România a fost condamnată la CEDO într-un caz de violenţă în familie, în care autorităţile statului s-a dovedit incapabile de a proteja victima minoră de agresiunile tatălui. Cazul D.M.D contra României a ajuns în fața Curții Europene a Drepturilor Omului în 2013, după ce în țară mama copilului se judecase timp de opt ani ca să demonstreze relele tratamente aplicate de tată minorului.
Potrivit organizaţiei neguvernamentale APADOR-CH (Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki) care a reprezentat cazul la CEDO, Curtea a constatat că autoritățile statului nu au făcut nimic pentru protecția micuțului D.M.D în vârstă de trei ani la data primei reclamații a mamei, că poliția a avut nevoie de patru plângeri ca să ia măsuri, iar justiția română a decis că tatăl nu a fost atât de agresiv cu copilul încât să-i dea o pedeapsă mai mare de un an cu suspendare.
Prezentarea cazului şi deciziile instituţiilor din România
Minorul a fost născut în 2001, urmând ca în 2004 părinţii acestuia să divorţeze. Înaintea încheierii căsătoriei, mama a semnalat agresiunile soțului la un hotline al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului din București iar autoritățile au declarat că au „monitorizat cazul”, copilul fiind inclus într-un program de consiliere psihologică începând din 2004.
Comportamentul violent al tatălui însă a continuat, şI abia la a cincea plângere depusă de mamă la Poliția Bucureşti, dosarul a fost înaintat către procuror. Ancheta acestuia a durat doi ani (2005-2007), timp în care au fost audiați martori și s-a făcut o expertiză, care a demonstrat că minorul a suferit traume din cauza comportamentului agresiv al tatălui.
Pentru că în primă instanță tatăl a negat că și-ar fi bătut fiul, tribunalul l-a achitat, în 2008, motivând: „comportamentul nepotrivit ocazional al tatălui nu a fost suficient de sever ca să constituie o infracțiune”.
“În apelul făcut de mamă în 2009, instanța l-a audiat și pe minorul D.M.D, care a declarat că tatăl său l-a lovit, l-a încuiat într-o debara întunecoasă, că a aruncat apă pe el în timp ce dormea, că adesea era agresiv și cu mama lui, cu bunica sau mătușa maternă și că nu vrea să își întâlnească tatăl pentru că îi e frică de el.”, se mai precizează în comunicatul APADOR-CH.
Condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare de a doua instanță, tatăl a făcut apel, cerând și o examinare a copilului de către un medic legist. În urma readministrării tuturor probelor, Curtea a constatat că „faptele tatălui nu pot fi considerate pedepse fizice izolate, sau aleatorii pe care părinții le pot administra copiilor lor minori, ci că au fost grave și i-au provocat copilului probleme de atașament”. Pedeapsa pentru tată a fost, totuși, de un an cu suspendare și interzicerea drepturilor părintești pe doi ani.
Decizia CEDO
CEDO a constatat în acest caz că:
- a fost încălcat articolul 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (“Nimeni nu poate fi supus torturii sau tratamentelor inumane și degradante”);
- autoritățile române nu au luat măsuri pentru protejarea copilului și nici pentru aplicarea unor pedepse suficient de aspre pentru a descuraja agresiunile asupra minorilor;
- ancheta a fost prea lungă și ineficientă, și durata procedurilor judiciare a fost și ea excesivă.
România va trebui să-i plătească copilului 10.000 de euro daune morale.
Decizia Curții Europene a avut și câteva opinii concurente, una dintre ele cerând măsuri concrete și mai dure pe care statele sunt obligate să le ia în astfel de situații:
“Calvarul reclamantului în instanțele românești a durat între iulie 2004 și noiembrie 2012. Copilul avea 3 ani când a început și aproape unsprezece când a terminat. Toată copilăria i-a fost dominată de procedurile penale. Autoritățile nu au luat nicio măsură în privința primelor patru plângeri penale depuse de mama solicitantului. Odată ce au decis să reacționeze, le-a luat aproape trei ani și jumătate pentru a finaliza ancheta într-un caz de abuz asupra copiilor, iar procedura în ansamblu a durat mai mult de opt ani pe trei niveluri de jurisdicție. […] Statele membre ale Consiliului Europei au o obligație pozitivă de a interzice toate formele de violență împotriva copiilor și de a investiga, de a urmări în justiție și de a pedepsi pe cei responsabili de astfel de violențe. Această pedeapsă ar trebui să fie suficient de severă pentru a acționa ca un factor de descurajare, așa cum prevede Convenția privind prevenirea și combaterea terorismului.”
Ai nevoie de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
