Guvernul a adoptat un memorandum prin care instituie o schema de minimis privind Programul „gROwth – investim în copii, investim în viitor”, prin care va susține construirea, amenajarea și dotarea a 1000 de grădinițe cu profil sportiv. Schema de ajutor, cu un buget total de 500 de milioane de euro, are caracter multianual şi se derulează până la 31 decembrie 2020, cu posibilitatea de prelungire în raport cu reglementările europene.
Finanțarea va începe în 2019, acordurile pentru finanţare putând fi emise până la sfârșitul anului viitor, iar plata ajutorului de stat se va face în perioada 2019-2022.
Sprijinul constă în ajutor de minimis de până la 500.000 euro din cheltuielile eligibile, pentru construcţia şi/sau înfiinţarea, amenajarea şi dotarea grădiniţelor cu profil sportiv. Acest ajutor va fi plătit investitorului după terminarea lucrărilor şi obţinerea autorizaţiei de funcţionare provizorie de la Ministerul Educaţiei Naţionale.
De asemenea, sprijinul implică și o garanţie acordată de stat de maxim 50% din valoarea creditului contractat de investitor, cu condiţia ca aceste credite să finanţeze exclusiv cheltuieli eligibile aferente proiectului.
Schema de ajutor de stat se adresează persoanelor juridice de drept privat, inclusiv organizaţii neguvernamentale, asociaţii, fundaţii, federaţii și cluburi sportive.
Beneficiarii ajutorului trebuie să asigure locuri gratuite pentru o perioadă de 4 ani de la obţinerea autorizaţiei de funcţionare pentru construcţia de grădiniţe cu profil sportiv, într-o cotă procentuală de:
- cel puţin 8% din numărul total de preşcolari înmatriculaţi, în cazul celor care au primit ajutor pentru construcţia de grădiniţe cu profil sportiv.
- cel puţin 4% din numărul total de preşcolari înmatriculaţi, în cazul celor care au primit ajutor pentru înfiinţarea, amenajarea şi dotarea grădiniţelor cu profil sportiv.
Gratuităţile vor fi acordate pentru copiii cu familii care au un venit salarial pe persoană sub salariul minim brut, la momentul depunerii cererii de înscriere. Copiii cu dizabilităţi vor avea prioritate la înscrierea pe locurile gratuite.
De asemenea, beneficiarii schemei de ajutor trebuie să faciliteze accesul copiilor la aceste grădinițe prin stabilirea unor tarife mai reduse, corelate cu costul standard pentru fiecare preşcolar stabilit prin legislație și, totodată, să asigure un program prelungit de activitate zilnică, precum şi funcţionarea gradinițelor pe tot parcursul anului calendaristic, inclusiv pe perioada vacanţelor. O altă obligație se referă la menţinerea activității în grădiniţele cu profil sportiv realizate prin acest program cel puţin 10 ani de la obţinerea autorizaţiei de funcţionare.
Sursa: Guvernul României