Prin Ordinul nr. 1421/2014 au fost aprobate noi norme tehnice pentru aplicarea regimului de tranzit comunitar/comun.
Actul normativ intră în vigoare în data de 31 iulie 2014, ocazie cu care se abrogă precedentele norme tehnice privind regimul de tranzit comunitar.
Ordinul nr. 1421/2014 privind aprobarea Normelor tehnice pentru aplicarea regimului de tranzit comunitar/comun a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 529/2014.
În esență, ordinul stabilește procedura tranzitului comunitar de mărfuri, iar utilizatorii acestei proceduri trebuie să cunoască termeni tehnici de specialitate.
Procedura cuprinde șase părți, pe care le prezentăm succinct mai jos.
Partea I – Prevederi generale
În această secțiune sunt definiți termenii tehnici. Cu această ocazie, sunt enumerate documentele anexă regimurilor de tranzit. Elementul-cheie este utilizarea aplicației informatice NCTS-RO, care asigură evidența și urmărirea bunurilor aflate în tranzit.
Partea a II-a – Procedură informatică
Această parte reglementează mai multe situații cu privire la începerea regimului de tranzit, cum ar fi întocmirea declarației vamale de tranzit, respectiv acceptarea declarației vamale de tranzit de către operatorul vamal.
Secțiunea este destul de vastă și cuprinde inclusiv procedura de înregistrare în sistemul informatic a acordării liberului de vamă sau a prezentării bunurilor la biroul de destinație.
Partea a III-a – Procedură de rezervă
Procedura de rezervă se utilizează când, din motive independente, aplicația informatică nu funcționează și vor trebui folosite documente în formatul clasic.
Partea a IV-a – Proceduri simplificate de tranzit
Acestea sunt structurate în funcție de mijloacele de transport utilizate, astfel:
– procedură simplificată pentru mărfurile transportate pe calea ferată;
– procedură simplificată pentru mărfurile transportate în containere mari, aplicabilă societăților de transport;
– procedură simplificată pentru mărfurile transportate pe calea aerului.
Partea a V-a – Procedură de cercetare și încheiere a controlului de tranzit
Această procedură reglementează eventualele controale cu privire la finalizarea tranzitului sau procedura efectivă de înregistrare a încheierii tranzitului comunitar.
Partea a VI-a – Dispoziții finale
Această parte a procedurii reglementează formatul documentelor și modul de recunoaștere a unor documente emise de autoritățile din alte state membre.
Tot în această secțiune regăsim formularele cu privire la controlul ulterior, respectiv documentele în care se consemnează rezultatele controlului.
––––––––––––(P)––––––––––––
Lege5 vă oferă posibilitatea – prin funcţia “Urmărire modificări” – de a vedea rapid ce acte normative se modifică. Pe lângă lista documentelor mai importante care vor suferi modificări, aveţi la dispoziţie şi lista cu documentele favorite (alese personal de fiecare utilizator).
De asemenea, în Lege5 există şi posibilitatea de a evidenţia modificările la nivel de paragraf.
Foto: Free Images