Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a participat la reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social unde au fost analizate propunerile patronatelor și sindicatelor legate de majorarea salariului minim pe economie începând cu 1 ianuarie 2023.
Guvernul și partenerii sociali au căzut de acord în privința majorării salariului minim brut garantat în plată la 3.000 de lei – din care 200 lei scutiți de impozit și contribuții de asigurări. Totodată, s-a stabilit ca salariul minim pentru sectorul construcțiilor sa crească la 4.000 de lei tot de la 1 ianuarie 2023, a anunțat joi seara Guvernul.
Discuția rămâne deschisă în ceea ce privește majorarea și taxarea salariilor mai mari decât cel minim, a declarat Marius Budăi.
Guvernului privind salariul minim de la 1 ianuarie 2023 nu este condiționată de acordul Sindicatelor și Patronatelor, acest discuții fiind doar cu rol consultativ, scrie hotnews.ro.
Potrivit proiectului prin care se propune acestă majorare, „Începând cu data de 1 ianuarie 2023, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 3.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând 18,145 lei/oră.
La 1 ianuarie 2023, Hotărârea Guvernului nr. 1071/2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 950 din 5 octombrie 2021, se abrogă.
Potrivit notei de fundamentare, în prezent, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este stabilit la 2.550 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 167,333 ore, în medie pe lună în anul 2022, reprezentând 15,239 lei/oră, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1071/2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
În România beneficiază în prezent de salariul minim brut garantat în plată de 2.550 lei un număr de circa 856.830 de salariaţi, ceea ce reprezintă un procent de aproximativ 16,27% din numărul total de salariaţi activi – 5.265.252. De majorarea salariului de bază minim de 3.000 de lei vor beneficia 2.181.134 salariaţi.
Rapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii.