Ministerul Muncii schimbă lista agenților biologici la care sunt expuși lucrătorii, incluzând virusul „SARS-CoV-2”, care cauzează epidemia de COVID-19.

Virusurile SARS și MERS au fost  introduse în Anexa III a Hotărârii pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.1092/2006 privind protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenți biologici în muncă, încă din anul 2019. Având în vedere datele epidemiologice și clinice disponibile în prezent cu privire la caracteristicile virusului, cum ar fi modelele sale de transmitere, caracteristicile clinice și factorii de risc pentru infecție, în iunie 2020, SARS-CoV-2 a trebuit adăugat de urgență în anexa III la Directiva 2000/54/CE, pentru a asigura o protecție adecvată și continuă a sănătății și securității lucrătorilor la locul de muncă, susțin reprezentanții Ministerului în expunerea de motive a proiectului de HG, pus în dezbatere publică.

Conform datelor oficiale la nivel European, SARS-CoV-2 poate cauza boli umane grave la persoanele infectate, prezentând în special un risc mare pentru lucrătorii în vârstă și pentru cei cu probleme medicale subiacente sau cu boli cronice. Ținând seama de cele mai recente dovezi științifice și date clinice disponibile, precum și de opiniile experților din toate statele membre, a fost necesar ca SARS-CoV-2 să fie clasificat ca agent patogen pentru om în grupul de risc 3.

Având în vedere gravitatea pandemiei de COVID-19 și luând în considerare faptul că fiecare lucrător are dreptul la un mediu de lucru sănătos, sigur și bine adaptat, în conformitate cu principiul 10 din Pilonul european al drepturilor sociale, Directiva 2020/739 a prevăzut o perioadă scurtă de transpunere. Pe baza unei ample consultări, s-a considerat că o perioadă de transpunere de 5 luni, respectiv data de 24 noiembrie 2020, este adecvată.

Având în vedere circumstanțele excepționale, statele membre sunt încurajate să pună în aplicare prezenta directivă înainte de termenul de transpunere, dacă este posibil. Directiva (UE) 2019/1833 a modificat, de asemenea, anexa V și anexa VI la Directiva 2000/54/CE, care stabilesc măsurile și nivelurile de biosecuritate pentru laboratoare, unitățile unde se află animale și industrie.

Pentru a oferi lucrătorilor nivelul de protecție adecvat, proiectul prevede să se devanseze și data de transpunere a modificărilor aduse anexelor respective în ceea ce privește expunerea la SARS-CoV-2, respectiv de la data de 20 noiembrie 2021 la data de 24 noiembrie 2020.

Proiectul poate fi consultat AICI. 

.www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here