Instanța supremă a stabilit, printr-un recurs în interesul legii, și anume prin Decizia nr. 29/11.11.2019, că: În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 65 alin. (3) din Codul penal, stabilește că: aplicarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) -o) din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară, nu este posibilă în cazul dispunerii unei soluții de condamnare la pedeapsa amenzii.

Având în vedere că decizia amintită a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 63/30.01.2020, iar, potrivit  art.474 alin. (4) din Codul de procedură penală, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Monitorul Oficial al României, Partea I (adică în acest caz de la data de 30.01.2020), în articolul de față ne-am propus să prezentăm cum s-a ajuns de către instanța supremă să pronunțe decizia mai sus amintită.

De ce a decis  procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să formuleze recursul respectiv în interesul legii?

Recursul în interesul legii mai sus menționat s-a impus a fi formulat având în vedere că problema de drept ce a format obiectul recursului respectiv fusese soluţionată diferit de către instanţele judecătoreşti, constatându-se existenţa mai multor orientări jurisprudenţiale divergente.

Astfel, într-o primă opinie  s-a apreciat că, în cazul în care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa amenzii, dacă s-a aplicat pedeapsa complementară, se aplică și pedeapsa accesorie constând în interzicerea acelorași drepturi.

Într-o a doua opinie a instanțelor, s-a apreciat că aplicarea pedepsei accesorii este nelegală în cazul condamnării la pedeapsa amenzii penale, având în vedere prevederile art. 65 alin. (3) din Codul penal, așa încât instanțele de judecată nu au aplicat inculpaților și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) din Codul penal.

Cum a motivat – în esență- instanța supremă decizia mai sus amintită – Decizia nr.  29/11.11.2019?

Sub un prim aspect ÎCCJ a precizat că se impune a fi subliniat că sistemul pedepselor prevăzut de Codul penal român este unul tripartit, cuprinzând pedepse principale, pedepse complementare și pedepse accesorii, conform capitolului I – Categoriile pedepselor, titlul III – Pedepsele, art. 53-55 din Codul penal. Potrivit art. 54 din Codul penal, „Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării unor drepturi, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate”, iar, potrivit art. 65 din Codul penal:

„(1) Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d)-o) din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară.

 (2) În cazul detențiunii pe viață, pedeapsa accesorie constă în interzicerea de către instanță a exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a)-o) sau a unora dintre acestea.

(3) Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

(4) În cazul detențiunii pe viață, pedeapsa accesorie având conținutul prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. c) se pune în executare la data liberării condiționate sau după ce pedeapsa a fost considerată ca executată.

O interpretare sistemică și coroborată a textelor legale indicate mai sus conduce la concluzia că nu se poate aplica pedeapsa accesorie pe lângă pedeapsa principală a amenzii, deoarece legiuitorul a exclus în mod lipsit de echivoc această posibilitate chiar și în ipoteza interzicerii drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d)-o) din Codul penal, ca pedeapsă complementară.

Art. 54 din Codul penal constituie norma generală în materia pedepsei accesorii și stabilește obligativitatea aplicării pedepsei accesorii doar pe lângă pedepsele privative de libertate, respectiv închisoarea și detențiunea pe viață.

Se poate accepta că dispozițiile art. 65 alin. (1) din Codul penal nu se referă expres la situația aplicării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d)-o) din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară numai pe lângă pedeapsa închisorii, însă alin. (2) și (3) al aceluiași articol prevăd neîndoielnic drepturile ce pot fi interzise ca pedeapsă accesorie în cazul condamnării la pedeapsa principală a detențiunii pe viață și dispoziția conform căreia pedeapsa accesorie se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

Este de necontestat faptul că textele de lege din Codul penal aplicabile în cazul unei instituții se interpretează coroborat și logic, fiind obligatoriu a fi avută în vedere topografia textelor, ci nu scos din context, acordând-se un alt sens decât cel avut în vedere de legiuitor. Excepțiile de la regulile generale sunt expres și limitativ prevăzute de lege și menționate în cuprinsul actului normativ.

În condițiile în care art. 54 din Codul penal constituie regula, nu se poate reține că art. 65 alin. (1) din Codul penal ar permite aplicarea vreunei excepții.

În aceste condiții pedeapsa accesorie este, așadar, consecutivă stabilirii unei pedepse principale privative de libertate (închisoarea sau detenția pe viață) însoțită de aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi.

Mai mult, în cuprinsul art. 27 alin. (1)-(4) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate, dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, sunt prevăzute dispoziții imperative care stabilesc cadrul de executare al pedepselor accesorii ce însoțesc pedeapsa detențiunii pe viață și a închisorii, nefiind făcută vreo referire la executarea pedepsei accesorii în cazul condamnării la pedeapsa amenzii.

Nu în ultimul rând, această concluzie rezultă și din Expunerea de motive a Codului penal, care se referă la pedeapsa accesorie exclusiv în legătură cu pedeapsa principală privativă de libertate. Concret, în Expunerea de motive a Codului penal, legiuitorul arată că pedeapsa accesorie cunoaște o reglementare diferită față de cea actuală (Codul penal anterior), atât sub aspectul modului de aplicare, cât și sub aspectul conținutului, după cum aceasta însoțește pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii.

Pedeapsa accesorie în cazul pedepsei detențiunii pe viață este reglementată similar cu dispozițiile în vigoare (Codul penal anterior) și se aplică de drept, prin efectul legii (…).

Pedeapsa accesorie în cazul pedepsei închisorii își păstrează caracteristicile esențiale din reglementarea în vigoare (Codul penal anterior), însă sfera pedepsei accesorii obligatorii, constând în interzicerea exercitării unor drepturi ca urmare a aplicării unei pedepse privative de libertate, a fost redusă, în timp ce sfera pedepsei accesorii facultative, constând în interzicerea exercitării unor drepturi atunci când instanța consideră necesar, a fost semnificativ extinsă.

Relativ la cele ce precedă, aplicarea pedepsei accesorii în cazul condamnării la pedeapsa principală neprivativă de libertate a amenzii, chiar și în situația în care este stabilită și pedeapsa complementară, echivalează cu aplicarea unei pedepse neprevăzute de lege, contrar jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Ai nevoie de Codul penal? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here