Ordinul nr. 299/2022 privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 83/2018 pentru aprobarea Procedurii privind scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol a terenurilor situate în extravilanul localităţilor, precum şi pentru aprobarea Procedurii privind restituirea tarifului achitat la Fondul de ameliorare a fondului funciar este în vigoare de la 10 octombrie 2022.
Dacă până acum scoaterea definitivă sau temporară, după caz, din circuitul agricol a terenurilor situate în extravilan se aproba
- prin decizie a directorului direcţiei pentru agricultură judeţene, pentru terenurile agricole de până la 1 ha inclusiv;
- prin decizie a directorului direcţiei pentru agricultură judeţene, pentru terenurile agricole în suprafaţă de până la 100 ha inclusiv, cu avizul structurii de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;
- prin hotărâre a Guvernului, pentru terenurile agricole a căror suprafaţă depăşeşte 100 ha, iniţiată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Acum soaterea definitivă sau temporară, după caz, din circuitul agricol a terenurilor situate în extravilan se aproba şi “prin decizie a directorului direcţiei pentru agricultură judeţene, pentru terenurile agricole cu suprafeţe de peste 1 ha şi până la maximum 50 ha, necesare pentru amplasarea obiectivelor de investiţie prevăzute la art. 92 alin. (2) lit. j) din lege, cu avizul structurii de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale”, aşa cum prevede alineatul nou introdus.
Sunt noutăţi şi în ceea ce priveşte documentaţia necesară aprobării scoaterii definitive sau temporare din circuitul agricol a terenurilor situate în extravilan.
Extrasul de carte funciară pentru informare însoţit de extrasul de plan cadastral, trebuie să fie eliberate de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară cu maximum 15 zile înainte de data depunerii documentaţiei, precum şi planul topografic pe care sunt evidenţiate suprafeţele solicitate pentru scoaterea din circuitul agricol, recepţionat tehnic cu privire la corectitudinea datelor topografice de către oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară, în condiţiile legii.
De asemenea va mai fi nevoie de următoarele documentaţii
- avizul tehnic pentru amplasarea construcţiilor care se execută în zona amenajărilor de îmbunătăţiri funciare, eliberat de Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, prin filialele teritoriale, pentru obiectivele de investiţie;
- certificatul de urbanism pentru intrarea în legalitate, însoţit de planul de încadrare în zonă, pentru obiectivele de investiţie;
- documentul justificativ privind realizarea obiectivului în condiţiile prevăzute la art. II din Legea nr. 186/2017 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, pentru obiectivele de investiţie;
- alte documente necesare emiterii actului de avizare sau a deciziei de aprobare, după caz.