Guvernul României a aprobat în ședința din 16 mai 2024 Hotărârea de Guvern nr. 504/2024 pentru modificarea lit. h) a articolului unic din Hotărârea Guvernului nr. 319/2019, care stabilește bazele de date relevante pentru compararea datelor din registrul cu numele pasagerilor din transportul aerian.
Această reglementare are ca scop extinderea bazelor de date gestionate de Inspectoratul General al Poliției Române, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cu care Unitatea națională de informații privind pasagerii poate compara datele din registrul cu numele pasagerilor din transportul aerian.
Astfel, litera h) a articolului unic din Hotărârea Guvernului nr. 319/2019 este completată cu următoarele baze de date:
- Evidența informatică a persoanelor date în urmărire – „Urmăriți”;
- Evidența informatică a persoanelor dispărute – „Dispăruți”;
- Evidența informatică a măsurilor preventive neprivative de libertate și a persoanelor față de care s-au emis ordine de protecție/ordine de protecție provizorii – INTERDIT Plus;
- Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor;
- Evidența persoanelor obligate în cadrul procedurilor judiciare și execuționale penale să poarte un dispozitiv electronic de supraveghere – „Sistemul informatic de monitorizare electronică”.
Aceste modificări urmăresc îmbunătățirea siguranței cetățenilor prin sporirea capacității de monitorizare și identificare a persoanelor urmărite, dispărute, supravegheate electronic sau față de care s-au emis ordine de protecție, inclusiv a celor care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.
Vezi aici Hotărârea 504/2024
Vezi aici Hotărârea 319/2019
Vez aici alte articole despre protecția mediului
