Muncitorii din Moldova, Ucraina și Serbia, state non UE, care ar veni să lucreze temporar în România nu ar mai avea nevoie de aviz de angajare și ar putea câștiga cel puțin salariul minim brut pe economie, conform unei inițiative legislative a unor parlamentari de la PSD. Inițiatorii susțin că cel puțin în sezonul agricol, în cele 7 județe care se învecinează cu aceste state, ar putea fi angajați mai mulți oameni dacă prelungirea dreptului de ședere temporară în scop de muncă nu ar fi un proces birocratic care mai mult împiedică aducerea forței de muncă.
“Această posibilitate este cu atât mai importantă cu cât România duce lipsă de forță de muncă în multe domenii, inclusiv în cele ce necesită angajarea temporară sau sezonieră”, mai sun paramentari în expunerea de motive a proiectului legislativ.
Proiectul prevede modificarea a două acte normative (OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România și OG nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României), cu aceleași prevederi, obținerea avizului de muncă doar cu contractul de muncă temporar și plata la nivelul salariului minim brut pe economie.
OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. Art. 56 – Alin. 1 se modifică și va avea următorul cuprins:
“(1) Străinilor intrați în România în scopul încadrării în muncă li se prelungește dreptul de ședere temporară în scop de muncă dacă prezintă contractul individual de muncă cu normă întreagă, înregistrat în registrul general de evidență a salariaților, din care rezultă că salariul este cel puțin la nivelul câștigului salarial minim brut. În cazul lucrătorilor înalt calificați, salariul trebuie să fie la nivelul de cel puțin egal cu câștigul salarial mediu brut al lucrătorilor români angajați pe aceeași funcție și cu aceeași calificare.”
OG nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României. Art. 13 – După alin. 2 se introduce un nou alineat, alin. 3, cu următorul cuprins:
“(2) Prin excepție de la alin. 1 și alin. 2 nu este nevoie de aviz de angajare pentru lucrătorii transfrontalieri angajați temporar, pe o perioadă de maximum 9 luni într-un an calendaristic.”
Proiectul legislativ a fost pus în dezbatere publică la Senat, care este prima cameră sesizată, dar procedura a fost aprobată de urgență, astfel că este posibil ca imediat după vacanța de sărbători să fie supus votului.
Ai nevoie de Ordonanța de urgență nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!