Proiectul E-learning este un instrument necesar pentru implementarea, şi în România, a conceptului de „ învăţare pe tot parcursul vieţii”. Contractul de finanţare din fonduri structurale pentru acest proiect a fost semnat în data de 15 septembrie 2011, la Bucureşti, de către ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, împreună cu ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea.
Care este obiectivul proiectului?
Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea unei platforme care să permită furnizarea unei soluţii de învăţământ prin mijloace electronice, disponibile online pentru a permite formarea profesională şi evaluarea funcţionarilor publici. De asemenea, va furniza soluţii de învăţământ, folosind aceleaşi mijloace, în vederea formării profesionale de bază a personalului ce oferă servicii turistice.
Atât funcţionarii publici, cât şi angajaţii din mediul privat, au nevoie, în desfăşurarea activităţii cotidiene, de formare/perfecţionare. În cazul funcţionarilor publici vorbim de cursuri din domeniul achiziţiilor publice, management de proiect, legislaţiei în domeniu, iar în mediul privat se poate opta pentru cursuri de limbi străine, engleză, franceză, germană cu aplicare practică în meseriile de barman, ospătar, recepţioner şi cameristă.
Se estimează un număr de aproximativ 6.000 de utilizatori direcţi (600 utilizatori ai proiectului, angajaţi ai solicitantului şi 5.010 utilizatori persoane fizice), dar numărul acestora poate fi mult mai mare.Valoarea totală a proiectului este de 9.920.000 lei, din care 8.000.000 lei reprezintă valoarea asistenţei nerambursabile. Proiectul va fi implementat în 18 luni.
Sursa: http://www.mcsi.ro/