse:

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile art. 285 alin. (5) încalcă principiul dublului grad de jurisdicţie, stabilit de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită. Astfel, în jurisprudenţa sa constantă, instanţa de contencios constituţional a statuat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. De altfel, printr-o decizie anterioară Curtea a statuat că "accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Astfel, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac". În acest sens este şi Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr.1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994. În ceea ce priveşte invocarea în sprijinul criticii de neconstituţionalitate a dreptului la dublul grad de jurisdicţie, Curtea constată că acest drept este reglementat prin dispoziţiile art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fiind recunoscut doar în materie penală, ceea ce nu este cazul în speţa dedusă controlului de constituţionalitate.

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile criticate încalcă prevederile art.21 alin. (4) din Constituţie, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi primită. Astfel, Curtea observă că, raportat la momentul introducerii acţiunii în justiţie, partea interesată avea posibilitatea optării între parcurgerea căii administrativ-jurisdicţionale sau introducerea acţiunii direct în faţa instanţei de judecată. De altfel, Curtea constată că nemulţumirea autorului excepţiei se bazează pe o aplicare greşită a dispoziţiilor criticate de către instanţă, ceea ce excedează controlului de constituţionalitate realizat de instanţa de contencios constituţional.

Pentru considerentele expuse în cursul examinării cauzei, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. Decizia nr.300/2011, definitivă şi general obligatorie, a fost publicată în M.Of.nr. 312 din 6 mai a.c.

● Opinie separată. Judecător Prof. univ. dr. Iulia Motoc, în dezacord cu soluţia pronunţată de Curtea Constituţională, consideră că aceasta ar fi trebuit admisă, pentru motive care sunt expuse în expunerea ataşată la decizie (vezi textul complet în Monitorul oficial nr.312/2011). Ne rezumăm să redăm ultimul punct, VI, al concluziilor autoarei opiniei separate: «Având în vedere obiectul excepţiei, admiterea acesteia ar fi dus la extinderea controlului de constituţionalitate la întreg capitolul care dispune asupra acestei etape - Capitolul IX - Soluţionarea contestaţiilor -, potrivit art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, care prevede că în caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare"».