Senatul a adoptat în ședința din 18 septembrie, proiectul de lege care prevede impozitarea pensiilor de serviciu cu 76 de voturi pentru și 16 abțineri. Actul normativ stabilește impozitarea cu 30% a pensiilor cuprinse între 7.000 și 10.000 de lei și cu 50% a celor de peste 10.000 lei.

Senatorii au mai aprobat ca și indemnizațiile foștilor șefi ai statului, de peste 7.000 lei, să fie impozitate.

Conform proiectului, beneficiarii pensiilor speciale înseamnă persoanele care realizează venituri din „pensii și/sau indemnizații pentru limită de vârstă, primite în baza unor legi/statute speciale denumite în continuare contribuabili”, care sunt obligate la “plata taxei pe veniturile din pensii și indemnizații pentru limită de vârstă, denumită în continuare taxă„. Mai exact, angajații care au lucrat ca militarii, polițiștii, magistrații, diplomații și aviatorii, dar și funcționarii publici parlamentari sau cu statut special, se vor supune noilor taxe.

Unul dintre argumentele invocate pentru această măsură a fost cel al cheltuielii extrem de mari de la bugetul de stat, cu achitarea acestor pensii speciale, cuantumul fiind de aproximativ 1 miliard de euro anual, care înseamnă aproximativ jumătate din deficitul înregistrat de fondul de pensii. Marea majoritate a pensionarilor din România a avut calculată pensia conform contribuției și au un venit mediu lunar de 1.100 de lei, într-un procent de peste 80% (conform sondajelor invocate), iar veniturile acestor pensionari din sistemele de ordine publică, se situează, în medie, între 4.000 lei și 17.000 lei cuantumul pensiei, astfel că se produce o diferență prea mare.

Codul fiscal

Art. 1343 – Calculul, reţinerea, plata şi declararea taxei pe veniturile din pensii şi indemnizaţii pentru limită de vârstă

(1)   Plătitorii de venituri din pensii şi/sau indemnizaţii pentru limită de vârstă au obligaţia lunară, de a calcula, reţine, declara şi plăti taxa la bugetul de stat.

(2)    Taxa se calculează prin aplicarea următorului barem lunar asupra venitului lunar taxabil, determinat potrivit art. 1342 alin. (1) sau alin. (2), după caz:

Tranşe de venit lunar taxabil – lei –

Taxă – lei –

până la 7.000, inclusiv

0%

7001 – 10.000, inclusiv

30%

peste 10.000

900 + 50% pentru ceea ce depăşeşte suma de 10.000 lei

(3)   în cazul contribuabililor care realizează lunar venituri cumulate, de la mai mulţi plătitori, taxa se recalculează prin aplicarea baremului lunar prevăzut la alin. (2) asupra venitului lunar taxabil, determinat potrivit art. 1342 alin.(2) din care se deduce taxa reţinută de către fiecare plătitor de venit.

Actul normativ va fi transmis Camerei Deputaților, decizională în acest caz. Impactul bugetar estimat pentru anul viitor este de jumătate de miliard de lei, conform datelor de la Ministerul de Finanțe.

Ai nevoie de Codul fiscal? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here