Proiectul legislativ de înființare a birourilor notariale de stat, prin care s-ar fi eliminat exclusivitatea pe care o au birourile individuale în privința onorariilor, despre care Legestart a scris aici, a fost respins de senatorii din Comisia Juridică.

Parlamentari au justificat, în raportul de respingere votat în unanimitate, că actul normativ nu aduce îmbunătățiri legislative. De altfel, și Guvernul a avizat negativ propunerea, doar Consiliul Legislativ fiind de acord cu ea.

Proiectul prevede ca, pe lângă cele două forme de exercitare a profesiei de notar – biroul individual şi societatea profesională, să se înființeze și biroul public, unde va lucra personal specializat și personal auxiliar, la fel ca la celelalte categorii existente deja. Diferența, susțin inițiatorii legii, ar fi în stabilirea tarifelor, care ar fi mult mai mici:

“Propunem deschiderea pieţei notarilor ca alternativă la intensificarea competiţiei şi eliminarea eventualelor înţelegeri în stabilirea onorariilor. În acest moment notarii nu îşi fac concurenţă unii altora, aşa că la orice cabinet am merge, acelaşi onorariu ni se cere pentru acelaşi serviciu”, se mai arată în expunerea de motive a proiectului. Aceiași paramentari invocă date oficiale conform cărora România are cele mai ridicate tarife de 21 de state europene analizate.

Lege pentru modificarea și completarea Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995.

Art. 4 – (1) După lit. b) se introduce o nou literă, lit. c), cu următorul cuprins:

“c) birou public.”

Art. 4 – După alin. (4) se introduce un nou alineat, alin. (41), cu următorul cuprins:

“Prin excepție de la prevederile art. 173, în cadrul biroului public își exercită funcțiile un notar public de stat, angajați cu studii superioare și personal auxiliar.”

Chiar dacă va fi respins de Senat, aceasta este prima camera sesizată, astfel că proiectul legislativ mai are șanse să treacă de votul parlamentarilor, dacă va fi votat în Camera Deputaților.

Ai nevoie de Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

 comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here