World Trade Institute Bucharest (WTIB) organizează, în perioada 24 – 26 iulie 2015, la Hotel International din Sinaia, seminarul „Cum să controlezi costurile companiei”, eveniment ce vizează implementarea sistemelor de monitorizare în timp real a costurilor şi eficientizarea economica prin acestora.

Seminarul, susţinut de dna. Maria Costache, ofera participanţilor modelul unui sistem integrat de management al costurilor (SIMC) cu toate avantajele ce decurg din acesta:

  • elaborarea unor instrumente viabile de planificare şi analiză în timp real a performanţelor economice şi a creşterii sustenabile;
  • identificarea purtătorilor de costuri în cadrul activităţii generale a întreprinderii;
  • identificarea posibilelor surse de pierderi ascunse, a potentialului de profit neutilizat in prezent si implicit de crestere a profitabilitatii viitoare a companiei
  • punerea la punct a unui sistem eficient de management al surselor de finantare

Evenimentul se adresează tuturor acelora care doresc să îşi consolideze cunoştinţele în domeniul analizei şi calculaţiei costurilor şi să dobândească cunoştinţele practice necesare demersului de reorganizare a activităţii pe centre de responsabilitate.

TEMATICA

1.  Metode de analiză a costurilor

  • Utilizarea costului marginal în fundamentarea profitului maxim; Legatura dintre variaţia cifrei de afaceri şi variaţia corespunzătoare a rezultatelor.

2. Influenţa structurii costurilor asupra performanţelor globale

  • Sensibilitatea costurilor şi a profitului în funcţie de variaţiile volumului de activitate;
  • Noţiunea de punct critic şi semnificaţia sa (prag de rentabilitate);

3. Analiza riscurilor

  • Riscul financiar; Riscul de exploatare şi efectul de levier;
  • Elasticitatea şi rezultatul economic în raport cu nivelul de activitate şi în raport cu punctul critic;
  • Studiu de caz: determinarea pragului de rentabilitate.

4. Tabloul de Bord – Sistem de Informaţie şi Control

5. Management Control System

  • Procesul de elaborare a Bugetelor în cadrul SIMC
  • Caracteristicile generale ale unui sistem de contabilizare a costurilor prestabilite

6. MRP: Managementul Resurselor Firmei

7. Concluzii. Indicaţii finale

Pentru informaţii suplimentare şi înscrieri accesaţi pagina evenimentului sau contactaţi WTIB la: e-mail: wtib@wtib.ro/ fax: (021) 319 12 96.

LEAVE A REPLY

Adaugă comentariu!
Adaugă nume aici