A treia zi de Paşte ar putea fi declarată zi liberă nelucrătoare, conform unui proiect de lege depus la Senat (prima Cameră sesizată).
Proiectul de act normativ a fost iniţiat de către 12 deputaţi şi senatori, iar motivele care stau la baza acestuia sunt următoarele:
• Paştele este cea mai importantă sărbătoare creştină a anului şi ar trebui să fie marcată în mod solemn în toate cele trei zile ale sale;• Învierea Domnului este, pentru unele lăcaşuri de cult, prilej de dublă bucurie: praznic împărătesc şi ziua hramului bisericii;• România se numără printre ţările cu cele mai puţine zile libere nelucrătoare.
Proiectul de lege vizează modificarea alineatului (1) al articolului 139 al Codului Muncii, pentru a include pe lista sărbătorilor legale nelucrătoare şi a treia zi de Paşte.
Sursa: Senatul României
O idee bună dar inutilă. Zilele libere trebuie să aibă o însemnătate națională, în primul rând, și apoi una religioasă.
În loc să facă sărbătoare națională Ziua Independenței României ei introduc o serie de sărbători legale religioase. Toate țările își sărbătoresc Ziua independenței, mai puțin noi. Sigur singura problemă majoră ar fi să cădem de acord când ne-am dobândit această independentă, pe 9 mai, pe 10 mai sau pe 21 mai, asta pe stil vechi? Motive pro și contra ar fi de fiecare parte, vezi doamne că 10 mai a fost doar ziua regalității, că 9 mai coincide cu ziua victoriei comuniste, că 21 mai ar fi pe stil vechi și că nu mai trebuie să dezgropăm acum morții din groapă.
Cu stimă