Guvernul a adopat un proiect de lege prin care se vor asigura fondurile necesare acoperirii cheltuielilor cu salariul minim pe economie pentru toți ucenicii și stagiarii angajați în societăți comerciale de pe teritoriul României.

Conform unui comunicat de presă al Ministerului Muncii, Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă și a Legii nr.335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior va fi transmis Parlamentului, spre adoptare. Ministerul Muncii și Justiției Sociale va elabora și va supune spre aprobare norme de aplicare a noilor reglementări.

Proiectul prevede că angajatorul care încheie un contract de ucenicie beneficiază, la cerere, pe perioada derulării acestuia (între 1 și 3 ani), de o sumă în cuantum de 1.125 lei/lună net,  echivalentul în lei a 250 euro/lună, din bugetul asigurărilor pentru șomaj.

Contractele de ucenicie aflate în derulare la data intrării în vigoare a legii își produc efectele până la expirarea perioadei pentru care au fost încheiate potrivit legislației în vigoare la data încheierii lor.

Totodată, Guvernul a decis să acorde angajatorilor câte 1.350 de lei/lună net, adică echivalentul a 300 euro/lună, pentru a stimula încheierea contracte de stagiu cu absolvenți de învățământ superior.

Suma se acordă pe perioada derulării contractului de stagiu, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în limita fondurilor alocate. Contractele de stagiu aflate în derulare la data intrării în vigoare a legii își produc efectele până la expirarea perioadei pentru care au fost încheiate.

Guvernul vrea să sprijine, astfel, angajatorii și forța de muncă aflată la început de carieră – toți ucenicii și stagiarii vor avea contracte de muncă legale. În plus, angajații vor primi, la finalul acestor perioade, certificate doveditoare în acest sens și vor deveni, astfel, forță de muncă deja calificată.

“Măsurile sunt menite să ducă și la scăderea șomajului, dat fiind faptul că ucenicii și stagiarii vor putea fi păstrați de către angajatorul care i-a calificat sau – în caz contrar – își vor putea căuta loc de muncă aferent calificării astfel obținute. Finanțarea poate fi făcută din fonduri europene structurale și de investiții – asistența financiară nerambursabilă acordată României, conform legii și cu respectarea condițiilor finanțatorului, și din fonduri publice naționale”, se arată în comunicatul Ministerului Muncii.

Ai nevoie de Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF sau MOBI, de AICI!

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here