Curtea de Justiţie a UE a acceptat cererea Comisiei Europene prin care s-a solicitat să se constate că România a încălcat în mod sistematic și persistent, din anul 2007, obligaţiile privind respectarea valorilor‑limită zilnice pentru concentrațiile de PM10 și prin nerespectarea în mod sistematic și persistent, din anul 2007 până în anul 2014 inclusiv, cu excepția anului 2013, a valorilor‑limită anuale pentru concentrațiile de PM10 în București.
Comisia a mai cerut la CJUE, totodată, să se constate că România nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 13 alineatul (1) din Directiva 2008/50/CE privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa coroborat cu anexa XI la această directivă și că, în ceea ce privește această zonă, și‑a încălcat, începând din data de 11 iunie 2010, obligațiile care îi revin în temeiul articolului 23 alineatul (1) din această directivă coroborat cu secțiunea A din anexa XV la aceasta, în special obligația prevăzută la articolul 23 alineatul (1) al doilea paragraf din directiva menționată, de a se asigura că perioada de depășire este cât mai scurtă cu putință.
Procedura precontencioasă
– Ca urmare a comunicării de către România a unor date care au evidențiat depășiri ale valorilor‑limită stabilite pentru PM10 în mai multe zone și aglomerări, Comisia Europeană a adresat României, la 23 noiembrie 2009, o scrisoare de punere în întârziere pentru încălcarea articolului 5 alineatul (1) din Directiva 1999/30.
– După un schimb de scrisori, la 22 februarie 2013, Comisia Europeană a adresat o scrisoare de punere în întârziere complementară acestui stat membru pentru nerespectarea valorilor‑limită zilnice și/sau anuale în cinci zone, printre care figura zona București. Comisia a invocat, în ceea ce privește această din urmă zonă, o depășire a valorilor‑limită anuale și zilnice pentru perioada cuprinsă între anii 2007-2011. – Pe de altă parte, această scrisoare de punere în întârziere complementară privea de asemenea încălcarea de către România a articolului 23 alineatul (1) din Directiva 2008/50.
– După o examinare a informațiilor comunicate de România cu privire la calitatea aerului în anul 2012, Comisia a emis, la 26 septembrie 2014, un al doilea aviz motivat suplimentar, privind nerespectarea de către acest stat membru a articolului 13 alineatul (1) din directiva menționată coroborat cu anexa XI la aceasta, în ceea ce privește trei zone, printre care figura zona București, pentru nerespectarea valorilor‑limită anuale și zilnice aplicabile PM10, în perioada cuprinsă între anii 2007-2012.
– Pe de altă parte, Comisia a considerat că România nu și‑a îndeplinit, cel puțin până în anul 2012 inclusiv, obligațiile care îi reveneau în temeiul articolului 23 alineatul (1) din Directiva 2008/50, în special pe aceea de a se asigura că perioada depășirii valorilor‑limită este cât mai scurtă cu putință. În plus, ea a considerat că planurile privind calitatea aerului și măsurile adoptate de România pentru a pune în aplicare aceste planuri nu erau conforme cu articolul 23 alineatul (1) din Directiva 2008/50 coroborat cu secțiunea A din anexa XV la aceasta.
– La 30 ianuarie 2018, o întâlnire între reprezentanții Comisiei și mai multe state membre, printre care figura și România, a fost consacrată procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor pentru încălcarea Directivei 2008/50, inițiate împotriva acestor state membre. În urma acestei reuniuni, la 8 februarie 2018, România a transmis un răspuns suplimentar prin care detalia măsurile adoptate sau avute în vedere pentru îmbunătățirea calității aerului pe teritoriul său.
– După o examinare a acestor informații, Comisia a ajuns la concluzia că, în ceea ce privește două dintre cele trei zone care încă făceau obiectul procedurii, România respecta în acel moment valorile‑limită anuale și zilnice aplicabile PM10 din anul 2013 și, respectiv, din anul 2016.
– În consecință, dat fiind că nu existau alte indicii ale unor încălcări ale articolului 13 alineatul (1) și ale articolului 23 alineatul (1) din Directiva 2008/50 în ceea ce privește zonele respective, Comisia a decis să sesizeze Curtea dde Justiţie a UE cu o acțiune întemeiată pe articolul 258 TFUE pentru încălcarea dispozițiilor menționate ale directivei doar în ceea ce privește zona RO32101 (București).
