Toți cetățenii care locuiesc la curte și au animale de companie trebuie să fie conștienți de prevederile legislative și de importanța respectării acestora. Indiferent de tipul de animale pe care le dețin, legislația în vigoare impune cerințe clare privind condițiile de creștere și protecție, dar și amenzi considerabile.

Una dintre reglementări se referă la limitarea mișcării câinilor ținuți în aer liber, iar animalelor din curte trebuie să li se ofere toate condițiile necesare, precum hrană, apă și adăpost corespunzător.

În plus, animalele de companie trebuie să beneficieze de îngrijire, atenție și asistență medicală.

Pentru câinii din curte care sunt legați, regulile includ dimensiuni corespunzătoare pentru cușcă, zgardă care să nu rănească animalul și un lanț cu o lungime minimă de doi metri lungime. De asemenea, pentru ca animalul să se poată mișca în voie, stăpânul mai trebuie să îi ofere și un loc generos în curte, fiind nevoie de o suprafață minimă de șase ori mai mare decât cea a cuștii, care trebuie să fie împrejmuită.

Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor, actualizată în 2023, prevede pedepse drastice, precum închisoare sau amenzi considerabile, pentru cei găsiți vinovați de maltratarea animalelor. Sunt interzise astfel de acte:

  • uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept;
  • practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;
  • organizarea de lupte între animale sau cu animale;
  • folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea;
  • rănirea sau schingiuirea animalelor;
  • intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor

Conform legii, deţinătorii de animale au și obligaţia de a îngriji şi trata în mod corespunzător un animal bolnav sau rănit.

Este importantă respectarea acestor reguli și prevederi legale, pentru a asigura binele și siguranța animalelor, precum și pentru a evita sancțiunile legale și problemele cu autoritățile competente.

Vezi aici acte importante despre protecția animalelor

Vezi aici Legea 205/2004

Vezi aici alte articole despre animale de companie

www.lege5.ro

Rapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here