21 August, 2019

RIL: Competența soluționării cererii prin care se solicită acordarea zilelor compensatorii

Instanța supremă a stabilit, printr-un recurs în interesul legii, și anume prin Decizia nr. 8/11.03.2019,că: 

Competenţa soluţionării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 55 indice 1 din Legea nr. 254/2013 pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară şi care se regăseşte în pedeapsa în a cărei executare se află, revine instanţei de executare sau instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, pe calea contestaţiei la executare întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală. 

Având în vedere că decizia amintită a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 427 din 30.05.2019, iar, potrivit art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Monitorul Oficial al României, Partea I (adică în acest caz de la data de 30.05.2019), în articolul de față ne-am propus să prezentăm cum s-a ajuns de către instanța supremă să pronunțe decizia mai sus amintită. 

De ce a decis Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara să formuleze recursul respectiv în interesul legii? 

Recursul în interesul legii mai sus menționat s-a impus a fi formulat având în vedere că problema de drept ce a format obiectul recursului respectiv fusese soluţionată diferit de către instanţele judecătoreşti, constatându-se existenţa mai multor orientări jurisprudenţiale divergente.

Astfel, într-o primă opinie s-a apreciat că judecătorul de supraveghere a privării de libertate este competent a soluționa astfel de cereri, întrucât măsura compensatorie prevăzută de art. 55 indice 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal constituie un drept al persoanelor condamnate, cererile fiind soluționate în temeiul dispozițiilor art. 56 alin. (8) și (12) din același act normativ.

Într-o a doua orientare jurisprudențială s-a apreciat că instanța de judecată, respectiv instanța de executare sau instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de detenție este competentă să soluționeze astfel de cereri, pe calea contestației la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală. 

Cum a motivat – în esență – instanța supremă decizia mai sus amintită – Decizia nr. 8/11.03.2019? 

ÎCCJ, examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul- raportor și dispozițiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, a reținut următoarele:

Dispozițiile art. 55 indice 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, cu modificările și completările ulterioare, introduse prin Legea nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017, reglementează o măsură compensatorie în favoarea persoanelor care au executat pedepse ori măsuri preventive privative de libertate în condiții necorespunzătoare, prin cazarea în centre de detenție ori de reținere și arestare preventivă lipsite de condițiile impuse de standardele europene.

În esență, această măsură presupune considerarea ca executate, suplimentar, a 6 zile din pedeapsa aplicată pentru fiecare 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare începând cu 24.07.2012, cu consecințe asupra cuantumului pedepsei executate efectiv și, implicit, asupra restului de pedeapsă rămas neexecutat, în ipoteza liberării condiționate.

Prin Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 55 indice 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancționator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din Codul penal, trebuie recalculată, începând cu data de 24.07.2012, perioada executată efectiv din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiționată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor calculate ca executate în considerarea condițiilor de detenție necorespunzătoare.

Din considerentele acestei decizii rezultă că în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 55 indice 1 alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal intră nu doar persoanele aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a acestor dispoziții legale, care au vocația de a beneficia de liberarea condiționată, ci și persoanele care au fost liberate condiționat anterior acestui moment.

Deși această decizie are în vedere determinarea restului rămas neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară în vederea aplicării tratamentului sancționator în caz de recidivă postcondamnatorie, ceea ce presupune, ca situație premisă, existența unui proces penal pendinte, considerentele deciziei sunt deopotrivă aplicabile, pentru identitate de rațiune, și persoanelor aflate în executarea unor pedepse rezultante în cuprinsul cărora se regăsește, cumulat cu pedeapsa aplicată pentru o nouă infracțiune, un rest rămas neexecutat dintr-o pedeapsă pentru care aceste persoane au beneficiat de liberare condiționată anterior intrării în vigoare a dispozițiilor art. 55 indice 1 alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal și Deciziei nr. 7 din 26 aprilie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Într-o asemenea ipoteză, recalcularea părții executate efectiv din pedeapsa anterioară, prin luarea în considerare a zilelor compensatorii acordate pentru executarea acesteia în condiții de detenție necorespunzătoare, va avea ca efect reducerea restului rămas neexecutat și, prin aceasta, reducerea pedepsei rezultante definitiv aplicate, în condițiile în care restul neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară s-a adăugat la pedeapsa stabilită pentru noua infracțiune.

În aceste condiții, în ipoteza analizată, zilele considerate ca executate, ca măsură compensatorie prevăzută de art. 55 indice 1 alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, intră în sfera noțiunii de “cauză de micșorare a pedepsei” în accepțiunea art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, iar cererile condamnaților având ca obiect acordarea zilelor compensatorii pentru restul neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară urmează a fi analizate prin prisma dispozițiilor legale referitoare la contestația la executare.

În consecință, având în vedere dispozițiile art. 598 alin. (2) din Codul procedură penală raportat la dispozițiile art. 597 alin. (1) și (6) din Codul de procedură penală, competența de soluționare a unor asemenea cereri formulate în faza de executare a pedepsei aparține instanței de executare sau instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

În privința atribuțiilor judecătorului de supraveghere a privării de libertate, acestea sunt strict reglementate în art. 9 alin. (2) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, iar între ele nu se regăsește și aceea de a soluționa cererile prin care condamnații solicită acordarea zilelor compensatorii, în ipoteza analizată.

Este adevărat că potrivit art. 9 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluționează plângerile deținuților privind exercitarea drepturilor prevăzute de lege, între care se află și dreptul la condiții minime de cazare (art. 80 teza finală din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal).

Încălcarea acestui drept de către administrația penitenciarului, datorată însă condițiilor obiective ale locului de deținere, nu poate face obiectul plângerii adresate judecătorului de supraveghere a privării de libertate, în condițiile art. 9 alin. (2) lit. a) și art. 56 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, ci conduce la reducerea pedepsei executate în condiții necorespunzătoare, în baza mecanismului compensatoriu prevăzut de art. 55 indice 1 din aceeași lege și aplicat conform art. II-VI din Legea nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Dispozițiile art. 55 indice 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, care reglementează “compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare”, se regăsesc în titlul III, cap. IV al legii menționate referitor la “Condițiile de detenție“, în timp ce “Drepturile persoanelor condamnate” fac parte din cap. V al aceleiași legi.

În accepțiunea legii, “compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare” nu este un drept, ci o măsură compensatorie pentru încălcarea unui drept, aplicată în temeiul legii, iar nu ca urmare a procedurii desfășurate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în condițiile art. 56 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Întrucât “compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare” nu se regăsește în categoria drepturilor persoanelor condamnate, nu există un temei legal pentru stabilirea competenței judecătorului de supraveghere a privării de libertate în soluționarea cererilor prin care persoana privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 55 indice 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

De altfel, așa cum rezultă explicit din dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, atribuțiile judecătorului de supraveghere a privării de libertate au caracter administrativ sau, după caz, administrativ-jurisdicțional.

Or, având în vedere cele expuse anterior privind natura juridică a zilelor considerate ca executate, ca măsură compensatorie prevăzută de art. 55 indice 1 alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, incidența unei cauze de micșorare a pedepsei nu poate fi analizată în procedura administrativ-jurisdicțională prevăzută de art. 56 raportat la art. 9 alin. (2) lit. a) din aceeași lege.

În considerarea celor expuse, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 55 indice 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, competența soluționării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 55 indice 1 din Legea nr. 254/2013 pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară și care se regăsește în pedeapsa în a cărei executare se află revine instanței de executare sau instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere, pe calea contestației la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală.

Ai nevoie de Legea nr. 254/2013? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu