Sancțiuni pentru achitarea cu întârziere a drepturilor salariale

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ)- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 75/07.12.2020  a  admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Iași – Secția litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.879/89/2019, prin care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept și, în consecință, a stabilit că:

În interpretarea și aplicarea art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 224/2019, raportat la art. 1.531 și 1.535 din Codul civil, art. 166 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-3 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, alături de dobânda remuneratorie prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019, se pot acorda dobânzi penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al aceluiași act normativ pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, respectiv diferența dintre dobânda penalizatoare și cea remuneratorie, pentru perioada ulterioară emiterii acelorași ordine sau decizii.

Decizia ÎCCJ  nr. 75/07.12.2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 152/15.02.2021 și menţionăm faptul că, potrivit  dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data pronunţării deciziei, iar pentru celelalte instanţe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I (adică de la data de  15.02.2021 ).

Ce a declanșat litigiul principal în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept?

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la data de 12.09.2019, cu nr. 1.879/89/2019, mai mulți reclamanți au solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției la plata de daune-interese constând în dobânda legală penalizatoare aferentă sumelor acordate prin Ordinul ministrului justiției nr. 2.883/C/2018 (O.M.J. nr. 2.883/C/2018), achitate cu întârziere și a celor neachitate, de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății, pentru sumele datorate cu trei ani înainte de formularea cererii.

În motivare, reclamanții au arătat că sunt consilieri de probațiune în cadrul Serviciului de Probațiune Vaslui, angajați în cadrul Ministerului Justiției – Direcția Națională de Probațiune.

Până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), salarizarea reclamanților s-a realizat prin înmulțirea valorii de referință sectorială din domeniul justiției cu un coeficient de ierarhizare în funcție de gradul consilierului, la care s-au adăugat sporurile prevăzute de lege.

În privința personalului din probațiune, această valoare de referință sectorială la care s-a raportat angajatorul, începând cu 09.04.2015, nu a fost cea aplicată pentru întreaga familie ocupațională din justiție.

Ulterior, prin O.M.J. nr. 2.883/C/2018, s-a stabilit pentru personalul de probațiune o valoare de referință sectorială de 421,36 lei, începând cu 09.04.2015, și apoi una de 463,5 lei, începând cu 01.12.2015, plus o majorare de 25%, începând din luna august 2016.

Deși pârâții sunt obligați, în temeiul O.U.G. nr. 3/2019, să plătească dobânda legală remuneratorie de la data emiterii O.M.J. nr. 2.883/C/2018, respectiva ordonanță nu face nicio referire la dobânda legală penalizatoare la care reclamanții ar avea dreptul în temeiul O.G. nr. 13/2011.

După evocarea diferențelor dintre cele două tipuri de dobândă, reclamanții au conchis că pârâții datorează dobândă legală penalizatoare de la data scadenței fiecărei indemnizații lunare și până la data plății.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 3/2019, art. 1-3 și art. 10 din O.G. nr. 13/2011, art. 166 și 170 din Codul muncii, art. 1.489, art. 1.531 alin. (1)-(2) și art. 1.535 din Codul civil.

Pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, având în vedere că nu are atribuții în legătură cu plata drepturilor salariale ale personalului Direcției Naționale de Probațiune.

Pârâta Direcția Națională de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, arătând că situația creșterii etapizate a valorii de referință sectorială, ca urmare a pronunțării unor hotărâri judecătorești pentru angajați din alte instituții și aparținând altor categorii profesionale, poate fi asimilată cazului fortuit prevăzut de art. 1.351 din Codul civil. Aceeași parte a susținut că nu avea posibilitatea și nici obligația legală de a cunoaște modul de soluționare a proceselor judecate în materia salarizării pentru categoriile profesionale din cadrul altor instituții publice.

