Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat un recurs în interesul legii care vizează infracţiunea de abuz în serviciu.

Conform documentului, este vorba de problema de drept privind stabilirea organului de urmărire penală competent  competent să instrumenteze o infracțiune de abuz în serviciu în situația în care funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzut de art 13 din Codul Penal,  în anumite condiții: cercetații nu au una din calitățile prevăzute de art.13 alin. 1 lit. b din OUG nr. 43/2002,  paguba nu depăşeşte  200.000 de euro, iar valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiuni e mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 de euro.

Examenul jurisprudentei actuale existente in materie evidenţiaza doua orientari:

În prima dintre ele s-a considerat că aceste cauze trebuie soluționate de parchetele ordinare a căror competență după materie sau după calitatea persoanei este stabilită de dispozițiile Codului de procedură penală (Anexele 1-7).

În ceea ce privește înțelesul expresiei ”obiectul infracțiunii de corupție” din art.13 alin. 1 lit. a din OUG 43/2002, s-a arătat că aceasta vizează doar infracțiunile de corupție reglementate în Capitolul III Secțiunea a 2-a (Infracțiuni de corupție) din Legea 78/2000, respectiv infracțiunile de luare de mită, dare de mită, trafic de influență și cumpărare de influență, fără a se explica înțelesul concret al acestei expresii.

Noțiunea de ”pagubă” din același articol a fost considerată unanim de instanțe ca fiind prejudiciul cauzat părții civile și reprezintă urmarea imediată a infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 din Codul penal, ce intră și în conținutul constitutiv al infracțiunii reglementate de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 din Codul penal, în situația în care funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Aceasta ar atrage competența specială a DNA, în baza art. 13 alin. 1 lit. a din Legea 78/2000 doar în cazul tezei I, nu și a II-a, respectiv când paguba este mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 de euro.

Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132din Legea 78/2000 raportat la art. 297 din Codul penal, instanțele au reținut că aceasta este reglementată în Legea 78/2000, la Capitolul III Secția a 3-a, ce vizează infracțiunile asimilate infracțiunilor de corupție. Întrucât este o infracțiune asimilată celor de corupție și nu una de corupție propriu-zisă, competența de efectuare a urmăririi penale nu poate fi analizată după criteriul ”obiectului infracțiunii de corupție” din art. 13 alin. 1 lit. a teza a II-a din OUG 43/2002. În plus, aceasta este o infracțiune de rezultat, iar pentru stabilirea competenței DNA se va avea în vedere doar criteriul pagubei materiale din art. 13 alin. 1 lit. a teza I din OUG 43/2002.

În a doua orientare jurisprudențială s-a considerat că din punct de vedere al competenţei aceste cauze trebuie soluționate de Direcţia Naţionala Anticorupţie (Anexele nr.8 – 12).

În ce privește înțelesul expresiei ”obiectul infracțiunii de corupție” din art. 13 alin. 1 lit. a din OUG 43/2002, s-a arătat de unele instanțe că suma de bani sau foloasele pretinse/primite/acceptate/oferite/date/primite de la infracțiunile de luare/dare de mită, trafic de influență și cumpărare de influență reprezintă și folosul necuvenit obținut pentru sine ori pentru altul de funcționarul public din infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 13 indice 2 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 din Codul penal.

Instanțele au reținut că dispozițiile art. 13 alin. 1 din OUG 43/2002, care stabilește infracțiunile de competența DNA, au în vedere toate infracțiunile din Legea 78/2000, fără a face distincție între infracțiunile de corupție și cele asimilate infracțiunilor de corupție, astfel încât nu se poate susține că teza a II-a a acestui text de lege se aplică exclusiv infracțiunilor de corupție, limitativ prevăzute în Secțiunea a 2-a din Legea 78/2000. Instanțele au apreciat că normele ce reglementează competența sunt de strictă interpretare și, atât timp cât legea nu distinge, nici interpretul nu poate distinge.

Prin ”valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție”, în sensul dispozițiilor art. 13 alin. 1 lit. a teza a II-a din OUG 43/2002, s-ar avea în vedere tocmai foloasele, avantajele dobândite prin infracțiunea de corupție (în sensul generic reținut mai sus), respectiv bani, bunuri, valori, orice avantaje patrimoniale necuvenite, a căror valoare este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 de euro.

Astfel, instanțele au apreciat că dacă ”folosul necuvenit” obținut de funcționarul public pentru sine sau pentru altul (care este a doua urmare imediată a infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132din Legea 78/2000 raportat la art. 297 din Codul penal) este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 de euro, competența de a efectua urmărirea penală revine DNA.

Noțiunea de ”pagubă” din același articol a fost considerată unanim de instanțele de judecată ca fiind prejudiciul cauzat părții civile. Aceasta ar atrage competența specială a DNA doar în baza art. 13 alin. 1 lit. a teza I din Legea 78/2000, când este mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 de euro.

Documentul poate fi consultat AICI. 

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here