10 Decembrie, 2018

Simplificări în procedura adopţiei şi noi indemnizaţii lunare

Legea adopţiei va fi modificată astfel încât copiii din sistemul de protecție socială să își găsească mai ușor familii adoptatoare, conform unui proiect de lege pus în dezbatere publică pe pagina Ministerului Muncii, inițiatorul măsurilor.

Principalele modificări țin de procedura de adopție internă, care va fi mai ușor de realizat, precum și măsuri de flexibilizare a procedurii de evaluare și de pregătire a adoptatorilor.

Proiectul include eliminarea prevederilor referitoare la căutarea rudelor de până la gradul IV și posibilitatea ca managerul de caz să finalizeze planul individualizat de protecție anterior împlinirii termenelor prevăzute de lege.

Copii vor fi urmăriți mult mai atent după ce sunt adoptați, iar directorii de la Protecția Copilului vor controla trimestrial modul în care subordonații respectă dispoziţiile. Nerespectarea atribuției de urmărire a evoluției copilului de către director constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 2.000 lei și 3.500 lei.

Pentru ușurarea procedurilor, proiectul mai prevede extinderea durata de valabilitate a atestatului de persoană/familie aptă să adopte de la 2 ani, cât este în prezent, la 5 ani.

Adopția internă va fi încurajată și prin măsura de acordare a unei indemnizații lunare, până la vârsta de 18 ani a copilului, de:

600 lei pentru fiecare copil adoptat care se află în una din următoarele situații:

- are vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani;

- este încadrat în grad de handicap ușor sau mediu;

- face parte dintr-un grup de 2 frați adoptabili împreună.

900 lei pentru fiecare copil adoptat care se află în una din următoarele situații:

- a împlinit vârsta de 7 ani;

- este încadrat în grad de handicap accentuat sau grav;

- face parte dintr-un grup de cel puțin 3 frați adoptabili împreună.

Cuantumul indemnizației se majorează cu 25% dacă copilul adoptat întrunește două dintre condițiile menționate și cu 50% dacă copilul adoptat întrunește toate cele trei condiții menționate.

Și unele cheltuieli ale familiei adoptatoare privind servicii de recuperare/reabilitare ale copilului se vor deconta, în limita sumei de 1.500 RON pe an. Iar familiile care vin din alt județ pentru a adopta un copil dintr-un centru social vor avea decontate cheltuieli de cazare în limita a 200 lei/zi, pentru cel mult 10 zile.

În termen de 4 luni de la publicarea proiectului de lege adoptat, în Monitorul Oficial, Ministerul Muncii va expune și normele de aplicare a acestuia.

Ai nevoie de Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

 comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Un comentariu

  • Răspunde
    gabi
    iulie 17 2018

    buna ziua

    s-a publicat in monitorul oficial modificarile aduse legii adoptiei ? in ce stadiu se gaseste ? multumesc

Scrie un comentariu