România a contestat admisibilitatea acțiunii La CJUE, cu argumente a căror temeinicie a fost contestată de Comisie. Astfel:
- Comisia subliniază că ritmul diferiteloror etape ale procedurii precontencioase a fost determinat mai degrabă de informațiile furnizate de România și de necesitatea de a adapta obiectul acțiunii în funcție de încălcările constatate. În consecință, această instituție consideră că comportamentul statului membru respectiv este cel care a determinat‑o să adapteze diferitele etape procedurale în funcție de informațiile menționate pentru a respecta legalitatea acestei proceduri.
- Deși obiectul acțiunii introduse în temeiul articolului 258 TFUE este stabilit în procedura precontencioasă și deși, în consecință, avizul motivat și acțiunea trebuie să se întemeieze pe motive identice, Comisia arată că această cerință nu poate totuși, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, să meargă până la a impune în orice situație existența unei identități perfecte în formularea acestora, din moment ce obiectul litigiului nu a fost extins sau modificat, ci, dimpotrivă, precum în speță, a fost restrâns.
- În ceea ce privește al doilea argument invocat de România, Comisia amintește că obiectul unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor poate fi extins la fapte ulterioare avizului motivat în măsura în care acestea sunt de aceeași natură și reprezintă același comportament cu faptele la care se referă avizul motivat.
- În ceea ce privește excluderea anului 2013 de la neîndeplinirea obligațiilor, Comisia susține că acest an nu a fost inclus în sfera încălcării, întrucât ea nu a avut posibilitatea, în lipsa unor date suficiente în această privință, să determine cu certitudine dacă valoarea‑limită anuală a fost depășită. Or, România, singura responsabilă de furnizarea datelor valabile, nu s‑ar putea întemeia pe propria omisiune pentru a susține că, de fapt, valorile‑limită anuale în zona vizată au fost respectate în anul 2013. Excluderea acestui an nu ar repune în discuție caracterul sistematic și persistent al încălcării Directivei 2008/50, conformitatea unui an din opt nepermițând să se concluzioneze că încălcarea și‑a pierdut acest caracter, având în vedere, mai ales, că încălcările reproșate ar fi continuat în anul 2014.
- În ceea ce privește durata pretins excesivă a procedurii precontencioase, Comisia precizează că, deși este adevărat că o durată excesivă a procedurii precontencioase este susceptibilă să constituie un viciu care determină inadmisibilitatea unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, din jurisprudența Curții reiese că această concluzie se impune numai în cazurile în care Comisia a încălcat dreptul la apărare prin comportamentul său, făcând dificilă combaterea argumentelor sale de către statul membru în discuție. Or, România, căreia îi revine sarcina de a face dovada că a întâmpinat dificultăți în această privință, nu ar invoca niciun argument în acest sens și nu ar susține că a fost împiedicată să își exercite dreptul la apărare.
- Comisia contestă de asemenea argumentația României potrivit căreia nu s‑ar putea invoca o încălcare sistematică și persistentă a valorilor‑limită, în măsura în care acțiunea în constatarea neîndeplinirii obligațiilor privește numai o singură zonă. Ea subliniază că depășirea trebuie analizată pe baza măsurătorilor efectuate la fiecare stație de monitorizare din zona sau din aglomerarea vizată, astfel că, pentru fiecare zonă sau aglomerare, încălcarea poate fi sistematică și persistentă, fără să fie definit un prag „de minimis”.
În urma solicitării din partea Comisiei Europene, Curtea de Justiţie a UE, declară și hotărăște:
1) România, pe de o parte, prin nerespectarea sistematică și persistentă, din anul 2007 și până cel puțin în anul 2016, a valorilor‑limită zilnice pentru concentrațiile de PM10 și prin nerespectarea sistematică și persistentă, din anul 2007 și până în anul 2014 inclusiv, cu excepția anului 2013, a valorilor‑limită anuale pentru concentrațiile de PM10 în zona RO32101 (ucurești, România), nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 13 alineatul (1) din Directiva 2008/50/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa coroborat cu anexa XI la aceasta și, pe de altă parte, nu și‑a îndeplinit, în ceea ce privește această zonă, începând din 11 iunie 2010, obligațiile care îi revin în temeiul articolului 23 alineatul (1) din această directivă coroborat cu anexa XV la aceasta, în special obligația prevăzută la articolul 23 alineatul (1) al doilea paragraf din directiva menționată, de a se asigura că perioada de depășire este cât mai scurtă cu putință.
2) Obligă România la plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârea Curţii de Justiţie a UE din 30 aprilie 2020 în cauza C‑638/18, având ca obiect o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor formulată în temeiul articolului 258 TFUE, introdusă la 12 octombrie 2018 (extrase din textul care poate fi consultată integral pe site-ul CURIA al Curţii de Justiţie a Uniuniii Europene)
