„România va găzdui timp de o săptămână, al 53-lea Congres Mondial al Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism (FIJET), cu tema Patrimoniul Mondial Cultural în Presa de Turism”, se arată într-un comunicat de presă emis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).
Evenimentul, organizat de MDRT în parteneriat cu FIJET, se va desfăşura în perioada 17-25 septembrie, în Bucureşti şi în alte localităţi din ţară.
Care este scopul Congresului?
Organizarea Congresului constituie o oportunitate de promovare la nivel internaţional a turismului românesc în rândul scriitorilor şi jurnaliştilor de profil. Astfel, profesionişti din presa scrisă, radio şi televiziune din toată lumea vor cunoaşte destinaţii şi produse turistice româneşti pe care le pot recomanda, ulterior, în materiale publicate în ţările pe care le reprezintă. La Congresul din anul acesta sunt aşteptaţi peste 200 de participanţi.
Lucrările Congresului au debutat ieri, 18 septembrie 2011, la ora 10, cu deschiderea oficială, la Palatul Parlamentului din Bucureşti şi vor continua cu sesiunile Adunării Generale a Federaţiei. În zilele următoare, participanţii vor vizita câteva dintre destinaţiile turistice ale României şi vor beneficia de prezentări ale produselor turistice specifice fiecărei zone. Pe durata întregului eveniment va fi asigurată promovarea brandului naţional de turism.
Acţiunea se încadrează în programul anual de marketing şi promovare turistică.
Sursa: http://www.mdrt.ro/