Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 constituie cadrul normativ prin care sunt reglementate intrarea, şederea şi ieşirea străinilor pe teritoriul României sau de pe teritoriul României, drepturile şi obligaţiile acestora, precum şi măsurile specifice de control al imigraţiei, în conformitate cu obligaţiile asumate de România prin documentele internaţionale la care este parte.

Prin modificările aduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014, legiuitorul a dispus în sensul că prelungirile ulterioare ale dreptului de şedere temporară în scop de muncă se acordă dacă străinul prezintă inclusiv dovada menţinerii salariului cel puţin la nivelul câştigului salarial mediu brut pe toată perioada şederii acordate anterior. Potrivit art. 44 din ordonanţa de urgenţă, solicitarea vizei de lungă şedere pentru angajare în muncă trebuie să fie însoţită de:

• copia avizului de angajare eliberat în condiţiile legislaţiei speciale privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României;
• dovada mijloacelor de întreţinere la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru întreaga perioadă înscrisă în viză;
• certificatul de cazier judiciar sau alt document cu aceeaşi valoare juridică, eliberat de autorităţile din statul de domiciliu ori de reşedinţă; asigurarea medicală pe perioada valabilităţii vizei.

Străinul poate solicita viza de lungă şedere pentru angajare în muncă în termen de 60 de zile de la data obţinerii avizului de angajare de către angajator.

Astfel, angajatorii au obligaţia de a obţine un aviz de angajare pentru a putea încadra în muncă un străin, după obţinerea acestui aviz străinul poate solicita viza de lungă şedere pentru angajare în muncă, iar după obţinerea vizei este încadrat în muncă prin semnarea unui contract cu angajatorul.

Dovada mijloacelor de întreţinere la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară reprezintă un document care atestă că străinul îşi poate asigura întreţinerea pe perioada de timp cât îi este permis să se afle pe teritoriul României, independent de încheierea unui contract individual de muncă.

Cerinţa de a face dovada unui nivel salarial cel puţin la nivelul câştigului salarial mediu brut este o obligaţie ce îi revine străinului, care poate face această dovadă prin cumularea veniturilor obţinute din mai multe surse, iar nu o obligaţie ce cade în sarcina angajatorului, în sensul acordării obligatorii a unui salariu cel puţin egal cu salariul mediu brut în cazul angajării unui străin.

În ceea ce priveşte succesiunea legilor în timp referitoare la prelungirea dreptului de şedere temporară în scop de muncă, în reglementarea anterioară modificărilor aduse de Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 prelungirile ulterioare ale dreptului de şedere temporară în scop de muncă se acordau dacă străinul prezenta, printre altele, contractul individual de muncă cu normă întreagă, vizat de inspectoratul teritorial de muncă, din care să rezulte faptul că salariul înscris este cel puţin la nivelul salariului mediu brut pe economie.

În prezent, dispoziţiile prevăd că prelungirile ulterioare ale dreptului de şedere temporară în scop de muncă se acordă dacă străinul prezintă contractul individual de muncă, cu normă întreagă, înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă şi dovada menţinerii salariului cel puţin la nivelul salariului mediu brut pe economie pe toată perioada şederii acordate anterior.

Având în vedere că o condiţie de încheiere a contractului individual de muncă este stipularea în conţinutul său a unui salariu cel puţin la nivelul câştigului salarial mediu brut, inclusiv în forma de dinaintea modificărilor survenite prin Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014, rezultă că respectarea obligaţiei de plată a acestui salariu în sarcina angajatorului operează pe toată perioada derulării contractului de muncă.

Astfel, nu se poate considera că cerinţa de a face dovada menţinerii acestui cuantum al salariului pe toată perioada şederii acordată operează retroactiv, ci aceasta reprezintă o garanţie a respectării obligaţiilor impuse de lege atât în forma în vigoare la data încheierii contractului, cât şi în prezent. O interpretare contrară ar duce la concluzia că, oricând pe perioada de valabilitate a contractului de muncă, angajatorul poate modifica cuantumul salariului sub limita impusă de lege, transformând obligaţia prevăzută de dispoziţiile acesteia într-o condiţie pur formală, ceea ce este inadmisibil.

Consideraţiile de mai sus reprezintă preluări din constatările şi aprecierile completului CCR, în analiza unei critici de neconstituţionalitate asupra dispoziţiilor art. 56 alin. (1) şi alin. (4) lit. b) din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată cu ocazia soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ şi fiscal având ca obiect "litigiu privind regimul străinilor". Găsiţi detalii în Decizia nr. 832/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 226/2016, prin care cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Ai nevoie de OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!