Guvernul a aprobat în cadrul şedinţei de astăzi, 9 septembrie 2015, majorarea cu 30 de lei a plafonului până la care pensionarii cu venituri reduse beneficiază de medicamente compensate, măsura urmând să se aplice de la 1 octombrie.

Potrivit informaţiilor furnizate de Executiv, pensionarii ale căror venituri provenite numai din pensii sunt de până la 700 de lei/lună vor beneficia de majorarea cu 10% a plafonului prețului de referință/prescripție a medicamentelor compensate, respectiv de la 300 de lei la 330 de lei.

Proiectul de hotărâre mai prevede că, începând cu data de 1 octombrie 2015, 17 tipuri de medicamente ce nu se mai regăsesc în ghidurile naționale și internaționale de practică terapeutică să fie retrase din Lista de medicamente ce cuprinde denumirile comune internaționale (DCI) corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, precum și acelea care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, după cum urmează:

  • 9 DCI (Rimonabantum, Efalizumbantum, Alemtuzumab, Combinații rosiglitazonum+glimepiridium, Rosiglitazonum, Drotrecogium alfa, Daclizumabum, Sibutraminum) au fost retrase în urma deciziei Comisiei Europene de suspendare a autorizației de punere pe piață;
  • 5 DCI (Bifonazolum, Natrii fluoridum, Dexpanthenolum, Benzoylis Peroxidum, Clemastinum) au fost delistate deoarece reprezintă medicamente care se eliberează fără prescripție medicală în Nomenclatorul Medicamentelor de uz uman;
  • 1 DCI (Natrii iodidum) a fost retras datorită utilizării sale exclusiv în scop diagnostic;
  • 2 DCI (Glucosaminum și Ginkgo Biloba) nu vor mai face parte din lista medicamentelor compensate în urma evaluării efectuate de Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (ANMDM).

În plus, se reglementează mutarea altor 21 de medicamente (Ranitidinum, Famotidinum, Nizatidinum, Sucralfatum, Mebeverinum, Trimebutinum, Domeperidonum, Acid omega-3-esteri etilici 90, Trimetazidinum, Nicergolinum, Vincaminum, Diosminum, Aciclovirum, Calcitoninum, Piroxicamum, Nimesulidum, Acidum ibandronicum, Stronium Ranelatum, Clonazepamum, Piracetamum, Erdosteinum) pe o sublistă cu procent de compensare de 20%.

Sursa: Guvernul României

(P) Aveţi nevoie de acte normative actualizate la zi? Le puteţi cumpăra online (format PDF, MOBI) de pe Lege5.ro! Lege5 este cel mai performant soft de documentare legislativă din România şi este creat pentru a fi utilizat pe orice dispozitiv aveţi la îndemână: Online, Mobile, Desktop şi Cloud.

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here