Prin Sentința civilă nr. 1.305/12.12.2019, Tribunalul Vaslui – Secția civilă a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției pentru lipsa calității procesuale pasive și a admis acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției, pe care a obligat-o la plata către reclamanți a dobânzii legale penalizatoare aferente sumelor achitate cu întârziere, calculată de la data exigibilității diferențelor salariale lunare cuvenite acestora, începând cu luna septembrie 2016 și până la data plății.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții sunt consilieri de probațiune în cadrul Serviciului de Probațiune Vaslui, fiind angajați ai Direcției Naționale de Probațiune. Din interpretarea coroborată a art. 1.531 și 1.535 din Codul civil rezultă că dobânda legală este datorată indiferent de motivul pentru care creanța nu este plătită la scadență și de existența sau nu a unei culpe a debitorului, chiar dacă dobânda nu este prevăzută în vreun contract, nefiind necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale.

În cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual sau delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează fără a fi necesară dovedirea unui prejudiciu.

Dobânda datorată de debitor pentru neîndeplinirea obligației la scadență poartă denumirea de dobândă penalizatoare, potrivit art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, aceasta având un rol sancționator pentru executarea obligației cu întârziere.

Prin raportare la aceste considerații, s-a reținut că pârâta este un reprezentant al statului și, în calitate de instituție bugetară implicată în plata drepturilor salariale, îi este imputabilă, din punct de vedere delictual, executarea cu întârziere a creanțelor.

În acest context, tribunalul a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți să obțină de la pârâtă daune-interese constând în dobânda legală penalizatoare aferentă sumelor achitate cu întârziere, începând cu luna septembrie 2016 și până la data plății.

Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea căii de atac, a susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la condițiile de acordare a dobânzii legale penalizatoare și a normelor care reglementează cazul fortuit.

În acest sens, apelanta a arătat că s-a aflat într-o situație circumscrisă unui caz fortuit cu privire la plata diferențelor salariale rezultate în urma creșterii valorii de referință sectorială prin asimilare cu alte categorii profesionale.

În aceste condiții, a subliniat că nu i se poate imputa neplata la scadență ori plata cu întârziere a drepturilor salariale datorate, deoarece, la presupusa dată scadentă, drepturile respective nu existau, ele fiind acordate abia la data de 19 iulie 2018, prin O.M.J. nr. 2.883/C/2018.

Astfel, majorarea succesivă a valorii de referință sectorială, ca urmare a pronunțării unor hotărâri judecătorești pentru angajații altor instituții și aparținând altor categorii profesionale, poate fi asimilată unui caz fortuit.

Prin urmare, apelanta a învederat că prima instanță a aplicat în mod mecanic prevederile referitoare la acordarea dobânzii legale penalizatoare în caz de neplată la scadență a unei obligații bănești, deoarece nu a ținut seama de modul în care s-a născut obligația respectivă.

Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În apărare, au susținut că drepturile salariale le-au fost recunoscute, prin O.M.J. nr. 2.883/C/2018, începând cu luna aprilie 2015, fiind acordate prin lege, și nu prin bunăvoința angajatorului. Prejudiciul suferit prin eșalonarea succesivă a plății drepturilor salariale nu poate fi considerat acoperit integral prin actualizarea creanțelor cu rata inflației și prin plata dobânzii remuneratorii.

De asemenea, pronunțarea unor hotărâri judecătorești favorabile angajaților din justiție și adoptarea de către guvern a unei ordonanțe de eșalonare a drepturilor salariale restante nu reprezintă cazuri fortuite care ar înlătura prezumția de culpă a angajatorului în executarea obligației de plată a drepturilor salariale restante, întrucât acestor împrejurări le lipsesc caracteristicile esențiale ale cazului fortuit.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a susținut că soluția de admitere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive a intrat în autoritate de lucru judecat, deoarece nu a fost criticată prin cererea de apel.

În acest context, Curtea de Apel Iași – Secția litigii de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 15.09.2020, în Dosarul nr. 1.879/89/2019, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 224/2019, alături de dobânda remuneratorie prevăzută de textul menționat, se pot acorda dobânzi penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al actului normativ sau doar diferența dintre dobânda penalizatoare și cea remuneratorie, pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, respectiv pentru perioada ulterioară emiterii acelorași ordine sau decizii?

Astfel, s-a impus a se stabili dacă se poate acorda dobânda penalizatoare sau doar diferența dintre dobânda penalizatoare și cea remuneratorie pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, respectiv pentru perioada ulterioară emiterii acelorași ordine sau decizii, calculate pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale restante.

Rapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii.