Noul Guvern a adoptat în prima sa ședință o Ordonanță de Urgență care aduce o serie de modificări în structura Executivului, Una dintre ele se referă la reluarea concursurilir pentru posturile şi funcţiile vacante şi temporar vacante din instituțiile publice.

„ Se instituie o derogare de la  dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv pentru posturile şi funcţiile vacante şi temporar vacante, altele decât cele prevăzute la art. II din Legea nr. 203/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, pot fi organizate şi desfăşurate concursuri în condiţiile legii, până la data de 1 iunie 2022, cu încadrarea în creditele de angajament şi creditele bugetare aprobate în bugetul pentru anul 2022”, se arată în comunicatul de presă al Guvernului.

De asemenea, s-a stabilit că atribuțiile viceprim-miniștrilor se stabilesc prin decizie a prim-ministrului. Iar  Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului se reorganizează prin divizare parțială, partea corespunzătoare activităților și personalului din domeniul antreprenoriatului, IMM-urilor, investițiilor străine, mediului de afaceri, turismului și comerțului exterior se transmite Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, care se înființează.

Tot Ministerul Antreprenoriatului și Turismului va gestiona și schema de ajutor de stat privind sprijinirea industriei cinematografice, constituită conform Hotărârii Guvernului nr. 421/2018, și, totodată, va asigura resursele financiare necesare conservării și pazei activelor realizate de România pentru Combinatul Minier de Îmbogățire a Minereurilor Acide cu conținut de fier de la Krivoi Rog – Ucraina.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse se înființează prin preluarea unor părți din Ministerul Muncii și Protecției Sociale, corespunzătoare domeniului familiei și egalității de șanse, și prin preluarea părții aferente tineretului de la Ministerul Tineretului și Sportului. Ca urmare a divizării, Ministerul Muncii și Protecției Sociale își schimbă denumirea în Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, iar Ministerul Tineretului și Sportului își schimbă denumirea în Ministerul Sportului.

De asemenea, se reorganizează Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, prin divizare parțială, prin desprinderea activităților și personalului din domeniul protecției și promovării persoanelor cu dizabilități și transmiterea către Autoritatea pentru Protecția Persoanelor cu Dizabilități, care se înființează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. Organizarea şi funcționarea Autorității pentru Protecția Persoanelor cu Dizabilități se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here