23 Iulie, 2019

Poate un salariat să renunțe la salariul său?

Prin cererea introductivă de instanță, reclamantul O.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. „A.” S.A., obligarea acesteia la plata salariilor şi a concediului de odihnă aferent anilor 2006 – 2008, în cuantum aproximat de 18.683 lei şi a dobânzii legale aferente acestor sume de la data scadenţei şi până la achitarea sa efectivă.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și expertiză contabilă.

Ce apărări concrete a formulat pârâta S.C. „A.” S.A. în cauză?
Pârâta S.C. „A.” S.A. a formulat întâmpinare ce a fost depusă la dosarul cauzei prin care aceasta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat şi cum a argumentat hotărârea respectivă?

Prin sentinţa civilă nr.146/04.02.2010, Tribunalul Vaslui a respins excepţia nulităţii absolute a procesului verbal din 27 iunie 2007, a admis acţiunea reclamantului şi, în consecinţă, a obligat pârâta să îi plătească reclamantului suma de 17.826 lei, reprezentând drepturile salariale pentru perioada ianuarie 2006 – iulie 2008, suma de 2.318 lei, reprezentând contravaloarea concediilor de odihnă aferente anilor 2006, 2007 şi 2008, şi suma de 4.405,3 lei, reprezentând dobânzi legale pentru perioada ianuarie 2006 – iulie 2008.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:
  • Reclamantul a fost angajat al societăţii pârâte în funcţia de conducător auto, după cum a rezultat din copia carnetului de muncă depus dosar.
  • Totodată era şi acţionar al societăţii, conform procesului-verbal încheiat la data de 27.06.2007.
  • Din conţinutul copiei carnetului de munca s-a reţinut că reclamantul a avut calitatea de salariat la S.C. „A.” S.A până la data de 11.07.2008, când i-a încetat contractul individual de muncă, în temeiul art.65 alin.1 C.muncii.
În cauză reclamantul a invocat excepţia nulităţii absolute a procesului-verbal din 27.06.2007, conform căruia acţionarii societăţii pârâte erau de acord să cedeze salariile pentru luna aprilie 2007, în vederea bunului mers al societăţii. Instanţa a reţinut că nulitatea acestui proces-verbal nu putea fi invocată pe cale de excepţie, în situaţia în care reclamantul nu a solicitat constatarea nulităţii acestui act juridic. Mai mult, nu putea fi constatată nulitatea actului juridic în privinţa tuturor clauzelor şi a tuturor acţionarilor.

Prin procesul-verbal în cauză, acţionarii prezenţi ai S.C. „A.” S.A., printre care figura şi reclamantul, au hotărât să cedeze salariile pentru bunul mers al societăţii de la luna aprilie2007, iar salariile restante să fie trecute la venituri pentru stingerea pierderii.

În cadrul procedurii verificării de scripte, instanţa a constatat că semnătura de pe procesul-verbal din 27.06.2007 nu îi aparţinea reclamantului, astfel încât respectivul act nu îi era opozabil reclamantului şi nu putea produce efecte juridice în sarcina acestuia.

În ceea ce priveşte plata drepturilor salariale, din raportul de expertiză aflat dosar şi răspunsul la obiecţiuni, a rezultat că reclamantul avea de încasat suma de 17.826 lei, reprezentând drepturile salariale pentru perioada ianuarie 2006 – iulie 2008, suma de 2.318 lei, reprezentând contravaloarea concediilor de odihnă aferente anilor 2006, 2007 şi 2008, şi suma de 4.405,3 lei, reprezentând dobânzi legale pentru perioada ianuarie 2006 – iulie 2008.

Potrivit art.163 alin.1 C.muncii (actualul art. 168 alin. 1 C.muncii), plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit. Cum în cauză, pârâta nu a făcut dovada plăţii drepturilor salariale solicitate de reclamant, instanţa şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză şi pe cele din răspunsul la obiecţiuni.

În ceea ce priveşte actele depuse de pârâtă – dispoziţii de plată – acestea au fost luate în considerare de expertul care a concluzionat că fac dovada plăţii către reclamant a sumei de 4.691 lei, reprezentând contravaloarea unei părţi a salariilor restante aferente perioadei ianuarie 2006 – iulie 2008, iar pentru restul de plată de 17.826 lei, pârâta nu a depus documente justificative.

Prin urmare, instanţa a admis capătul de cerere privind acordarea drepturilor salariale, precum şi capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale. În temeiul prevederilor legale, s-a acordat dobânda legală, calculată de la data scadenţei fiecărui venit salarial.

Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către pârâtă şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioară? Cum a argumentat instanța superioară hotărârea respectivă?
Da, sentinţa civilă nr. 146/04.02.2010 a instanţei de fond a fost atacată de către pârâtă, iar instanţa superioară a admis recursul şi a modificat în parte sentinţa recurată, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamant  a sumei de 16.826 lei drepturi salariale pentru perioada ianuarie 2006 – iulie 2008. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate privind obligaţia pârâtei de a achita suma de 2.318 lei, reprezentând contravaloarea concediilor de odihnă aferente anilor 2006, 2007 şi 2008, suma de 4.405,3 lei, reprezentând dobânzi legale pentru perioada ianuarie 2006 – iulie 2008.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa superioara a avut în vedere următoarele considerente:

Recurenta-pârâtă s-a folosit în justificarea neplăţii unor drepturi salariale de procesul-verbal din 27.06.2007, întocmit în şedinţa AGA. Conform acestuia, acţionarii prezenţi, printre care figura şi reclamantul, au hotărât să cedeze salariile pentru bunul mers al societăţii de la luna aprilie 2007, iar salariile restante să fie trecute la venituri pentru stingerea pierderii. Prima instanţă a înlăturat dintre probele cauzei acest înscris, argumentând că semnătura de pe acesta nu aparţinea reclamantului.

Curtea de apel a notat că, pentru a fi admisibilă suplimentarea probelor (în sensul audierii unui martor), în contextul art.138 C.pr.civ, aceasta trebuia să fie pertinentă şi concludentă cauzei. Or, din perspectiva dispoziţiilor art.38 din Codul muncii, administrarea acestei probe se vădea a fi nepertinentă şi, prin urmare, nu putea constitui un motiv de modificare a sentinţei.

Potrivit dispoziţiilor articolului anterior invocat (art.38 din Codul muncii)Salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute prin lege salariaţilor, sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.”

În aceste circumstanţe, chiar dacă reclamantul ar fi semnat procesul-verbal, acesta era nul de drept, cu consecinţa înlăturării lui dintre probele cauzei.

Prin urmare, curtea de apel a constatat că recurenta era ţinută la plata salariilor către reclamant, în cuantumul determinat de expertiza efectuată în cauză, mai puţin suma de 1.000 lei ce i-a fost achitată acestuia cu dispoziţia de plată nr.605 din 08.07.2008, aspect reţinut, de altfel, şi de expert. 

Ai nevoie de Codul Muncii? Îl poți obține în format PDF sau MOBI actualizat de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu